Parteneriat de marcă în sectorul de apă și canalizare: RAJA Constanța și compania grecească EYATH SA

a56f788c-1cf4-44dc-8550-d5172f90203b

 

RAJA Constanța și compania de apă EYATH din Grecia, operatori relevanți pe piața serviciilor de alimentare cu apă și canalizare, au pus bazele unei eficiente colaborări, care deschide o poartă către cele mai noi tehnologii privind creșterea eficienței energetice a proceselor tehnologice aplicate și digitalizarea avansată a serviciilor.
Protocolul de colaborare între cele două companii a fost semnat în luna octombrie a acestui an, în Grecia, în prezența Ministrului Adjunct de Interne, responsabil pentru Macedonia și Tracia, Stavros Kalafatis. În urma încheierii acestui acord, cele două entități vor beneficia de transfer de know-how și de experiență în ceea ce privește reducerea pierderilor, digitalizarea proceselor tehnologice și valorificarea energetică a nămolului, implementarea celor mai bune practici în domeniul alimentării cu apă și al colectării și tratării apelor uzate urbane, dar și de cooperare în cadrul programelor de cercetare și dezvoltare. Totodată, cele două companii urmăresc dezvoltarea resurselor umane din sectoarele de apă și apă uzată, prin intermediul schimbului de bune practici și prin pregătire profesională.
În acest sens, în cursul zilei de astăzi – 06 decembrie 2022, societatea constănțeană a fost gazda unei delegații din partea companiei EYATH, condusă de Agis Papadopoulos, Președinte al Consiliului de Administrație și Anthimos Amanatidis, Director Executiv al EYATH SA.
Prioritățile pe ordinea de zi a întâlnirii au fost soluțiile viabile de combatere a crizei energetice și a efectelor schimbărilor climatice asupra rezervelor naturale de apă potabilă.
“EYATH SA gestionează serviciul de apă, o utilitate publică valoroasă, ce asigură alimentarea cu apă pentru peste 1 milion de cetățeni, agenți economici și industrii din zona Salonic. De asemenea, gestionează și sistemul de canalizare, și asigură tratare biologică a apelor uzate domestice și industriale, lăsând o amprentă importantă asupra unei alte utilități publice protejate, mediul. Strategia pe care compania o dezvoltă se concentrează pe îmbunătățirea calității serviciilor oferite, prin modernizarea dotărilor, extinderea tehnologică și geografică. Acesta este exact motivul pentru care ne aflăm aici, în semn de recunoștință față de vizita reprezentanților RAJA din luna octombrie, pentru a identifica posibile modalități de cooperare în proiecte de interes comun. Economia de energie și criza climatică reprezintă, în contextul actual, un teren propice pentru o colaborare prosperă între cele două părți”, a declarat Agis Papadopoulos, Președinte al Consiliului de Administrație al EYATH SA.
La rândul său, Anthimos Amanatidis, Director Executiv al EYATH SA, a subliniat: „Suntem foarte bucuroși să ne revedem colegii de la RAJA, de această dată la sediul lor, făcând astfel încă un pas înainte spre o colaborare fructuoasă cu prietenii noștri români. EYATH dispune de un personal complet instruit și experimentat și deține un nivel ridicat de know-how. Extroversiunea și noile sinergii în cadrul proiectelor de apă și apă uzată vor oferi EYATH posibilitatea de a-și îmbunătăți amprenta socială, economică și de mediu. În această direcție, soluțiile tehnologice ecologice, soluțiile digitale pentru tranzacțiile de zi cu zi, chiar și schimbul de experiență cu RAJA sunt extrem de binevenite pentru compania noastră. Este evident că vorbim aceeași limbă când vine vorba de apă și mediu”.
Delegația elenă a vizitat Stația de epurare Constanța Nord și Dispeceratul Central SCADA. De asemenea, discuțiile de la masa de lucru au urmărit și teme precum digitalizarea prin introducerea sistemului SCADA la nivelul tuturor rețelelor operate, eficientizarea energetică a proceselor, prin crearea de parcuri fotovoltaice sau gestionarea nămolurilor rezultate în urma procesului de epurare.
Președintele Consiliului de Administrație al RAJA SA, Constantin Chirilă, a declarat: „Cred că dispunem de toate resursele, know-how-ul, dar și de experiența necesară să abordăm niște obiective serioase, cu un impact puternic asupra creșterii calității serviciilor oferite. Echipa de la RAJA SA este una foarte activă, flexibilă și adaptabilă la toate modificările apărute. Cu curaj, chiar dacă am lucrat pe două fronturi, legislativ și economic, oamenii au știut să gestioneze toate situațiile apărute. De aceea, am convingerea că prin această reuniune de forțe între cele două mari companii, vom găsi soluții viabile pentru a aborda unitar problema energiei și a măsurilor de reducere a pierderilor”.
„RAJA SA asigură serviciile de alimentare cu apă în peste 160 de localități, la peste 2,5 milioane consumatori în timpul sezonului estival. Când vorbim de turism, vorbim de litoral și implicit de protecția mediului, de provocarea de a face față schimbărilor climatice, ce au dus la modificarea calității apelor din subteran. Utilizarea surselor neconvenționale de energie și asigurarea unui sistem interconectat de alimentare, ce poate asigura apă de cea mai bună calitate tuturor abonaților de pe litoral, sunt proiecte aflate deja în implementare ce vor duce la dezvoltarea durabilă a sistemelor operate”, a precizat Directorul General al RAJA SA, Aurel Presură.
EYATH SA furnizează zilnic servicii de alimentare cu apă și canalizare pentru aproximativ 1,2 milioane de cetățeni din zona urbană Salonic, Grecia. Este specializată în proiectarea, construcția, operarea, întreținerea, extinderea și reînnoirea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare. Activitățile sale includ proiecte precum desalinizarea, pomparea, tratarea și distribuția apei potabile.
Mai mult, compania s-a angajat să utilizeze produse din tratarea apelor uzate (nămolurile provenite de la stațiile de epurare), să furnizeze servicii de telecomunicații prin rețelele de alimentare cu apă și de canalizare pe care le operează și este implicată, de asemenea, în producerea de energie electrică (care este generată în principal prin utilizarea apei din izvoare, baraje, apeducte și conducte).
Apa atinge fiecare aspect al dezvoltării durabile, iar asigurarea accesului la apă potabilă sigură și de calitate a devenit în ultima perioadă o provocare indiferent de stadiul de dezvoltare economică, locație sau resurse disponibile. De aceea, astfel de parteneriate reprezintă o modalitate fezabilă pentru îmbunătățirea propriei eficiențe și eficacități, oferind strategii, oportunități de atragere a inovației; în cadrul acestor colaborări se reunesc experți și practicieni care lucrează pentru a atinge obiective similare, se generează idei și se propun politici de lucru pentru atingerea dezideratelor comune.

