22 noiembrie 2024 18:12

Șoferii drogați umplu, în continuare, străzile de pe litoral

Polițist și șofer

Polițist și șofer

Ieri, 8 septembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Rutier și Poliției municipiului Mangalia au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

Astfel, au fost testați 35 de conducători auto cu aparatul etilotest și 5 cu aparatul drugtest.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 44 de sancțiuni contravenționale la O.U.G. 195/2002, dintre care 18 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar restul pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.

  • Valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate este de peste 20.000 de lei.
  • Totodată, au fost reținute, în vederea suspendării, 5 permise de conducere.
  • De asemenea, polițiștii au constatat 2 infracțiuni la regimul circulației rutiere.

La data de 9 septembrie, în jurul orei 01.05, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au identificat un bărbat, de 35 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Plajei, din stațiunea Vama Veche, fiind sub influența substanțelor psihoactive.

Bărbatul a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv la amfetamină.

Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive în sânge.

La data de 9 septembrie, în jurul orei 00.30, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au identificat un bărbat, de 23 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Mircea cel Bătrân, în municipiul Constanța, fiind sub influența substanțelor psihoactive.

Bărbatul a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv la amfetamină.

Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive în sânge.

În ambele cauze a fost întocmit dosar de cercetare penală.