8 mai 2026

(VIDEO) Polițiști din tată în fiu! Ionuț și Ștefan Tudor Mihail, din Mangalia, uniți de credința de a fi în slujba cetățenilor

Ionuț și Ștefan Tudor Mihail, din Mangalia

Ionuț și Ștefan Tudor Mihail, din Mangalia

Săptămâna aceasta se împlinesc 204 ani de la înființarea Poliției Române. IPJ Constanța îi aduce, astăzi, în în prim-plan pe doi polițiști din Mangalia, uniți nu doar de aceeași uniformă, ci și de o legătură mult mai puternică: cea dintre tată și fiu.

Agent-șef principal de poliție Ionuț Mihail, din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Secția 1 Poliție Neptun, este polițist de peste trei decenii. Pentru el, ordinea publică nu este doar o meserie, ci o adevărată pasiune. De-a lungul anilor, a format zeci de generații de polițiști debutanți, cărora le-a fost mentor la început de drum. Experiența acumulată în timp l-a pus față în față cu numeroase situații dificile. Una dintre cele mai importante intervenții a avut-o în vara anului 2024, când a depistat, în stațiunea Olimp, un bărbat care evadase din penitenciar.

Fiul său, agent de poliție Mihail Ștefan Tudor, a ales să îi urmeze exemplul. Astăzi își desfășoară activitatea în cadrul Biroului Ordine și Siguranță Publică al Poliției Orașului Negru Vodă, ducând mai departe valorile pe care le-a învățat încă din copilărie.

O imagine a unei familii, a respectului și a unei profesii duse mai departe din generație în generație, cu aceeași credință: aceea de a fi mereu în slujba oamenilor.