ANAT: „Staţiunile din zona Eforie – Mangalia îşi reiau trendul pozitiv de creştere“

Peste 50% din vânzările prin agenții de turism se fac pentru Mamaia și Năvodari, dar vânzările pentru stațiunile din zona Eforiilor și Mangalia și-au reluat trendul de creștere.

Topul staţiunilor de pe litoral, în funcţie de vânzările prin agenții de turism, arată astfel: Mamaia/Năvodari, Eforie Nord, Saturn, Neptun, Jupiter, Venus, Olimp, Mangalia, Costineşti, Cap Aurora, Eforie Sud. Per total, creşterea de vânzari prin agenții de turism a fost de 2%.

De altfel, din totalul  vânzărilor prin agentii pe destinații interne, litoralul reprezintă circa 79%, iar  celelelate destinaţii reprezintă 21% din vânzări.

Valoarea medie a pachetului per turist a fost de 599 de lei pe litoral, în creştere cu 2% faţă de vara 2013, în timp ce valoarea medie a pachetului per turist  în restul destinaţiilor a fost de 621 de lei, în creștere cu 3% față de anul trecut.

Pe staţiuni, valoarea pachetului mediu per turist a fost de 720 de lei în Mamaia, 567 de lei în Eforie Nord, 499 de lei în Olimp, 486 de lei în Saturn, 481 de lei în Venus, 462 de lei în Jupiter, 449 de lei în Cap Aurora, 426 de lei în Costineşti, 417 lei în Neptun şi de 311 lei în Eforie Sud.

Evoluția vânzărilor pe statiuni prin agenții de turism în anul 2014 față de 2013 arată astfel :

Mamaia – staționar, Eforie Nord – staționar, Saturn – plus 11%, Neptun – plus 16%, Jupiter – plus 2%, Venus – plus 25%, Olimp – minus 10%, Mangalia – plus 6%, Costinești – minus 25%, Cap Aurora – plus 7%, Eforie Sud – plus 20%. Stațiunile din zona Eforii și Mangalia au înregistrat împreună creșteri de 7% la vânzările prin agenții de turism.

În continuare, peste 50% din vânzările prin agenții de turism se fac pentru Mamaia și Năvodari, dar este pentru prima dată în ultimii trei ani când vânzările pentru stațiunile din zona Eforie – Mangalia își reiau trendul pozitiv de creștere.

Anul 2014 a adus cu el o sensibilitate mărită a turiștilor pentru raportul preț-calitate, cu o  orientare preponderentă către criteriul preț. Iată de ce stațiunile de pe Litoralul Verde (zona Eforiilor si a Mangaliei), acelea în care se fac vizibile investiții în infrastructura locală și, mai ales, investiții hoteliere și în care prețurile sunt sensibil mai mici decât în Mamaia, au început să aibă creșteri de vânzări mai importante. Și, deși acestea sunt încă departe de a concura cu Mamaia/Năvodari, fiecare în parte, împreună și cu o susținere a unei dezvoltări sustenabile, axată mai mult pe ceea ce pot aduce ele nou în peisajul turistic de litoral al României, pot redeveni o destinație turistică de forță. Infrastructura, spații verzi, parcuri, promenade, locuri de joacă pentru copii, siguranța turiștilor, liniștea vacanțelor pentru familiile cu copii, clădiri mai puține și mai frumoase, logică în amenajarea stațiunilor și susținerea bazelor de cură balneară, tratament și spa, acestea sunt valorile pe care Litoralul Verde trebuie să și le asume!”, declară Lucia Nora Morariu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism.

Programele speciale menite să susțină vânzările pentru destinațiile interne, între care și litoralul românesc, promovate de ANAT împreună cu partenerii FPTR și Asociația de Promovare Litoral-Delta Dunării, au înregistrat creșteri după cum urmează: Înscrieri Timpurii – creștere 7% și cumuleaza 20% din vânzări, Zile Gratuite de Vacanță – 20% creștere, dar cumulează încă numai 5% din vânzari, Litoralul pentru Toți – creștere 10% și reprezintă 3% din vânzări. Serviciile tip all inclusive vândute pe litoral prin agenții au înregistrat o creștere de 20%.

Studiul ANAT a fost realizat pe baza unui sondaj realizat la nivelul a peste 50.000 turiști care au călătorit prin intermediul unor turoperatori specializați în turismul intern, turoperatori care derulează vânzări clasice și vânzări prin mediul on line.




