22 noiembrie 2024 4:44

Mira va concerta la Mangalia pe 1 Iunie

Primăria Mangalia va organiza, sâmbătă, 1 Iunie, începând cu orele 17:00, pe platoul din fața Casei de Cultură, un spectacol artistic și mai multe evenimente specifice, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului.

Evenimentul dedicat celor mici va cuprinde un concert de excepție, la care va participa îndrăgita solistă Mira, dar și artiști locali, precum interpreții Corului „Callatis”, dirijat de prof. dr. Traian Broască și cei de la Atelier Canto Mangalia, coordonați de Lisa Opriș.

Ziua copilăriei va fi sărbătorită și prin dansuri ritmate și antrenante, alături de micuții artiști ai trupei Latino Kids by Anca Petrea și cei de la DansArt Studio, antrenați de Oana Pencea și Iulia Bordea.