Biroul de comunicare

 

 

 

 




Arestat pentru 60 de zile, pentru violență în familie și încălcarea ordinului de protecție!

 

La data de 4 decembrie a.c., polițiști din cadrul Secției 3 Rurală Mangalia au fost sesizați, prin apel 112, de către o femeie, de 44 de ani, cu privire la faptul că, în timp ce se afla la domiciliu împreună cu soțul acesteia, de 54 de ani, bărbatul ar fi agresat-o fizic.
Deplasați la fața locului, polițiștii au completat formularul de evaluare a riscului, constatându-se faptul că există un risc iminent asupra vieții și integrității femeii, fapt pentru care a fost emis un ordin de protecție provizoriu, pe o perioadă de 5 zile, bărbatul fiind obligat să păstreze o distanță minimă de 50 de metri față de soția sa.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
La aceeași dată, respectiv la data de 5 decembrie a.c., bărbatul a încălcat, de 2 ori, ordinul de protecție provizoriu împotriva sa, în sensul că s-a deplasat la domiciliul conjugal, unde se afla soția sa.
În cauză au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție provizoriu.
În cursul zilei de ieri, polițiștii l-au reținut pe bărbatul în cauză pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Astăzi, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, care a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.




Accident cumplit între Movilița si Techirghiol: o mașină a intrat într-un copac!

In urmă cu câteva momente a avut loc un accident rutier intre Movilița si Techirghiol. Potrivit polițiștilor, este vorba despre un autoturism ce ar fi intrat într-un copac de pe marginea drumului. Mai multe persoane sunt încarcerate.

La fața locului intervin pompierii de la Statia Tuzla cu un ASAS și SMURD B2, de la Detașamentul Fripis cu Descarcerarea și SMURD tip C.

Vom reveni!

UPDATE: La locul accidentului a fost găsită o victimă încarcerată, conștientă, preluata de SMURD C și o a doua victima conștientă cu leziuni minore, neîncarcerată, preluata de SMURD B, ambele transportate la UPU Constanța.




Lipsă apă în localitățile Mihail Kogălniceanu, Culmea și Oituz!

Pentru remedierea avariei survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 355 mm, de pe DN2A din localitatea Mihail Kogălniceanu, echipele RAJA au fost nevoite să sisteze furnizarea apei potabile, astăzi – 05 decembrie 2022, în localitățile Mihail Kogălniceanu, Culmea și Oituz, dar și către Societatea Avicola, Baza Militară și Aeroport.

Având în vedere că un tronson din conducta avariată pe care s-a intervenit, se afla ancorată într-un masiv de beton, lucrările au fost mult îngreunate, prelungindu-se timpul de execuție preconizat inițial. În prezent, se realizează sudarea prin electrofuziune a segmentului avariat, proces ce necesită un timp mai mare de acțiune. De asemenea, umplerea instalației durează aproximativ 2 ore. Prin urmare, preconizăm că în jurul orei 20.00 se va relua furnizarea apei potabile în mod progresiv către toți consumatorii afectați.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție deplasate la fața locului vor face tot posibilul pentru remedierea avariei și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.




Se întrerupe curentul electric la Tuzla!

Miercuri, 7 decembrie între orele 08:30-16:30 va fi întreruptă furnizarea energiei electrice în comună întrucât vor avea loc reparații la instalațiile electrice efectuate de E-Distribuție Dobrogea.
Vă mulțumim pentru înțelegere și ne cerem scuze pentru disconfortul creat.




