28 august 2026

Consilierul USR Semiran Abdurefi, ultimele noutăți despre Parcul Industrial Mangalia: „Am reușit să STINGEM datoriile și să găsim noi investitori”

Semiran Abdurefi

Semiran Abdurefi

În cadrul celei mai recente ședințe a Consiliului Local Mangalia, consilierul USR Semiran Abdurefi a transmis care este situația Parcului Industrial, ajuns în paragină.

Parcul Industrial Mangalia, care are în dotare o parte a activelor fostului Șantier Militar, a ajuns o adevărată ruină. Cândva, aici, lucrau câteva mii de angajați ai SN1. După închiderea șantierului, activele cu pricina, printre care și clădirea administrativă, au revenit Parcului Industrial Mangalia. În ultimii 20 de ani, zona s-a transformat într-o adevărată junglă, iar clădirile – cele care nu au fost închiriate de agenți economici, au fost lăsate în paragină, mucegai și rugină.

Ce a declarat Semiran Abdurefi în cadrul ședinței de ieri, 27 august 2026:

„De când am preluat Parcul Industrial, lucrurile stau în felul următor. S-a început cadastrarea Parcului Industrial, fiindcă de 23 de ani acest parc industrial nu este cadastrat.

Clădirile din Parcul Industrial au numerele cadastrale încă pe Șantierul Naval Militar. Procesul de cadastrare este în curs. Faptul că o lună de zile OCPI-ul a fost blocat ne-a întârziat un pic procesul de cadastrare.

Sper să-l terminăm cât mai curând.

Pot să vă spun că am preluat incubatorul de afaceri.

Incubatorul de afaceri este o clădire administrativă din Parcul Industrial, cu o suprafață de 2.000 de metri pătrați, pe două niveluri.

S-au refăcut toate contractele cu chiriașii din Parcul Industrial, în sensul că s-au remăsurat suprafețele pe care funcționează și acolo unde s-au constatat neconcordanțe s-au refăcut contractele pe suprafețele reale pe care aceste-aceste firme funcționează.

S-a recapitalizat Parcul Industrial, care avea toate conturile blocate de ANAF și fiindcă am reușit să recapitalizăm parcul, în momentul acesta s-au stins datoriile către furnizori.

Deci, s-au plătit toate datoriile. Conturile sunt funcționale acum.

Au venit noi chiriași în Parcul Industrial aici și acum mă refer la incubatorul de afaceri.

În clădire plouă de sus până în subsol.

Am reușit să facem un contract cu o firmă de spălătorie care a preluat două spații generoase și le-a reabilitat și a promis că își va face pe partea lor acoperișul, fiindcă plouă în continuare.

De câteva zile s-a mai încheiat un contract cu o altă firmă, un service cu 300 de metri pătrați, tot în incubatorul de afaceri și ei s-au și apucat să își renoveze partea lor de-de acoperiș.

Din banii pe care îi mai avem după stingerea datoriilor, vom găsi o firmă care să izoleze acoperișul.

Pe site-ul Parcului Industrial se vor publica toate anunțurile.

Prin mărirea capitalului social, cu valoarea terenurilor și a clădirilor și a clădirilor, procentele Municipiului Mangalia în cadrul societății vor crește substanțial. La nouăzeci și nouă la sută.

Caz în care Camera de Comerț ar ajunge la o proporție insignifiantă de nici 1% și probabil că în acest caz vor pleca.

Între timp, avem o datorie pe care trebuie să o plătim, un împrumut de 500.000 de lei și va trebui probabil să o facem eșalonat începând cu anul acesta.

Între timp, au fost contactate toate parcurile industriale din România, cărora li s-a trimis o ofertă că există în Mangalia un parc industrial care are această disponibilitate.

Dacă vrem să aducem investitori, trebuie să le arătăm ce avem în parc, care sunt plusurile, dar și care sunt minusurile, fiindcă clădirile acelea au fost abandonate 20 de ani și sunt puternic deteriorate”.

Lasă un răspuns

Continut protejat. Contactati redactia!