22 noiembrie 2024 10:27

Zeci de sancțiuni contravenționale aplicate de polițiștii rutieri constănțeni. Ce nereguli au fost constatate

În contextual festivalului care se desfășoară în această perioadă în municipiul Constanța, în noaptea de 4 spre 5 iulie a.c. polițiștii rutieri au desfășurat o ațiune cu forte mărite pentru asigurarea unui trafic rutier în siguranță, prin limitarea excesului de viteză și depistarea și luarea măsurilor legale față de șoferii aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.

Acțiunea s-a desfășurat pe principalele artere de circulație din municipiul Constanța și a fost coordonată de ofițeri ai Direcției Rutiere din Poliția Română.

În cadrul activităților derulate, 673 de conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest și 69 cu aparatul din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 81 de sancțiuni contravenționale, 12 dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 4 patru conducere sub influența alcoolului, iar restul pentru alte abateri.

Valoarea sancțiunilor contravenționale este de aproximativ 40.000 de lei.

Au fost scoşi din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalţi participanţi, 11 șoferi, față de care a fost luată măsura reţinerii permisului de conducere

De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice 12 autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale acestor vehicule  au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.

În cadrul activităților desfășurate au fost constatate 3 infracțiuni la regimul circulației rutiere>

  • Astfel,  la data de 5 iulie a.c., în jurul orei  04:20, polițiștii au identificat un bărbat, care a condus un autoturism, pe strada Traian din municipiul Constanța, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind  de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

  • La data 05 iulie a.c., în jurul orei 03:50, polițiștii au identificat un bărbat care a condus un autoturism, pe bulevardul Mamaia, în municipiul Constanța.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

  • La data de 5 iulie a.c., în jurul orei  04:20, polițiștii au identificat un bărbat care a condus pe D.N. 39, în comuna 23 August, un autoturism ce avea plăcuțele de înmatriculare retrase.

În toate cazurile a fost întocmit dosar de cercetare penală.