27 iulie 2026

Amenzi URIAȘE pentru petrecerile zgomotoase la curte: Până la 12.000 de lei pentru muzică la volum ridicat

12.000 de lei pentru muzică la volum ridicat

12.000 de lei pentru muzică la volum ridicat

Românii care organizează petreceri cu muzică la volum ridicat în curte, indiferent dacă locuiesc în mediul urban sau rural, pot fi sancționați cu amenzi de până la 12.000 de lei.

Sindicatul Europol atrage atenția asupra unei importante modificări legislative: este vorba despre Legea privind modificarea și completarea Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a normelor de conviețuire socială, care a schimbat semnificativ regimul sancțiunilor pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.

„Din păcate, foarte puțini cetățeni au înțeles ce s-a schimbat concret și, mai ales, că noile prevederi îi vizează inclusiv pe cei care locuiesc la casă, fie în mediul urban, fie în mediul rural, deși ani la rând, foarte mulți români au trăit cu impresia că dacă locuiesc la casă, în special la țară, pot organiza petreceri cu muzică la volum ridicat fără consecințe.

De această dată, celebrele mituri „stau la curte, fac ce vreau” și ”pot să ascult muzică până la ora 22:00” au fost spulberate întrucât noile prevederi legale vin să lămurească aceste aspecte, în totalitate, așa cum vă vom prezenta în cele ce urmează:; scriu cei de la Sindicatul Europol.

Forma veche a art. 2 pct. 27 din Legea nr. 61/1991

  • organizarea de petreceri cu caracter privat și utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniștea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spațiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinația de locuințe sau cu caracter social, în mediul urban

Anterior, așa cum se poate observa în paragraful anterior, textul art. 2 pct. 27 făcea referire expresă la petrecerile organizate „în mediul urban”, ceea ce a generat inclusiv discuții privind aplicarea sancțiunilor în mediul rural. În urma modificării legislative, această limitare dispare, astfel încât prevederile se aplică indiferent dacă locuiești la bloc, la casă, în oraș sau într-o comună. Această modificare reprezintă punerea în acord a prevederilor Legii nr. 61/1991 cu cele ale Deciziei CCR nr. 368/2022.

Forma actuală a art. 2 pct. 27 din Legea nr. 61/1991

  • organizarea de petreceri cu caracter privat și utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniștea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spațiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinația de locuințe sau cu caracter social.

Astfel, conform noii reglementări, dacă organizezi o petrecere în curte, într-un foișor, într-un cort sau în orice spațiu deschis aflat lângă locuințe, indiferent că vorbim despre amplasarea acestora în mediul urban sau rural și muzica pe care o asculți, indiferent de oră, tulbură liniștea vecinilor, poți fi sancționat după cum urmează:

  • amendă între 4.000 și 6.000 lei;
  • dacă repeți fapta în termen de 72 de ore, poți fi amendat cu sume cuprinse între 6.000 și 12.000 lei sau poate fi dispusă măsura prestării a 100-150 de ore de activități în folosul comunității.

Modificările legislative prezentate nu reprezintă o simplă majorare a cuantumurilor unor amenzi, ci implementarea unui nou mod în care este protejat dreptul cetățenilor la liniște, iar din aceste considerente trebuie să înțelegeți că regulile nu mai privesc doar locatarii de la bloc și că simpla convingere „sunt la mine în curte” nu mai reprezintă un argument pentru ignorarea dreptului vecinilor la liniște.

 

Lasă un răspuns