22 noiembrie 2024 18:02

Polițiștii au reținut un bărbat din Limanu, acuzat că a încălcat ordinul de protecție și și-a șantajat fosta concubină. Judecătorii l-au trimis acasă

Șantaj

Șantaj

Ieri, 3 decembrie 2923, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, au propus arestarea preventivă a inculpatului N.A, în vârstă de 20 ani, din comuna Limanu, persoană aflată în stare de reţinere, pentru comiterea infracţiunilor de încălcarea unui ordin de protecție şi șantaj.

În sarcina inculpatului, se reține că, în data de 22.11.2023, nu a respectat prevederile ordinul de protecție emis împotriva sa de către instanţa de judecată prin care i se interzicea să nu se apropie la o distanță mai mică de 50 m faţă de fosta sa concubină, numita N.C.V., respectiv că, în data de 02.12.2023, a încălcat prevederile ordinului de protecţie emis împotriva sa la data de 11.08.2023, apropiindu-se de numita N.C.V., pe care a constrâns-o să reia relaţia cu el şi să renunţe la plângerea ce a făcut obiectul ordinului de protecţie.

Totodată, numitul N.A. a şantajat-o pe numita N.C.V. cu privire la faptul că va publica clipuri video cu aceasta, în care se afla în ipostaze indecente, creându-i o stare de temere că îşi va pierde locul de muncă.

În cauză, s-a dispus reţinerea inculpatului N.A., pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 02.12.2023, ora 22:20, până la data de 03.12.2023, ora 22:20, inclusiv.

Menţionăm faptul că judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Mangalia a respins propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia de arestare preventivă a inculpatului şi a dispus luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu faţă de inculpatul N.A. pentru 30 de zile, începând cu data de 03.12.2023.

Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale, reținerea și arestarea preventivă reprezintă etape și măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatoriului, activități ce nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.