Grupul de migranţi a intrat în custodia Inspectoratului General pentru Imigrări

Poliţiştii de frontieră, din cadrul Gărzii de Coastă, au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi pentru doi cetăţeni turci şi unul irakian care au facilitat transportul din Turcia, cu o ambarcaţiune pe Marea Neagră, a 72 de cetăţeni afgani, 34 irakieni, 16 iranieni şi 7 sirieni care au declarat că doreau să ajungă în ţări precum Germania şi Suedia.Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au continuat cercetările în cazul interceptării, în data de 15.09.2014, a unei ambarcaţiuni suspecte pe Marea Neagră, pe care se aflau 132 de persoane.

După declanşarea procedurile specifice de remorcare a ambarcaţiunii în cauză, fără pavilion arborat, la sediul Grupului de Nave Mangalia, au fost demarate cercetările la sediul Gărzii de Coastă. Astfel, persoanele adulte au fost audiate, stabilindu-se faptul că la bordul ambarcaţiunii se aflau 72 cetăţeni afgani, 35 de irakieni, 16 iranieni, 7 sirieni şi 2 turci, adulţi şi copii, cu vârste între 1 şi 65 ani, care intenţionau să ajungă în mod ilegal în ţara noastră, pentru ca apoi să-şi continue călătoria spre ţări din Uniunea Europeană.

În urma cercetărilor a mai rezultat că ambarcaţiunea tip pescador, în lungime de 20 metri, a plecat în urmă cu trei zile dintr-un port situat în apropierea Istanbulului, fiind condusă de doi cetăţeni turci, în vârstă de 45 ani, respectiv 41 ani, ajutaţi de un cetăţean irakian, în vârstă de 31 de ani.

Poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „trecere frauduloasă a frontierei de stat” şi „trafic de migranţi”, fapte prevăzute şi sancţionate de art. 262, alin. 1, respectiv de art. 263, alin. 1 şi 2 din Cod Penal, iar unul dintre ei, care a condus ambarcaţiunea, mai este cercetat şi pentru săvârşirea infracţiunii de „conducere a unei nave de către o persoană fără brevet sau certificat de capacitate corespunzător”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 2, alin. 1 din Legea 191/2003.

 Cei doi cetăţeni turci şi complicele irakian vor fi audiaţi în data de 16.09.2014 de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, care vor dispune măsurile legale ce se impun.

La finalizarea cercetărilor, întregul grup de migranţi din Orientul Mijlociu va intra în custodia Inspectoratului General pentru Imigrări.




Edilul Cristian Radu, supărat că în şcoli se face mai multă politică şi mai puţină treabă!

Aşa cum se întâmplă în ţara noastră de ani buni, noul an şcolar începe cu stângul. Fie se schimbă, radical, programa şcolară, fie apar alte manuale, în care conţinutul este, complet, schimbat, fie acestea lipsesc când sună clopoţelul, aşa cum s-a întâmplat ieri, 15 septembrie 2014.

Profitând de faptul că unităţile şcolare şi-au deschis porţile, primarul Mangaliei, Cristian Radu a declarat că nu este mulţumit de aspectul instituţiilor de învăţământ. „Nu-mi place cum arată unităţile şcolare din oraş. De-a lungul anilor, s-au pompat foarte mulţi bani în şcoli, fără, însă ca rezultatele bune să apară. Din punctul meu de vedere, unităţile şcolare nu se ridică la nivelul la care ar trebui. Acest lucru se întâmplă, poate, şi din cauza faptului că unii directori de instituţii sunt preocupaţi mai mult să facă politică decât să fie buni administratori. Îi influenţează în scop electoral atât pe elevi, cât mai ales pe părinţii acestora. Mai mult decât atât, întocmesc liste pentru a vedea câte voturi favorabile obţin”, a spus, supărat, primarul Mangaliei.

De asemenea, edilul s-a declarat nemulţumit din cauza riscului de a fi înschisă Şcoala Generală nr. 4 din staţiunea Neptun. Acest lucru s-ar putea întâmpla din cauza numărului tot mai mic de elevi. Culmea este că unitatea de învăţământ are toate dotările necesare, inclusiv sală de sport, dispunând de condiţii mai bune de studiu chiar decât alte unităţi similare din Mangalia. Din păcate, părinţii preferă să-i aducă pe copii la Mangalia, convinşi fiind că, aici, se face mai multă şcoală.

