26 februarie 2026 21:58

(VIDEO) ULTIMA ORĂ: Când își va alege PSD Constanța noua conducere. Sorin Grindeanu: „Atât timp cât sunt liderul PSD la nivel național, Constanța, pentru mine, va fi o prioritate”

Daniel Georgescu, PSD Constanța

Daniel Georgescu, PSD Constanța

image_pdf

Organizația Județeană PSD Constanța organizează, la această oră, la Năvodari, Consiliul Politic Județean. La eveniment sunt prezenți membrii statutari ai forului de conducere de la nivel județean și reprezentanți ai conducerii naționale a PSD, printre care președintele PSD, Sorin Grindeanu și secretarul general al partidului, Claudiu Manda.

Daniel Georgescu a declarat, în deschiderea conferinței de presă:

Astăzi a început competiția internă privind alegerile pentru conducerea organizației județene a PSD:

A avut loc un consiliu politic județean, în care s-a stabilit calendarul, numărul de delegați,  programul alegerilor, care se vor finaliza printr-o conferință judeteană de alegeri, votată pentru 24 aprilie, orele 14.00.

Îi mulțumim domnului președinte că ne-a onorat cu prezența, îi mulțumim domnului secretar general Manda că este alături de noi acum. (…)

Prezența dânșilor ne arată un lucru foarte clar: din acest moment organizația națională susține și își dorește ca județul Constanța să fie PSD.

Cine se va înscrie în această competiție electorală va trebui să spună foarte clar și să demonstreze prin fapte ca își dorește să câștige Primăria și Consiliul Județean Constanța. În acest moment sunte doi competitori: Eu, Daniel Georgescu, și Ovidiu Brăiloiu„.

Sorin Grindeanu a declarat, în cadrul întâlnirii:

” Calendarul alegerilor se va sfârși pe 24 aprilie, odată cu Conferința Județeană, când vor avea loc alegerile pentru conducerea PSD Constanța.

Tot cea ce ține de alegeri la comune, orașe, municipii se vor desfășura in interiorul acestei perioade, fie că e vorba despre municipiul Constanța, Mangalia, Cernavodă etc, adică în toate cele circa 70 de UAT-uri din județul Constanța.

Intrăm într-o perioadă în care va trebui aleasă cea mai bună echipă. După 24 aprilie, toți cei aleși vor acționa ca o echipă, PSD trebuie să câștige atât municipiul Constanța, cât și Consiliul Județean Constanța.

Atât timp cât sunt liderul PSD la nivel național, Constanța, pentru mine, va fi o prioritate.

Candidații PSD, toți, vor fi cei care stau cel mai bine în încrederea cetățenilor”.

Lasă un răspuns

Continut protejat. Contactati redactia!