A fost REȚINUT șoferul prins în Vama Veche conducând fără permis și beat criță

La data de 15 mai 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Secția 2 Poliție Vama Veche 2 Mai, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 42 de ani.
Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Astfel, la data de 14 mai a.c., în jurul orei 20.00, bărbatul a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe strada Agricultorilor din stațiunea Vama Veche.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că bărbatul are anulată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice.
Totodată, s-a constatat că autoturismul are cartea de identitate suspendată, inspecția tehnică periodică expirată și nu deține asigurare obligatorie de răspundere civilă.
Bărbatul a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice.
Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Astăzi, 16 mai, va fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, cu propunere legală.
Pe aceeași temă:
Șofer beat criță, depistat de polițiști la volan în Vama Veche