Pentru perioada următoare, autorităţile publice locale intenţionează să deschidă un after-school şi să reînfiinţeze mai multe cercuri destinate activităţilor practice pentru elevi.




130 de migranţi au plutit, în derivă, pe apele Mării Negre

Timp de trei zile, 130 de suflete au plutit, in derivă, pe apele Mării Negre. Este vorba despre 103 adulţi şi 27 de copii, originari din Afganistan, Siria, Iran şi Pakistan, care, la bordul unei nave de tip pescador au părăsit, în urmă cu trei zile, costele Turciei. Nava a fost depistată de poliţiştii Gărzii de Coastă, prin Sistemul Complex de Observare, Supraveghere şi Control al Traficului la Marea Neagră – SCOMAR. Migrantii aflaţi la bordul pescadorului au  solicitat ajutor de urgenţă, din cauza hulei deosebit de puternice din larg, valurile având în zonă peste patru-cinci metri înălţime.
La 2 Mai, acolo unde a fost condusă şi ancorată în siguranţă nava, au fost desfăşurate forţe impresionante ale poliţiştilor de frontieră. Au fost solicitate, totodată, şi mai multe ambulanţe din Mangalia, întrucât o parte a femeilor şi copiilor aflaţi la bord suferiseră de deshidratare. Cele 130 de persoane au fost urcate în autobuzele MAI, fiind transportate la sediul Poliţiei de Frontieră Constanţa.




Pe surse. Dan Georgescu ar putea lua locul lui Ioan Griguţă la conducerea SN 2 Mai Mangalia

În această perioadă, apropiată alegerilor prezidenţiale, se fac mari mişcări de trupe. Unii primari se orientiează către alte formaţiuni politice, în special PSD, mai cu seamă datorită ospitalităţii de la Centru, alţii încă se mai gândesc pe care drum să meargă în viitorul apropiat. În acelaşi timp, se negociază de zor ocuparea unor funcţii importante.

 Aşa se face că, de ceva timp, se poartă discuţii pentru înlocuirea directorului general şi al Consiliului de Administraţie al SC SN 2 Mai SA Mangalia, ing. Ioan Griguţă. Nominalizaţi să-i ia locul sunt Dan Georgescu, actualul director al Goldterm SA Mangalia, Vasile Moldovanu, fost director Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri, cât şi Ciprian Juncu, ex-liderul UNPR Mangalia. Sursele noastre ne-au declarat că favorit este Dan Georgescu care ar putea fi numit, oficial, chiar în cursul acestei săptămâni. Contactat telefonic, diectorul societăţii de termoficare ne-a declarat că sunt într-adevăr discuţii în acest sens, dar că, deocamdată, nu este nimic oficial. De asemenea, Dan Georgescu a precizat că până nu va fi numit directorul SN 2 Mai, nu se ştie cine va ocupa fotoliul suprem de la Goldterm.  

Ioan Griguţă ocupă funcţia de director general al SC SN 2 Mai SA Mangalia, din anul 2009, când a fost numit de către Ministrul Economiei de la acea vreme, Adriean Videanu. Pe de altă parte, Dan Georgescu a îndeplinit, în cea mai mare perioadă a mandatului primarului Claudiu Tusac, funcţia de consilier personal. În anul 2012, a fost înfiinţată societatea de termoficare ce administrează toate centralele şi punctele termice din Mangalia, fiind numit director general, funcţie pe care o deţine şi în prezent. Ar mai fi de spus că ing. Ioan Griguţă se află, în prezent, în concediu de odihnă.




Beat, a fugit de la locul accidentului pe care l-a provocat

Poliţiştii îl cercetează penal pe E. Memet Ali, care, la data de 13.09.2014, ora 06.30, a condus un autoturism pe varianta DN 39 D din Mangalia către Jupiter, iar în apropierea intersecţiei cu strada Plopilor, a intrat în depăşirea unui alt autoturism fără să păstreze o distanţa laterală suficientă, acroşându-l pe acesta din urmă. Ulterior accidentului cel de-al doilea autoturism a fost proiectat într-un copac din afara părţii carosabile, rezultând vătămarea corporala uşoară a conducătorului auto.

