(VIDEO) Propunere USR Mangalia: Muzeul de Arhologie Callatis, în administrarea Consiliului Județean Constanța
Muzeul Callatis Mangalia
Consilierul local Semiran Abdurefi a propus, în ultima ședință a Consilului Local Mangalia, trecerea Muzeului de Arheologie în subordinea Consiliului Județean Constanța, care administrează muzeele de la Cernavodă, Hârșova, Histria, Capidava și monumentul Tropaeum Traiani de la Adamclisi.
Potrivit consilierului Semiran Abdurefi, muzeul din Mangalia, alături de Cetatea Callatis au ajuns la un stadiu avansat de degradare. În timp ce muzeul a stat, ani de zile, în „umbra” unei cârciumi, iar apoi în cea a unei săli de păcănele, iar iarna trecută instituția nu a beneficiat de căldură, Cetatea Callatis, spune alesul local, este plină de buruieni și grafitti.
„ Eu am trimis un mail prin care am întrebat felul în care s-a dezvoltat acest muzeu în acești ani și este zero. Nu avem niciun fel de investiții.
Dumneavoastră vă mândriți cu Cetatea Callatis, care este plină de buruieni, plină de graffiti.
Nu se duce nimeni în acea zonă, nimeni nu vizitează.
Singurul scop al acestui muzeu sunt descărcările arheologice. În muzeul acesta nu s-au făcut investiții, nu se fac săpături, nu avem un flux de vizitatori mai mare decât acum cinci ani. În fiecare an scade fluxul de vizitatori”, a declarat Semiran Abdurefi.
Reprezentanții PSD, AUR și PNL au declarat, în timpul ședinței, că nu doresc ca muzeul să intre în administrarea Consiliului Județean Constanța. Mai mult, potrivit declarațiilor reprezentanților administrației publice, se dorește accesarea de fonduri europene pentru renovarea locașului de cultură.
Pe aceeași temă: