Cât de „transparent” poate deveni site-ul OFICIAL al Mangaliei? Până în pragul… dispariției!
site mangalia.ro
În ciuda clamatei transparențe a site-ului oficial al municipiului Mangalia, care, printre altele, conține chiar și o rubrică a „Guvernării transparente, deschise și participative”, iată că mangalia.ro se „diluează” pe zi ce trece.
Site-ul mangalia.ro ar trebui să furnizeze cetățenilor Mangaliei informații la zi, prompte, de actualitate. În schimb, de mai multe zile, paginile site-ului au fost umplute cu rubrici ce poartă titluri, dar conținut ZERO.
Cum ar fi, de pildă, proiectele de hotărâre ce urmează să fie introduse pe ordinea de zi a ședințelor publice, informații care, de exemplu, pe site-urile municipiului Constanța și Consiliului Județean sunt updatate periodic și în timp util. La Mangalia, nu au fost incluse în site-ul transparent al primăriei.
Cum ar fi evenimente ce au loc în urbea noastră și în stațiuni, și care nu apar absolut deloc pe site-ul primăriei sau măcar , ba, mai mult, nu sunt anunțate/popularizate nici măcar prin timidele comunicate de presă ale fostei administrații publice locale.
Primăria Mangalia și pagină de Facebook: la fel de transparentă, încât nu conține nici măcar o singură postare. Mai mult, avem chiar și o pagină de Etică, transparență și integritate decizională: 3-4 clipuri împrumutate de la nivel central și o ultimă postare din 1 decembrie 2025.


