28 decembrie 2024 13:38

Astăzi este Ziua Etniei Tătare din România

Kurultai 2024

Kurultai 2024

image_pdfimage_print

Astăzi, 13 decembrie, este celebrată Ziua Etniei Tătare din România.

Această zi aminteşte de data de 13 decembrie 1917, când a fost proclamată Republica Crimeea, primul ei preşedinte fiind Numan Çelebi Cihan, potrivit informaţiilor prezentate pe site-ul oficial al Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale, www.ispmn.gov.ro.

Republica tătarilor crimeeni a fost cea dintâi republică din întreaga lume islamică.

Iniţiativa legislativă privind instituirea acestei zile a aparţinut deputatului Uniunii Democrate a Tătarilor Turco – Musulmani din România (UDTTMR) Amet Aledin şi deputatului PNL Emilian Valentin Frâncu.

La 11 februarie 2014, deputaţii au aprobat un proiect de lege pentru modificarea şi completarea art. 2 din Legea nr. 453/2006, privind consacrarea zilei de 13 decembrie ca sărbătoare a etniei tătare din România, astfel încât angajatorii să poată acorda zi liberă persoanelor aparţinând acestei etnii care doresc să participe la manifestările organizate cu acest prilej.

Actul normativ, iniţiat de deputatul minorităţilor naţionale Varol Amet, fusese adoptat de Senat pe 19 noiembrie 2013.

FOTO: Ozghiun Menabit

Pe aceeași temă:

(FOTO/VIDEO) Kurultai, festivalul turcic-tătar, are loc în stațiunea Venus: Competiții de tir cu arcul și de kureș, mâncăruri și meșteșuguri tradiționale