Polaris Holding anunţă zonele din Constanţa unde vor fi amplasate benele pentru colectarea deșeurilor voluminoase

În perioada 𝟎𝟓.𝟏𝟐.𝟐𝟎𝟐𝟐 – 𝟎𝟏.𝟎𝟏.𝟐𝟎𝟐𝟑, benele pentru colectarea deșeurilor voluminoase vor fi amplasate în cartierele:
1. 𝐓𝐨𝐩𝐨𝐥𝐨𝐠 – 𝐂𝐚𝐫𝐚𝐠𝐢𝐚𝐥𝐞
𝐒𝐚̆𝐩𝐭𝐚̆𝐦𝐚̂𝐧𝐚 𝟎𝟓.𝟏𝟐 -𝟏𝟏.𝟏𝟐.𝟐𝟎𝟐𝟐
Plt. 161 – str. I.L. Caragiale, bloc H9
Plt. 148 – Bravilor
Plt. 524 – 162 – str. IL Caragiale, lângă Cimitirul Central
2. 𝐈𝐧𝐞𝐥 𝐈-𝐈𝐈 𝐬̗𝐢 𝐁𝐚𝐛𝐚𝐍𝐨𝐯𝐚𝐜.
𝐒𝐚̆𝐩𝐭𝐚̆𝐦𝐚̂𝐧𝐚 𝟏𝟐.𝟏𝟐 – 𝟏𝟖.𝟏𝟐.𝟐𝟎𝟐𝟐
Plt. 137 – str. Solidarității, între bloc M și N
Plt. 139 – str. Dreptății, spate bloc O
Plt. 598 – Al. Operei, bl. BN 1
3. 𝐒𝐨𝐯𝐞𝐣𝐚 – 𝐃𝐞𝐳𝐫𝐨𝐛𝐢𝐫𝐢𝐢 𝐬̗𝐢 𝐇. 𝐂𝐨𝐚𝐧𝐝𝐚̆. 𝐒𝐚̆𝐩𝐭𝐚̆𝐦𝐚̂𝐧𝐚 𝟏𝟗.𝟏𝟐 – 𝟐𝟓.𝟏𝟐.𝟐𝟎𝟐𝟐
Plt. 177 – Str. B. Delavrancea lângă bl. 2
Plt. 192 – Biruinței
Plt. 583 – Aleea Umanităţii, Campus Henri Coandă
4. 𝐓𝐨𝐦𝐢𝐬 𝐍𝐨𝐫𝐝 𝐬̗𝐢 𝐓𝐨𝐦𝐢𝐬 𝐈𝐈𝐈.
𝐒𝐚̆𝐩𝐭𝐚̆𝐦𝐚̂𝐧𝐚 𝟐𝟔.𝟏𝟐.𝟐𝟎𝟐𝟐-𝟎𝟏.𝟎𝟏.𝟐𝟎𝟐𝟑
Școala 36, parcare
Plt. 254- Dobrilă Eugeniu, față bloc I
Plt. 499 – Str. Pictor N. Tonitza
Vă reamintim că benele pentru colectarea deșeurilor voluminoase sunt amplasate lângă platformele pentru colectarea deșeurilor menajere. În aceste bene puteți depune prin aport voluntar deșeuri voluminoase de care nu mai aveți nevoie: mobilier, canapele, saltele, usi, obiect de uz sanitar, mochete, calorifere etc.
De asemenea, aveți posibilitatea de a preda gratuit deșeurile voluminoase la centrul de colectare de pe bd Aurel Vlaicu, nr. 290 A, de luni până duminică, între orele 08:00 – 17:00.



Campionat European de Kung-Fu, la Sofia: lotul sportiv român este alcătuit din sportivi din Constanţa!

Kung Fu

Sîmbătă 10.12.2022, la Complexul Sportiv „ŢSKA” din Sofia, Bulgaria, se va desfăşura „Campionatul European de Kung-Fu”. Din România, de la Federaţia Română de Arte Marţiale de Contact va participa un lot format din 8 sportivi, membrii ai C.S. „Marea Neagră” Constanţa.

            Aceştia vor participa la mai multe probe, la „Taolu Tradiţional”, „Taichi Tradiţional”, „Qi-Kung”, „Tuishou” şi „Sanda Light-Fighting”.

            Din lot fac parte următorii sportivi:

            -La seniori: Tudor Bocai şi Cosmin Marian Iacoblev.

            -La juniori: Vlad Bocai, Iustin Valentin Iordache şi Cristina Nicol Teodorescu.

            -La copii şi mini-cadeţi (-14 ani): Sofia Irina Crăescu, Maria Andrada Grozeanu şi Rareş Flore.

            Sportivii vor fi însoţiţi de Florin Iordănoaia şi Mihai Cîju.

            <<Este un campionat la care participăm cu cinci sportivi consacraţi, de la care aşteptăm obţinerea unor medalii, dar avem în lot şi trei sportivi începători, care se află la prima ieşire din ţară, la un astfel de concurs. Aceştia sînt Cristina Nicol Teodorescu la junioare (16-17 ani), Rareş Flore la mini-cadeţi (12-13 ani) şi Maria Andrada Grozeanu la copii II (10-11 ani). Sperăm ca aceştia să se integreze echipei şi să obţină rezultate notabile.

