23 noiembrie 2024 4:08

Un tânăr polițist din Vâlcea a fost găsit împușcat în cap în comuna Cumpăna

Ieri, în jurul orei 20.30, Inspectoratul de Poliție Judeţean Constanța a fost sesizat cu privire la faptul că, în comuna Cumpăna, a fost găsită o persoană decedată, care prezenta o plagă împușcată la nivelul capului.

În urma deplasării la fața locului, s-a constatat că cele sesizate se confirmă, fiind stabilită identitatea victimei, în persoana unui bărbat, de 22 de ani, din județul Vâlcea.

Totodată, s-a constatat faptul că acesta este polițist activ al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, fiind încadrat din anul 2023.

Cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, urmând să se stabilească cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul.