20 septembrie 2024 2:15

23 August și stațiunile din sudul litoralului NU au apă potabilă. La Mangalia furnizarea se face cu presiune scăzută

RAJA

RAJA

Astăzi – 31 iulie 2024, în jurul orei 09.00, Sursa de Apă Tatlageac din județul Constanța a înregistrat o cădere totală de tensiune, motiv pentru care pompele de la nivelul acesteia nu mai pot funcționa.

Până la remedierea avariei de natură electrică, consumatorii din localitatea 23 August, precum și cei din stațiunile: Olimp, Neptun, Saturn, Venus, Jupiter, Cap Aurora nu vor avea apă potabilă la robinete.

În același timp, în municipiului Mangalia se va furniza apă cu presiune redusă iar în unele zone, în funcție de topografia rețelei, cu preponderență la etajele superioare ale imobilelor, se poate înregistra lipsa totală a acesteia.

„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor afectați, pe care îi asigurăm că, imediat ce disfuncționalitățile de la nivelul sistemelor de alimentare cu energie electrică vor fi remediate, lucrătorii RAJA vor relua furnizarea apei”, au transmis reprezentanții RAJA Constața.

UPDATE:

Echipele furnizorului de energie electrică au reusit să repună sub tensiune sistemul ce alimentează Stația de Tratare și pompare Tatlageac. Imediat, echipele RAJA au executat manevrele de vane și s-a reluat pomparea către abonații afectați. La ora actuală, se furnizează apă cu presiune normală în localitățile 23 August și Mangalia, precum și în stațiunile: Olimp, Neptun, Saturn, Venus, Jupiter, Cap Aurora.