            Campionatul se va desfăşura în condiţii destul de dificile, datorită faptului că sportivii din ţările non-UE, nu au obţinut vize de intrare, iar cei din estul Europei, care participau în mod normal, nu vor mai veni în Bulgaria.

Iniţial s-a dorit organizarea în paralel şi a unei cupe mondiale, cu participarea sportivilor din afara Europei, dar aceştia nu au primit vizele de intrare, datorită situaţiei Bulgariei, privind admiterea în Spaţiul Schengen. Din acest motiv, campionatele noastre mondiale, pe care dorim să le organizăm în Europa, sînt puse sub semnul întrebării, pentru că teama de imigranţi din rîndul sportivilor este reală şi ţările europene nu le vor acorda vize de intrare. În plus, în situaţia refuzului sportivilor de a se întoarce în ţările lor, organizatorii pot să fie amendaţi cu sume foarte mari!

Deplasarea la Sofia este suportată de club şi de către părinţi, cărora le mulţumim şi pe această cale.

Mult succes sportivilor>>.

 

 PREŞEDINTE

 

PhD  IORDĂNOAIA FLORIN        




Atenție, se oprește apa din PT 100 (zona Trocadero)!

 

 

Miercuri – 07 decembrie 2022, echipele RAJA vor întrerupe furnizarea apei potabile din PT 100 de pe str. Eremia Movilă, din municipiul Constanța, în vederea înlocuirii unei conducte de la nivelul hidroforului aferent blocului LE 33, de pe bd. Alexandru Lăpușneanu.

Pe parcursul desfășurării lucrărilor, în intervalul 08.00 – 22.00, vor fi afectați de lipsa apei potabile, consumatorii de la blocurile LE 31, LE 32, LE 33, LE 34, LE 20A, LE 20B și LE 22.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.

Totodată, rugăm toți utilizatorii afectați de această oprire să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.




Atenție!   Se întrerupe apa în mai multe zone din municipiul Constanța

 

 

În perioada 07 decembrie 2022, ora 22.00 – 08 decembrie 2022, ora 20.00, RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei potabile pentru realizarea unor lucrări de investiții pe conducta de distribuție apă potabilă, cu diametrul de 1.000 mm, de pe bd. Aurel Vlaicu (zona Portofino) din Municipiul Constanța.

Intervențiile sunt executate în cadrul Contractului de lucrări CL33 – “Reabilitare conducte aducțiune și magistrale, stații de pompare apă uzată SP E20 și refulări aferente, în Municipiul Constanța” în valoare de aproape 76 mil. lei cu TVA, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Pe timpul desfășurării lucrărilor, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone:

  • B-dul Aurel Vlaicu, tronsonul delimitat de intersecțiile cu b-dul Alexandru Lăpușneanu și b-dul Tomis, precum și străzile adiacente;
  • Aleea Universității și străzile adiacente: Jadului, Granatului, Aviator Șerbănescu;
  • Consumatorii arondați PT 45 (b-dul Tomis/aleea Hortensiei)
  • Sat Vacanță – Complex Dobrogea;
  • Stațiunea Mamaia;
  • Mamaia Sat;
  • Mamaia Nord;
  • Zonele Tabăra de copii Năvodari, UM – Bateria de Coastă, Ecluza Năvodari și SP Midia (Stația de Interconectare Năvodari);

Vor avea presiuni scăzute consumatorii din:

– Perimetrul delimitat de străzile: b-dul Aurel Vlaicu – b-dul Alexandru Lăpușneanu – str. Suceava – Aleea Lotus – str. Cişmelei – Dispensarului – b-dul Aurel Vlaicu şi PT 140 și142;

– Cartier Tomis III și PT 118, 119 și 214;

– Zona Complex Dacia – PT 101;

– Cartier Faleză Nord;

– Zona Pavilion Expoziţional.

Ținând cont de lungimea instalațiilor, a diametrului acestora, dar și a debitului necesar, reluarea furnizării apei se va face treptat în fiecare sector afectat, în funcție de configurația rețelei în zona de distribuție.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în parametrii optimi. Totodată, rugăm utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.

Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea serviciilor.

 

Biroul de comunicare                                                             




Incendiu izbucnit la avionul din intersecția de la Tuzla!

Pompierii IDU Dobrogea-Tuzla sunt solicitați, chiar acum, pentru a stopa un incendiu al instalatiei electrice de la avionul expus in sensul giratoriu de la Tuzla.

Vom reveni.




