2 noiembrie 2026

Au venit colindătorii: A II-a ediție a Festivalului Național de Colinde și Tradiții, organizat la Mangalia

Au venit colindătorii

Au venit colindătorii

S.C. Viostefnik S.R.L., în parteneriat cu Asociația Culturală Viostefnik, Primăria Municipiului Mangalia și Direcția Cultură și Sport din localitate, organizează, în zilele de 12 și 13 decembrie 2026, începând cu ora 14:00, la Casa de Cultură Mangalia, cea de-a II-a ediție a Festivalului Național de Colinde și Tradiții Au venit colindătorii.

Festivalul reprezintă o oportunitate de afirmare artistică, dar și un prilej de întâlnire, bucurie și împărtășire a emoției sărbătorilor care se apropie. Participanții vor avea ocazia să-și valorifice talentul, să câștige experiență scenică și să ducă mai departe frumusețea sărbătorilor de iarnă.

Evenimentul își propune să aducă împreună copii și tineri pasionați de muzică, colinde și tradițiile specifice sărbătorilor de iarnă. În cadrul festivalului vor fi acordate Trofeul Festivalului – Marele Premiu, premiile I, II și III pentru fiecare grupă de vârstă și secțiune, precum și diplome de participare pentru toți concurenții.

Înscrierile se fac până la data de 10 decembrie 2026, participarea realizându-se pe baza fișei de înscriere și a dosarului complet.

Fișa de înscriere și Regulamentul Festivalului se regăsește la adresa:

https://drive.google.com/drive/u/3/folders/1hriRHD32bRr3ZHx-br1E4CPY1z2zK2wL, iar alte informații suplimentare se pot obține prin aplicația WhatsApp la numărul de telefon: 0766263758.

Cu acest prilej, viceprimarul municipiului Mangalia cu atribuții de primar, Paul Foleanu invită cadrele didactice din oraș, elevii, reprezentanții mass-media, să fie parte din acest proiect în care colindele, tradiția și bucuria sărbătorilor de iarnă se întâlnesc pe aceeași scenă.

Lasă un răspuns

Continut protejat. Contactati redactia!