21 octombrie 2026

Ziua Armatei Române, sărbătorită la Mangalia prin ceremoniale militare și religioase: Programul activității

Ziua Armatei la Mangalia

Ziua Armatei la Mangalia

Ziua Armatei Române va fi sărbătorită prin ceremoniale militare şi religioase, duminică, 25 octombrie, la Complexul Monumental din Piața Republicii din Mangalia.

Evenimentul dedicat Armatei Române va debuta cu ceremonialul militar, începând cu ora 10.00, în cadrul căruia va avea loc întâmpinarea comandantului Garnizoanei Mangalia, comandor Sebastian Barote, de către Garda de Onoare. Manifestările vor continua cu arborarea drapelului la catarg, pe acordurile Imnului Național și oficierea ceremoniei religioase.

Vor fi depuse coroane de flori din partea delegațiilor prezente, în memoria ostaşilor căzuţi pentru independenţa şi suveranitatea ţării. Ceremonia dedicată Zilei Armatei Române va cuprinde și o paradă militară, apreciată, ca de fiecare dată, de toţi cei prezenţi la eveniment.

Lasă un răspuns

Continut protejat. Contactati redactia!