Sistemul Regional Constanța – apă potabilă de cea mai bună calitate de la Medgidia la Vama Veche

bda1a9e5-f8cc-4bc3-bc03-b932aee765fe

 

Două noi contracte de lucrări, CL 36 și 38, care privesc investiții în cadrul Sistemului Regional Constanța (SRC), au fost semnate astăzi la sediul central al RAJA SA. Prezenți la manifestare, alături de conducerea societății RAJA SA, au fost Președintele Consiliului Județean Constanța – Mihai Lupu, Primarul Municipiului Constanța – Vergil Chițac, Primarul Orașului Murfatlar – Gheorghe Cojocaru, Primarul Comunei Limanu – Daniel Georgescu, Primarul Comunei Agigea – Cristian Cârjaliu, Primarul Comunei Poarta Albă – Vasile Delicoti, Primarul Comunei Castelu – Nicolae Anghel, Primarul Comunei 23 August – Mugurel Mitrana, Primarul Comunei Albești – Gheorghe Moldovan și Viceprimarul Municipiului Mangalia – Dragoș Angelescu.
Contractele semnate fac parte din „Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă și Apă Uzată în Aria de Operare a RAJA SA Constanța” și se înscriu în ”Proiectul prioritar strategic privind Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), Axa Prioritară 3 – Dezvoltarea infrastructurii de mediu în condiții de management eficient al resurselor”, sprijinit financiar de Comisia Europeană.
Prezent la eveniment, Președintele CJC – Mihai Lupu a declarat: „Ne-am angajat cu toții la cel mai mare proiect de dezvoltare a infrastructurii din județul Constanța și sunt convins că împreună îl vom duce la bun sfârșit. În calitatea mea de Președinte al Consiliului Județean Constanța m-am asigurat ca împreună cu toți consilierii să vă dăm întregul suport pentru realizarea acestor lucrări de anvergură, pentru a duce apă de calitate în zona de sud a județului, unde de la an la an se constată o deteriorare a calității”.
Având în vedere scăderea calității apelor subterane din sursele care captează apa din acviferul Sarmațian în partea de sud a litoralului, precum și creșterea accelerată a consumului de apă din această zonă, investiția Sistemul Regional Constanța este o necesitate pentru a putea face față cerințelor viitoare privind calitatea și cantitatea apei potabile. Proiectul constă în realizarea unui sistem regional de alimentare cu apă ce trece prin 24 de localități, având ca sursă principală de apă frontul de captare Medgidia, completată cu un aport de debit din sistemul Constanța. Având în vedere complexitatea investițiilor, proiectul a fost împărțit în trei contracte de lucrări: CL36, CL37 și CL38.
„Este un proiect foarte important pentru județul nostru și am convingerea că și aceste 3 contracte de lucrări vor fi implementate cu succes. Împreună cu ceilalți colegi, care fac parte din ADI, vom face toate demersurile necesare și ne vom asigura că lucrările vor fi finalizate în termen” a declarat Florin Mitroi, președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă-Canal Constanța, dar și primarul localității Valu lui Traian.
Contractul de lucrări 36, Sistemul Regional Constanța – Obiectul: Reabilitare sursă Medgidia; Aducțiune Medgidia – Gospodăria de Apă Constanța Sud, are o valoare de 178.135.602,25 lei cu TVA, iar termenul de execuție este de 24 de luni. Lucrările ce urmează să fie executate în cadrul contractului sunt reabilitarea sursei de apă Medgidia (cuprinde reabilitarea frontului de captare Medgidia și racordarea localității Castelu la conducta de aducțiune pentru alimentarea cu apă) și realizarea conductelor de aducțiune pe tronsonul Medgidia – Constanța Sud – Eforie Sud, pe o lungime totală de 31.756 m.
Contractul de lucrări 38, Sistemul Regional Constanța – Obiectul: Aducțiune Gospodăria de Apă Tatlageac – Gospodăria de apă Mangalia; Aducțiune Mangalia – Albești; Aducțiune Mangalia – Limanu; Reabilitare stație de pompare SP3 Palas, conductă de aducțiune ST Palas – SRC, este în valoare de 103.536.451,49 lei cu TVA și are ca termen de execuție 24 de luni.
Indicatorii acestui contract sunt:
 Reabilitarea Stației de Pompare Palas;
 Reabilitarea conductei de aducțiune Palas – SRC, care cuprinde o conductă de aducțiune cu o lungime de 8.221 m, pe tronsonul Medgidia – Constanța, în zona DN39E și SP3 Palas;
 Extinderea conductelor de aducțiune de la Gospodăria de apă Tatlageac și Gospodăria de apă Mangalia, inclusiv executarea racordului la Gospodăria de apă Tatlageac, pe o lungime de 10,82 km;
 Extinderea conductei de aducțiune Mangalia – Limanu cu 6,48 km;
 Extinderea conductei de aducțiune Mangalia – Albești cu 11,93 km.
Primarul Municipiului Constanța – Vergil Chițac a subliniat importanța, dar și complexitatea acestor lucrări: „Cred că este printre cele mai mari proiecte din România care se execută acum și prin care veți putea să asigurați apă bună și de calitate în întreg județul. Vreau să subliniez că semnarea unui contract reprezintă doar 15% din realizarea unei investiții. Sigur că este greu, este decisiv să obții o finanțare, să o scrii bine, dar greul abia acum începe, pentru că vorbim de proiecte complexe, unde pot interveni schimbări de soluții tehnice și să nu uităm că se mai ivesc și dificultăți financiare, generate de schimbările care apar, inclusiv ajustări de prețuri. Dar toate acestea nu pot fi depășite decât printr-o colaborare promptă și foarte bună, între antreprenor – beneficiarul proiectului – proiectant, pentru ca lucrările să avanseze și să respecte graficele de execuție”.
Lucrările executate în cadrul acestor contracte sunt extrem de importante pentru întreg județul, în special pentru zona de litoral. Apa extrasă din frontul de captare din zona localității Medgidia este o apă de calitate foarte bună și are un debit mare, care permite alimentarea prin noul sistem realizat a tuturor localităților, de la Medgidia până la Vama Veche (Constanța, Castelu, Poarta Albă, Murfatlar, Valu lui Traian, Eforie Sud, Eforie Nord, Topraisar, Biruința, Tuzla, Cumpăna. Agigea, Costinești, 23 August, Albești, Vârtop, Arsa, Mangalia, Pecineaga, Moșneni, Dulcești, Limanu, 2 Mai, Vama Veche). Conducta de aducțiune ce pleacă de la Medgidia și ajunge la Mangalia va avea o lungime de peste 106 km. În urma finalizării acestui ambițios proiect, debitul de apă ce va fi asigurat este de 40.646 mc/zi, din care peste 22.000 mc/zi vor fi pentru orașul Mangalia și pentru stațiunile aferente.
Astfel, se va îndeplini nevoia populației de acces durabil la apă de calitate și în cantități corespunzătoare.
„Ne-am propus un proiect ambițios, atât din punct de vedere al lucrărilor, cât și al tehnologiilor folosite. La final, acest proiect va fi gestionat/controlat printr-un program SCADA și permanent vom avea date de la nivelul întregului sistem, de la Medgidia la Vama Veche, date legate de debite, presiuni, niveluri în rezervoare, tratarea apei, etc. Sunt convins ca vom reuși să finalizăm acest proiect, dar vom avea permanent nevoie de suportul autorităților locale, cărora le mulțumesc pentru sprijinul și ajutorul acordat până în acest moment”, a declarat Aurel Presură, director general RAJA SA Constanța.

