Minor JEFUIT în plină stradă: Judecătorii din Mangalia decid astăzi soarta unui tânăr acuzat de tâlhărie calificată
Judecătoria Mangalia
Polițiștii din Costinești, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, au reținut un tânăr, de 28 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.
Din cercetările efectuate de către polițiști a reieșit faptul că, la data de 27 august a.c., în jurul orei 2.00, pe strada Mării din localitatea Costinești, tânărul ar fi sustras, prin smulgere, lanțul de la gâtul persoanei vătămate, un minor de 17 ani.
La data de 2 septembrie a.c., în urma investigațiile specifice efectuate de către polițiști, bărbatul a fost identificat și condus la sediu, pentru audieri.
În urma administrării probatoriului în cauză, la aceeași dată, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Astăzi, 3 septembrie, cel în cauză urmează a fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, cu propuneri corespunzătoare.
Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției orașului Râșnov.