E. Memet Ali a părăsit locul accidentului şi a fost depistat la scurt timp de poliţişti, fiind testat cu aparatul alcooltest, care a înregistrat o valoare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză poliţiştii au deschis un dosar de cercetare penală.




Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci

Pe data de 14 septembrie, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Înălţarea Sfintei Cruci, una dintre cele mai vechi sărbători creştine. Spre deosebire de alte praznice împărăteşti, Înălţarea Sfintei Cruci se serbează cu post, pentru că ea ne aduce aminte de Patimile şi Moartea Mântuitorului.

În ziua de 14 septembrie, calendarele creştine marchează sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci. Crucea pe care Mântuitorul Hristos a fost răstignit este pentru creştini obiectul unei cinstiri deosebite. Cultul Sfintei Cruci s-a dezvoltat mai ales după descoperirea ei la Ierusalim, în anul 326, de către Sfânta Elena, mama Împăratului Constantin cel Mare. Ierusalimul, după patimile Mântuitorului şi după Înălţarea la Cer, a cunoscut o serie întreagă de evenimente istorice, care au fost tragice pentru locuitorii Ierusalimului, şi anume Ierusalimul a fost distrus şi s-a tras cu plugul peste Templu şi peste ceea ce a mai rămas după distrugerea aceasta de către romani, în anul 70. Probabil că, în cadrul acestor măsuri care au avut loc în anul acesta au fost distruse şi crucile care au căzut în această prăpastie la poalele stâncii acestui munte, nu foarte înalt, Golgota, unde a fost Mântuitorul răstignit. Acolo a mers Sf. Elena şi a făcut cercetări arheologice. Se păstrează, astăzi, la Ierusalim un loc în care spune exact locul unde s-a descoperit Sf. Cruce. Este un fel de grotă în care cobori şi chiar se spune ca aici a stat Sf. Elena şi a supravegheat lucrările. Au fost descoperite cele trei cruci pe care au fost răstigniţi Mântuitorul Hristos şi cei doi tâlhari. Nu s-a ştiut care dintre ele este Crucea Mântuitorului Hristos şi, atunci, Sf. Elena şi episcopul de atunci al Ierusalimului, Macarie, au socotit că este bine să aducă trupul unui evreu bolnav care să fie atins de cele trei cruci. Într-adevăr, un tânăr care era foarte grav bolnav a fost atins de cele trei cruci, iar când s-a atins de Crucea Mântuitorului, el s-a făcut sănătos, şi atunci s-a stabilit ca această cruce este cea pe care a fost Mântuitorul Iisus Hristos răstignit.

La 14 septembrie 335, la Ierusalim, Sfânta Cruce a fost înălţată pentru prima data în faţă credincioşilor, moment ce a avut loc la Biserica Învierea Domnului, ridicată de Împăratul Constantin cel Mare.

Sursa: basilica.ro




Alte două medalii de argint pentru Clubul ”Callatis Fight Club” din Mangalia

În urmă cu câteva zile, echipa „Callatis Fight Club” din Mangaliaa participat la două evenimente sportive importante. Potrivit coordonatorului clubului, George Trandafirescu, la primul dintre acestea ”ADCC Romania Open Championship  2014”   au participat doi sportivi care au câștigat două medalii de argint. „Campionatul s-a desfășurat la București și a reunit sportivi din țară, dar și din străinătate. Câștigătorii medaliei de argint au fost Lucian Popescu –  categoria master începător +  76 kg  și Adrian Chiriță – categoria avansați – 70 kg”, a precizat George Trandafirescu.

Ulterior, membrii clubului de Jiu Jitsu din Mangalia au fost gazdele unui seminar ce s-a derulat în sala de sport a Liceului Tehnologic „Ion Bănescu”. Seminarul a fost susținut de către profesorul brazilian Sergio Vita, unul dintre cei mai apreciați instructori din Lisabona.




De ziua Pompierilor, avansări în grad înainte de termen

Sâmbătă, 13 Septembrie, de Ziua Pompierilor din România, s-au împlinit 166 de ani de la luptele din Dealu Spirii. Anual, de ziua armei, pompierii, care obţin  rezultate excepţionale în îndeplinirea atribuţiilor specifice, sunt avansaţi în gradul următor înaintea expirării stagiului minim.