Biroul de Comunicare




Se întrerupe apa în mai multe zone din municipiul Constanța

 

În perioada 07 decembrie 2022, ora 22.00 – 08 decembrie 2022, ora 20.00, RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei potabile pentru realizarea unor lucrări de investiții pe conducta de distribuție apă potabilă, cu diametrul de 1.000 mm, de pe bd. Aurel Vlaicu (zona Portofino) din Municipiul Constanța.
Intervențiile sunt executate în cadrul Contractului de lucrări CL33 – “Reabilitare conducte aducțiune și magistrale, stații de pompare apă uzată SP E20 și refulări aferente, în Municipiul Constanța” în valoare de aproape 76 mil. lei cu TVA, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).
Pe timpul desfășurării lucrărilor, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone:
• B-dul Aurel Vlaicu, tronsonul delimitat de intersecțiile cu b-dul Alexandru Lăpușneanu și b-dul Tomis, precum și străzile adiacente;
• Aleea Universității și străzile adiacente: Jadului, Granatului, Aviator Șerbănescu;
• Consumatorii arondați PT 45 (b-dul Tomis/aleea Hortensiei)
• Sat Vacanță – Complex Dobrogea;
• Stațiunea Mamaia;
• Mamaia Sat;
• Mamaia Nord;
• Zonele Tabăra de copii Năvodari, UM – Bateria de Coastă, Ecluza Năvodari și SP Midia (Stația de Interconectare Năvodari);
Vor avea presiuni scăzute consumatorii din:
– Perimetrul delimitat de străzile: b-dul Aurel Vlaicu – b-dul Alexandru Lăpușneanu – str. Suceava – Aleea Lotus – str. Cişmelei – Dispensarului – b-dul Aurel Vlaicu şi PT 140 și142;
– Cartier Tomis III și PT 118, 119 și 214;
– Zona Complex Dacia – PT 101;
– Cartier Faleză Nord;
– Zona Pavilion Expoziţional.
Ținând cont de lungimea instalațiilor, a diametrului acestora, dar și a debitului necesar, reluarea furnizării apei se va face treptat în fiecare sector afectat, în funcție de configurația rețelei în zona de distribuție.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în parametrii optimi. Totodată, rugăm utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.
Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.
Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea serviciilor.

Biroul de comunicare




Ziua Naţională a României, sărbătorită la Monumentul Eroilor din Mangalia (galerie foto)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 




Preşedintele PSD Mangalia, mesaj către concetăţenii săi: „Sănătate, un trai mai bun şi un sincer La Mulţi Ani!”

Prezent la ceremonialul depunerilor de coroane de la Monumentul Eroilor din Mangalia, cu ocazia Zilei Naţionale a României, liderul PSD Mangalia, Neculai Tănasă, a transmis locuitorilor oraşului un sincer „La Mulţi Ani!”: „Ziua Naţională a României este, pentru noi toţi, una dintre cele mai importante din an. Astăzi, cu ocazia zilei tuturor românilor, doresc cetăţenilor Municipiului Mangalia, sănătate, un trai mai bun şi  un sincer La Mulţi Ani!”




Explozie la o centrală termică din Tuzla!

Pompierii ISU Constanța sunt solicitați, chiar acum, să intervină la o explozie la o centrală termică, pe combustibil solid, ce a avut loc în Tuzla, str. Costinești, nr. 51. 

