ULTIMA ORĂ! Ședința Adunării Creditorilor DSMa a fost AMÂNATĂ. Administratorul judiciar, declarații cu privire la soarta șantierului
Protest Damen Mangalia
La ora 16 astăzi, CITR, administratorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia, va face declaraţii cu privire la situaţia şantierului Damen Mangalia. Între timp, deși inițial se anunțase că, în cadrul Adunării Generale a Creditorilor desfășurate astăzi, compania Damen Shipyards nu a aprobat planul de reorganizare al societății, urmând a fi deschisă procedura de faliment, iată că această ședință s-a amânat.
„Se va reconvoca din nou Adunarea Creditorilor DSMa la o alta data ce va fi comunicată ulterior”, ne-au declarat surse din cadrul șantierului.
Vom reveni cu declarații din cadrul conferinței de presă.
UPDATE:
Reprezentanții CITR au declarat, în cadrul conferinței de presă:
„Șantierul poate, cu aprobarea creditorilor, să treacă în etapa de reorganizare, care presupune un plan menit să asigure continuitatea activității si relansarea acesteia.
Astăzi a fost convocată adunarea creditorilor și trebuie să spunem că nu s-a respins planul de reorganizare astăzi, nu ne aflăm în situația nefericită în care să vorbim de falimentul companiei, ci urmează ca, în perioada imediat următoare, să avem această nouă adunare în care, din nou, să se pună în discuție planul propus și să avem o decizie care să ne permită să abordăm o soluție constructivă pentru companie și pentru șantier.
Deci, pe scurt, în urma adunării de astăzi s-a decis amânarea acestei adunări pentru un termen de minim o săptămână, până să comunicăm efectiv datele acestei noi adunări, iar în cadrul acestei adunări, cu siguranță, după ce vom avea o hotărâre, vom veni din nou să împărtășim care a fost dezvoltământul și care sunt pașii urmărit”.
