(GALERIE FOTO) S-a stins din viață președintele Uniunii Scriitorilor, Nicolae Manolescu. A fost președintele juriului Festivalului „Zile și Nopți de Literatură” de la Neptun
Criticul literar Nicolae Manolescu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, s-a stins din viață la vârsta de 84 de ani.
A fost președintele juriului festivalului Zile si Nopți de Literatură de la Neptun, un eveniment tradițional în urmă cu mai mulți ani.
Potrivit Universității Ovidius din Constanța, Nicolae Manolescu a fost un teoretician, istoric și critic literar de excepție și ocupă, alături de nume precum Titu Maiorescu, Eugen Lovinescu, Tudor Vianu și G. Călinescu, un loc privilegiat în istoria literaturii române.
A fost membru al Academiei Române, ambasador al României la UNESCO și președinte al Uniunii Scriitorilor din România. De-a lungul carierei sale, profesorului Nicolae Manolescu i-au fost acordate numeroase distincții, printre care medalia și titlul Officier de l’Ordre des Arts et des Lettres din partea Ministerului Educației Naționale, Învățământului Superior și Cercetării din Franța.
În octombrie 2022, Nicolae Manolescu a primit, la propunerea Facultății de Litere, titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Ovidius din Constanța pentru întreaga sa activitate în domeniul literaturii și științelor umaniste.