24 noiembrie 2024 11:15

Iată programul COMPLET al Zilelor Marinei organizate de Forțele Navale la Mangalia

Ziua Marinei la Mangalia

La Mangalia, Săptămâna Spiritualității marinărești va fi marcată, în perioada 10-15 august, printr-o serie de activități culturale, care vor avea loc la Cercul Militar și la Muzeul Marinei, iar miercuri, 14 august, orele 09:00-11:00, se va desfășura o ceremonie militară și religioasă în memoria eroilor marinari, în Portul Turistic, la Monumentul Marinarului și Constructorului Naval.

Tot la Mangalia, Forțele Navale pentru Operații Speciale organizează, în perioada 13-14 august, un concurs cu premii, pe un traseu aplicativ-militar, pe Plaja Laguna.

În portul turistic, publicul este invitat miercuri, 14 august, orele 19:00-20:30, la un concert de muzică militară și la un spectacol de muzică populară.

Joi, 15 august, Ziua Marinei Române este marcată, în Portul Turistic Mangalia, prin exercițiul naval întrunit „Forțele Navale Române 2024”, jocuri și concursuri marinărești, expoziție de tehnică militară și ateliere interactive, care vor avea loc între orele 10:00-14:00, iar seara, de la ora 19:30, evenimentul se încheie cu spectacol de muzică populară, urmat de retragerea cu torțe a marinarilor militari.