Vlad Pascu este NEMULȚUMIT de sentința primită la Mangalia. A făcut apel la decizia care îl trimite 10 ani după gratii
Vineri, 31 ianuarie 2025, Vlad Pascu a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și părăsirea locului accidentului. Pascu mai are de achitat și despăgubiri de aproape 2 milioane de euro.
Cum era de alteptat, Vlad Pascu este nemulțumit de sentința judecătorilor din Mangalia și, astăzi, 4 februarie 2025, a făcut APEL la decizie. Este de așteptat ca și părinții victimelor sale sa înainteze apel, la fel și Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România.
Iată decizia instanței:
- Condamnă pe inculpatul Pascu Matei – Vlad, fără antecedente penale, aflat în stare de arest preventiv la Penitenciarul Poarta Albă, la pedeapsa de 7 (șapte) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă a victimelor Olariu Andrei – Sebastian și Dragomir Roberta -Marina.
- Condamnă pe inculpatul Pascu Matei – Vlad, cu datele de mai sus, la pedeapsa de 2 (doi) ani și 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă comisă în dauna părților vătămate Ionescu Cristina – Ileana, Coniac Vlad – Alexandru, Bârzan Darius – Dumitru.
- Condamnă pe inculpatul Pascu Matei – Vlad, cu datele de mai sus, la pedeapsa de 3 (trei) ani și 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
- Condamnă pe inculpatul Pascu Matei – Vlad, cu datele de mai sus, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului.
- Aplică inculpatului Pascu Matei – Vlad, cu datele de mai sus, pedeapsa cea mai grea, de 7 (șapte) ani închisoare, la care se adaugă un spor de 3 (trei) ani închisoare, reprezentând o treime din celelalte pedepse aplicate pentru infracţiunile concurente, și dispune ca inculpatul Pascu Matei – Vlad să execute în final o pedeapsă rezultantă de 10 (zece) ani închisoare.
- Dispune executarea în regim de detenţie a pedepsei principale rezultante de 10 (zece) ani închisoare aplicată inculpatului Pascu Matei – Vlad prin prezenta sentinţă.
- Deduce din pedeapsa principală rezultantă 10 (zece) ani închisoare aplicată inculpatului prin prezenta sentinţă, durata reţinerii (dispusă prin Ordonanța nr. 715858/19.08.2023 emisă de IPJ Constanța – Serviciul rutier – Biroul Accidente Rutiere) şi a arestării preventive, cu începere de la data de 19.08.2023 (data reținerii), la zi.
Admite în parte cererile părților civile de acordare a daunelor morale și dispune astfel:
Obligă partea responsabilă civilmente Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România (BAAR), la plata următoarelor despăgubiri civile:
- Către partea civilă Olariu Mihaela, in calitate de mamă a victimei Olariu Andrei – Sebastian, daune morale în cuantum de 250.000 euro;
- Către partea civilă Olariu Valentin, in calitate de tata al a victimei Olariu Andrei – Sebastian, daune morale în cuantum de 250.000 euro;
- Către partea civilă Olariu Maria – Selena, in calitate de sora a victimei Olariu Andrei – Sebastian, daune morale în cuantum de 80.000 euro;
- Către partea civilă Olariu Maria, in calitate de bunica a victimei Olariu Andrei – Sebastian, daune morale în cuantum de 30.000 euro;
- Către partea civilă Olariu Marin, in calitate de bunic al victimei Olariu Andrei – Sebastian, daune morale în cuantum de 30 000 euro;
- Către partea civilă Tănase Andreea, in calitate de matusa a victimei Olariu Andrei – Sebastian, daune morale în cuantum de 30 000 euro;
- Către partea civilă Dinu Gabriela, in calitate de matusa a victimei Olariu Andrei – Sebastian, daune morale în cuantum de 30 000 euro.
- Către partea civilă Dragomir Cătălin-Ştefan, în calitate de tată al decedatei Dragomir Roberta-Maria, daune morale în cuantum de 250 000 euro;
- Către partea civilă Dragomir Livia, în calitate de mamă a decedatei Dragomir Roberta-Maria, daune morale în cuantum de 250 000 euro;
- Către partea civilă Dragomir Eva-Teodora, în calitate de soră a decedatei Dragomir Roberta-Maria, daune morale în cuantum de 80.000 euro;
- Către partea civilă Voinea Ruxanda, în calitate de bunică a decedatei Dragomir Roberta-Maria, daune morale în cuantum de 30.000 euro;
- Către partea civilă Voinea Marin, în calitate de bunic al decedatei Dragomir Roberta-Maria, daune morale în cuantum de 30.000 euro;
- Către partea civilă Coniac Vlad-Alexandru, în calitate de persoană vătămată, daune morale în cuantum de 100.000 euro;
- Către partea civilă Bârzan Darius-Dumitru, în calitate de persoană vătămată, daune morale în cuantum de 50.000 euro;
- Către partea civilă Ionescu Cristina-Ileana, în calitate de persoană vătămată, daune morale în cuantum de 250.000 euro.