Mangalia: Șofer fără permis și cu mașina neînmatriculată, REȚINUT de polițiști
Ieri, 5 februarie 2025, polițiștii din Mangalia, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 36 ani.
Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Astfel, la data de 4 februarie a.c., în jurul orei 19.10, bărbatul ar fi fost depistat, de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Secția 2 Poliție Vama Veche – 2 Mai, în timp ce ar fi condus un autoturism, pe strada General Dragalina din Cartierul Coloniști din municipiul Mangalia, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că autorizația de circulație provizorie a autoturismului ar fi expirată din data de 22 ianuarie a.c.
Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.