27 octombrie 2025 19:42

PSD Constanța, despre ultima ședință a Consiliului Județean: „Nu vom aproba hotărâri luate pe genunchi, doar de dragul unor tăieri de cheltuieli cu barda!”

PSD
image_pdf

Biroul de presă al PSD Constanța a transmis un comunicat în care arată că aleșii formațiunii nu ar fi fost de acord cu noua organigramă a Bibliotecii Județene și nici a Direcției Generale de Evidență a Populației Constanța.

„Astăzi, în cadrul ședinței Consiliului Județean Constanța s-a dovedit că se poate ca interesul constănțenilor să fie pus deasupra oricăror directive. Cu atât mai mult cu cât unul dintre proiectele aflate pe ordinea de zi făcea referire la cultură. Cea pe care suntem datori cu toții să o apărăm. În acest sens, proiectul numărul 305 privind „Aprobarea Organigramei, a Statului de funcții și a Regulamentului de Organizare și Funcționare de la  Biblioteca Județeană IN Roman” a fost retras de pe ordinea de zi. Considerăm că a fost o decizie normală pentru că hotărâri de acest gen nu trebuie luate pe genunchi, fără o consultare cu cei implicați și, nu în ultimul rând, pentru că această instituție este emblematică în Constanța, iar imixtiunile administrative nu își au locul aici.

Consilierii județeni PSD nu ar fi votat acest proiect, convinși fiind că Biblioteca Județeană IN Roman, păstrătoare a multor valori ale Constanței, nu trebuie să fie supusă unui proces fără nicio legătură cu realitatea dintr-o  instituție de cultură.

La fel de important pentru constănțeni este și proiectul 272 privind “Aprobarea Organigramei, a Statului de funcții și a Regulamentului de Organizare și Funcționare de la Direcția Generală de Evidența Populației Constanța”. Proiect care a fost retras, consilierii județeni PSD nefiind dispuși să-l voteze, în condițiile în care reducerea cheltuielilor face referire doar la cele de personal, dar chiria plătită de această instituție ajunge la zeci de mii de euro lunar.

Tot în ședința de astăzi, consilierii județeni PSD s-au abținut la proiectul de horărâre 263, referitor la serviciile juridice de asistență și reprezentare pentru cauze ale CJC sau ale președintelui acestuia. Proiectul a trecut, dar noi social-democrații considerăm că se impunea o claritate mai mare în privința modului de selectare a acestor servicii sub toate aspectele”, se arată în comunicatul PSD Constanța.

Consilierii județeni PSD nu fac opoziție de dragul opoziției, fiind dispuși să voteze orice proiect benefic județului Constanța și locuitorilor acestuia. Asta nu înseamnă, însă, că vom aproba hotărâri luate pe genunchi, doar de dragul unor tăieri de cheltuieli cu barda! Totodată, nu vom vota inițiative fără a fi consultați toți factorii implicați și, în nici un caz, nu suntem de acord cu presiunile puse asupra unor instituții de dragul satisfacerii orgoliilor unora sau altora! Cu atât mai mult cu cât în instituții se impune un audit serios și nu amenințarea cu prezența corpului de control.

Pentru binele comunității, importante sunt soluțiile adoptate în beneficiul oamenilor, iar consilierii PSD vor vota doar în acest sens!”

 

Lasă un răspuns

Continut protejat. Contactati redactia!