23 noiembrie 2024 4:44

Vlad Pascu rămâne în arest. Judecătorii au decis menținerea arestului preventiv

Vlad Pascu rămâne după gratii. Judecătorii din Mangalia au decis că măsura arestului preventiv este una corectă și temeinică pentru faptele comise. 

Iată soluția:

În temeiul art.207 alin.2 Noul Cod proc.pen. constată legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului PASCU MATEI VLAD. În temeiul art.207 alin.4 Noul Cod proc.pen. menţine arestarea preventivă a inculpatului PASCU MATEI VLAD, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr.15/UP din data de 20.08.2023, emis de Judecătoria Mangalia în dosarul nr.4085/254/2023.

Respinge cererile formulate de apărătorul inculpatului de revocare a măsurii arestării preventive şi înlocuirea cu o altă măsură, ca neîntemeiate.

Măsura dispusă va fi adusă la cunoştinţa inculpatului prin administraţia locului de deţinere. În baza art.275 alin.3 Noul Cod proc.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.10.2023 ora 16:00.