Vom reveni cu amănunte.

UPDATE: este vorba de o conducta de apă, de la centrală, care s-a spart. Nu au fost înregistrate victime.




E ziua ta, Românie! – Liceul Teoretic „Callatis” a sărbătorit Ziua Națională

 

România s-a integrat în marea familie europeană de ani buni, dar identitatea națională, specificul, tradițiile și istoria țării sunt ceea ce ne face unici. Acesta este și sloganul care conduce țările bătrânului continent: UNITATE ÎN DIVERSITATE.
Ziua de 1 Decembrie este sărbătorită în fiecare an, prin activități deosebite, de elevii și cadrele didactice de la Liceul Teoretic „Callatis”.

 

Pe lângă activitățile realizate de fiecare clasă, unii elevii din clasele gimnaziale și liceale s-au întrunit în sala de festivități a liceului pentru a marca Ziua Națională, evenimentele care au stimulat în 1918 modificarea granițelor Regatului României, crearea României Mari. Elevii claselor a VI-a și a VIII-a, sprijiniți de elevi ai clasei a X-a au desfășurat un atelier de creare de afișe, care au surprins evenimentele care au dus la unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu România. Coordonatorii activității, prof. Pădureanu Elena- Sanda, prof. Giurcă Adina și prof. Amelian Andreea, au organizat activitatea într-un mod inedit, interactiv, depășind cadrul clasic al manifestărilor de acest gen.

 

Nici micii elevi ai ciclurilor preșcolare sau primare nu s-au lăsat mai prejos, fiind dornici de a-și manifesta creativitatea, dar mai ales dorința de a interacționa. Prin jocuri, concursuri, dansuri specifice, dar mai ales prin deja vestita horă din curtea interioară a liceului, doamnele învățătoare au dorit să trezească în sufletul celor mici sentimentul mândriei naționale, dar și o conștientizare a specificului românesc. Le mulțumim pentru implicarea continuă și devotamentul de care dau dovadă în orice activitate prin care modelează caracterul viitorilor cetățeni ai țării, dar și ai Europei.

 

 




10.000 de tone de sare, 5.270 de tone de nisip, 44,2 tone de clorură de calciu și 80 de tone de material antiderapant ecologic, alocate județului Constanța în aceasta iarnă

 

În contextul pregătirilor pentru gestionarea situațiilor de urgență specifice sezonului rece 2022-2023, la nivelul județului Constanța, instituțiile abilitate, care vor acționa în vederea deszăpezirii drumurilor publice naționale și județene, au comunicat situația la zi, cu mijloacele tehnice și materialele necesare pentru decongestionarea șoselelor.

Astfel, pe drumurile județene, naționale, expres și autostrăzi, vor acționa 216 utilaje. Din situațiile întocmite de DRDP Constanța (Secția DN Constanța și Secția Autostrăzi) și RAJDP Constanța, pentru deszăpezirile din acest sezon sunt alocate aproape 10.000 de tone de sare, circa 5.270 de tone de nisip, 44,2 tone de clorură de calciu și aproape 80 de tone de material antiderapant ecologic. De asemenea, utilajele au deja stocuri de aproximativ 80 de tone de combustibil la dispoziție, care vor fi suplimentate, în caz de necesitate.

Drumurile naționale de pe raza județului vor fi apărate, pe o porțiune de 23,8 kilometri de șosea, în zonele cu potențial de risc, prin montarea unui total de aproape 11.000 de panouri parazăpezi. În același timp, drumurile județene vor fi protejate prin cei peste 14.700 de arbori care compun perdelele forestiere din proximitatea șoselelor.

La nivelul drumurilor naționale, vor fi folosite 130 de mijloace de semnalizare mobilă, bariere și indicatoare care vor fi utilizate temporar pentru gestionarea fluxurilor de circulație, în timp ce, pe drumurile județene, sunt, deja, disponibile 159 de astfel de bariere și indicatoare.

Secția de Drumuri Naționale (SDN) Constanța are operaționalizate 9 baze principale (Hârșova, Nicolae Bălcescu, Tariverde, Tuzla, Mangalia, Movilița, Murfatlar, Cobadin, Băneasa) și 2 puncte de sprijin (Constanța și Canton Horia), în timp ce RAJDP Constanța va răspunde, în funcție de necesitate, cu mijloace tehnice și personal din cele 9 baze existente (Băneasa, Topraisar, Tariverde, Hârșova, Cuza Vodă, Cariera Cheia, Cariera Dumbrăveni, Cariera Șipote și Constanța).

Două comisii de verificare a unităților administrativ teritoriale din județul Constanța au fost constituite prin ordin de prefect, privind stadiul pregătirii pentru sezonul de iarnă 2022-2023. Din comisii fac parte reprezentanți ai Instituției Prefectului – Județul Constanța, ISU „Dobrogea” Constanța, IPJ Constanța și RAJDP Constanța. În urma verificărilor celor două organisme de control integrate, a fost realizată o situație la zi, legat de contractele de deszăpezire încheiate de autoritățile locale.

