8 august 2026

Accident feroviar în Gara Mangalia: Copilă de 19 ani, rănită în timp ce traversa cu căștie în urechi!

Gara Mangalia

Gara Mangalia

Astăzi, în jurul orei 19.10, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Transporturi – Postul de Poliție Transporturi Feroviare Mangalia au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană ar fi fost lovită de tren, în zona stației CF Mangalia.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre o tânără, de 19 ani, din Mangalia care, din primele cercetări, ar fi traversat calea ferată de pe peron, fără a se asigura, având căști audio în urechi.

Tânăra a fost acroșată de trenul care circula pe ruta Mangalia – Constanța, fiind proiectată sub tren. Aceasta a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Mecanicul de locomotivă a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Circulația feroviară nu a fost afectată de eveniment.

În cauză a fost întocmit dosar penal.

*

Pentru prevenirea unor astfel de evenimente tragice, polițiștii constănțeni atrag atenția asupra importanței critice pe care o are atenția sporită în zona căilor ferate.

Traversarea liniilor trebuie făcută exclusiv prin locurile special amenajate și doar după o asigurare temeinică din ambele direcții.

Totodată, facem un apel ferm la responsabilitatea privind eliminarea tuturor factorilor care pot distrage atenția: utilizarea căștilor audio sau a telefonului mobil în apropierea șinelor vă izolează vizual și acustic de mediul înconjurător, anulând semnalele de avertizare ale garniturilor de tren și transformând o fracțiune de secundă de neatenție într-o provocare la adresa propriei vieți.

Lasă un răspuns