Astfel, în temeiul Ordinului ministrului Administraţiei şi Internelor, cu prilejul „Zilei de 13 Septembrie – Ziua Pompierilor din România”, au fost înaintaţi în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim în grad, patru ofiţeri, trei subofiţeri şi un maistru militar, după cum urmează:

  • maior Paul Gheorghe  a fost înaintat la gradul de locotenent colonel;
  • căpitan Angela Constantinescu a fost înaintat la gradul de maior;
  • locotenent Daniel Lazăr a fost înaintat la gradul de căpitan;
  • locotenent Viorel Constantin Sisea a fost înaintat la gradul de căpitan;
  • maistu militar clasa a IV-a Florin Cherciu a fost înaintat la gradul de maistru militar clasa III-a;
  • în gradul de plutonier major au fost înaintaţi următorii: plutonier Reka Bianca Cocoş, plutonier Ciprian Nicolae şi plutonier Anca Panaete-Cazan.

Tot sâmbătă, 22 cadre ale ISU „Dobrogea” au primit diplome de merit, plachete onorifice, embleme de merit şi distincţii de serviciu-insigne simbol, pentru rezultatele obţinute în anul 2013 – 2014, după cum urmează:

Plachetă onorifică a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă

  • colonel Tudor Tache;
  • locotenent Florin George Dragomir

    Emblemă de merit Acţiuni umanitare clasa a III-a

  • Ø plutonier adjutant şef Neculae Bordei-Verde;
  • Ø plutonier adjutant Elvis Ion Popescu;
    • Ø plutonier major Daniel Costea;
      • plutonier major Gabriel Jipa;
    • Ø plutonier major Florin Ciocia;
    • Ø plutonier Cosmin Andrei

Distincţie de serviciu-insigna simbol

  • locotenent colonel Daniel Irinel Vîrtopeanu;
  • plutonier adjutant şef Veronica Niculae;
  • plutonier adjutant Diana Mariana Brăduceanu;
  • plutonier major Ilie Burlacu;
  • plutonier Romulus Pascaru;
  • plutonier Liliana Ionela Musuret

Diploma Agenda Pompierului

  • plutonier major Iugel Abduraman;
  • plutonier major Cristian George Cazacu;
  • plutonier major Daniel Costea;
  • plutonier major Mihai Dănăilă;
  • plutonier major Georgel Horia Manea;
  • plutonier Daian Hagi;
  • plutonier Ciprian Răduţoiu;
  • plutonier Udilă Budeanu.



Subfiliala Mangalia a Asociaţiei „Regina Maria“, prezentă la comemorarea eroilor de la Turtucaia

Un grup de entuziaşti, membri ai Subfilialei Mangalia a Asociaţiei Naţionale CULTUL EROILOR „REGINA MARIA”, în frunte cu preşedintele Emil-Corneliu Ninu, a participat, împreună cu mult mai numeroşii vizitatori constanţeni, la depunerea unei coroane de flori în cimitirul din Turtucaia (Tutrakam).

După slujba oficiată de un grup de somităţi clericale şi păstrarea momentului de reculegere pentru cei înfrăţiţi cu glia, printre cei care au luat cuvântul s-a numărat şi preşedintele Filialei Constanţa a A.N.C.E.R.M., ascultat cu atenţie de către auditoriul bulgar, intervenţia dlui fiind tradusă, simultan  în limba din ţara vecină.

De interes deosebit s-a bucurat promisiunea dlui col. (r) Remus Macovei, de a întregi lista celor căzuţi aici, în crâncenele lupte din perioada 2-6 septembrie 1916, înfruntându-se, atunci, beligeranţi din Bulgaria, Turcia, Germania, România, Rusia, Serbia. Rezultat al unei munci minuţioase în Arhivele Civile din Constanţa, suntem siguri că d-sa îşi va sintetiza datele într-o altă atât de valoroasă carte, al cără număr depăşeşte deja cifra zece.

Vizita mangalienilor este a doua de acest fel, în urmă cu trei ani, coroana de flori depusă s-a adăugat mulor altora, sub privirile preşedintelui bulgar, care a marcat cu prezenţa sa importanţa acestui eveniment pentru armata bulgară şi istoria unui popor atât de marcat de lupta sa continuă pentru neatârnare.

De fiecare dată, în astfel de ocazii,  după omagierea eroilor siliţi să se înfrunte pentru împlinirea unor idealuri naţionale, sentimentul este cel al înfrăţirii şi al necesităţii păcii între popoare.