La această dată, situația din cele 70 de UAT-uri, privind contractarea serviciilor de deszăpezire stă în felul următor: 29 au contracte de deszăpezire, 12 sunt în procedură de achiziție, iar restul de 29 de localități vor deszăpezi drumurile care le aparțin cu mijloace proprii.

Informațiile, care sunt parte integrantă și în Planul Județean de Măsuri pentru Gestionarea Situațiilor de Urgență specifice Sezonului Rece 2022-2023, au fost dezbătute și în cadrul ultimei ședințe de lucru a Grupului de suport tehnic pentru gestionarea situațiilor de urgență generate de căderi masive de zăpadă, temperaturi extreme (gheață, chiciură, polei), furtuni și viscol.

Din grup fac parte 29 de instituții, dintre care 22 cu rol principal (DRDP Constanța – SDN Constanța, DRDP Constanța – Secția Autostrăzi, RAJDP Constanța, ISU „Dobrogea” Constanța, ABADL, CJ Constanța, IPJ Constanța, IJJ Constanța, GJM „Tomis” Constanța, Garda de Coastă, Comandamentul Flotei, Centrul Meteorologic Regional Dobrogea, CFR – Regionala Constanța, E-Distribuție Dobrogea, Transelectrica, SAJ Constanța, APMC Constanța, ACN Constanța, ANR, AIMK Constanța, RAJA Constanța și Distrigaz Sud Rețele) și 7 cu rol secundar (DAJ Constanța, UPU SCJU Constanța, ANIF Constanța, DSP Constanța, ITM Constanța, Termoficare Constanța și CNE Cernavodă).

Planul complet, cu responsabilitățile fiecărei instituții în parte, poate fi consultat la https://ct.prefectura.mai.gov.ro/wp-content/uploads/sites/39/2022/11/FINAL-PLAN-MASURI-SEZON-RECE-2022-2023.pdf

 




Dorian Popa, Ami și Nicole Cherry, pe scenă, la Mangalia

Primăria Municipiului Mangalia organizează, în perioada 3 – 17 decembrie, mai multe concerte în aer liber, dedicate locuitorilor orașului, cu ocazia Sărbătorilor de iarnă. Evenimentele au loc pe scena exterioară a Casei de Cultură, începând cu orele 17:00. Cel care va deschide seria spectacolelor va fi mult îndrăgitul Dorian Popa, cunoscut publicului pentru carisma și show-urile incendiare. Concertele de Crăciun vor continua, în ziua de 10 decembrie, cu spectacolul tinerei soliste Nicole Cherry, o prezență scenică cu care publicul din Mangalia este obișnuit. Seria concertelor din luna cadourilor va fi încheiată, sâmbătă 17 decembrie, cu prestația artistei Ami, care va susține un concert deosebit. Pe aceeași scenă, în fiecare sâmbătă, vor încânta audiența interpreți și ansambluri de dans de la nivel local. Pe parcursul lunii decembrie, va fi organizat și un Târg de Crăciun, unde se pot achiziționa diverse produse cu specific de sărbători, dar și dulciuri. Spre bucuria celor mici, după data de 1 decembrie, pe platoul din fața Casei de Cultură, va fi amenajat un patinoar, iar în foaierul instituției culturale, se va afla căsuța lui Moș Crăciun, unde copiii pot petrece clipe magice, în compania acestuia. Pe parcursul lunii decembrie, la Casa de Cultură din Mangalia, vor avea loc mai multe evenimente dedicate copiilor. Ca în fiecare an, în așteptarea Crăciunului, orașul va fi decorat cu iluminat ornamental și brazi împodobiți.

 

29 noiembrie 2022




1.350 de ceasuri smart, în valoare de 270.000 de lei, descoperite într-un container, la Vama Constanţa Sud!

IMG-20221129-WA0001

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud, au descoperit, într-un
container sosit din China, în plus față de bunurile declarate, 1.350 ceasuri smart în valoare de 270.000 lei. În data de 28.11.2022, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosirea de acte nereale la autoritatea vamală.
În fapt, în data de 25.11.2022, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud au efectuat controlul fizic asupra unui container sosit din China. Astfel, echipa comună a descoperit, în plus față de bunurile declarate, 1.350 ceasuri smart. Produsele, în valoare de aproximativ 270.000 lei,  au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, la finalizare urmând a se lua măsurile legale ce se impun.




Două persoane, prinse după ce au aruncat în aer bancomatul de la Pavilionul Expoziţional! Acestea sunt suspecte şi de atacul bancomatului din Castelu (video)

În această dimineață, polițiștii Direcției de Investigații Criminale – Inspectoratul General al Poliției Române, împreună cu cei ai Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, au prins în flagrant delict două persoane, imediat după ce ar fi aruncat în aer un bancomat, din municipiul Constanța, amplasat în Pavilionul Expozițional Constanța și ar fi sustras banii din interiorul ATM-ului.

Cei în cauză, un bărbat, de 48 de ani, respectiv o femeie, de 55 de ani, sunt bănuiți și de comiterea unei fapte similare în localitatea Castelu și a unei tentative, prin același mod de operare, comise în Mamaia.

În prezent, bănuiții se află la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, în vederea audierii, cercetările fiind continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, pentru stabilirea întregii activități infracționale.