Taner Reșit, alături de premierul Ciolacu, în vizită pe Transocean, unitatea care va fora în cadrul proiectului Neptun Deep

Primarul comunei Tuzla a participat, alături de premierul Marcel Ciolacu, de Sebastian Burduja, ministrul Energiei, de Mircea Fechet, ministrul Mediului, precum și de președintele CJC Florin Mitroi, la o vizită oficială pe unitatea Transocean, ajunsă în Portul Constanța.
Potrivit edilului din Tuzla, vizita pe care a efectuat-o a avut loc la invitația OMV Petrom și Romgaz.
„Este un eveniment deosebit pentru viitorul energetic al țării noastre”, spune Taner Reșit, primarul comunei Tuzla.
„Împreună cu premierul Marcel Ciolacu, Sebastian Burduja, ministrul Energiei, Mircea Fechet, ministrul Mediului, precum și cu președintele CJC Florin Mitroi, am vizitat unitatea de foraj Transocean, care a ajuns în Portul Constanța în noiembrie 2024.
Anul acesta va demara activitatea de foraj în cadrul Neptun Deep – cel mai mare proiect de exploatare a zăcămintelor de gaze naturale din apele românești ale Mării Negre”, adaugă Taner Reșit.