Promoţia 1960-1964, la 50 de ani de la absolvire

Sâmbătă, 6 septembrie, la Colegiul Economic Mangalia, a avut loc întâlnirea colegială a absolvenţilor de liceu, promoţia 1960-1964, având ca dirigintă pe dna profesoară Adriana Păduraru. Au onorat prezenţa dna profesoară de franceză Maria Creţeanu şi fostul profesor de chimie, reputatul dr. Vasile Lupescu.

Prin amabilitatea actualei conduceri a liceului din str. Oituz, nr. 20, dnele directoare Simona Ciobănel şi Cornelia Tănase, după reaşezarea în băncile sălii de clasă de la etajul al doilea, absolvenţii s-au deplasat în Cabinetul de Documentare şi Informare, unde, după audierea imnului “Gaudeamus igitur” şi păstrarea unui moment de reculegere pentru colegii aflaţi în eternitate, au fost ascultate spiciurile unor invitaţi şi, desigur, amintirile foştilor liceeni.

Au răspuns “Prezent !”, la strigarea catalogului, următorii “elevi”: Gheorghe Băsceanu, Rodica Bucur (Zaharia), Vasile Burtea, Elena Cotoi (Doncescu), Grigore Curmătureanu (Păun), Elena Fronea (Năstase), Ştefan Frusescu, Adrian Moraru, Emil-Corneliu Ninu, Nicolae Oprişan, Nina Păun (Şercăianu), Maria Răcaru, Ion Stăncilă, Elena Şilcă (Dumitrachis).

Cu această ocazie, dra profesoară Roxana Curcan a proiectat secvenţe din diafilmele regretatului profesor Romulus Ionescu, “Litoralul românesc al Mării Negre” şi “Valea Siretului” (1962), descoperite în uriaşa bibliotecă judeţeană “I.N.Roman”. O adevărată surpriză a constituit-o vizionarea  videoclipului “Drag liceu”, pe muzica şi textul prof. E.C.Ninu, revederea chipurilor foştilor profesori şi regăsirea celor prezenţi în chipurile celor desprinşi din tabloul de absolvenţi fiind picăturile, necesare şi atât de dorite, din “izvorul tinereţii fără bătrâneţe şi al vieţii fără de moarte”.

După ciocnirea cupelor de şampanie, foştii elevi ai clasei a XI-a a Şcolii Medii Mangalia, cu regretul faustian din poemul lui Goethe: “Clipă, o, rămâi, eşti atît de frumoasă!”, însoţiţi de doamnele profesoare, au continuat momentele de neuitat înr-un local de  pe faleză.

PE VIITOR, LA PROXIMA ÎNTÂLNIRE !




Beat, la volan, pe străzile Mangaliei

În cursul acestei dimineţi, în jurul orelor 2.00, poliţiştii Biroului Rutier Mangalia au depistat în trafic pe B. Marian, de 36 de ani,  care conducea un autoturism, pe strada Matei Basarab din municipiu, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, având o îmbibaţie de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cel în cauză a fost condus la spitalul din Mangalia, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  “conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului”.




Biserica „Speranţa“, reconstruită din temelii

În noiembrie 2011, Biserica Penticostală „Speranţa“ din Mangalia era cuprinsă de flăcări, fiind distrusă în proporţie de aproape 100%. Pompierii s-au luptat mai bine de patru ore să stingă focul şi să limiteze, pe cât posibil, pagubele, însă efortul lor a fost în zadar: nimic nu a putut fi salvat din resturile carbonizate. Tragedia era cu atât mai mare cu cât clădirea era, încă, în plin proces de construcţie, fiind aproape finalizată.

De atunci, credincioşii penticostali au depus un efort supraomenesc pentru a-şi reclădi biserica, lucrând, cot la cot, pe şantier.

„La trei ani de la eveniment, prin eforturile financiare şi munca întregii comunităţi penticostale, duminică, 14 septembrie, de la orele 10.00, va avea loc serviciul de inaugurare a noii clădiri a locaşului de cult“, ne-a declarat pastorul Dorel Toma.




Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Constanţa va organiza în data de 26 septembrie 2014, „Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi” începând cu ora 10.00, la Universitatea Maritimă Constanţa.
Agenţii economici interesaţi să încadreze în muncă persoane din rândul absolvenţilor instituţiilor de învăţământ sunt aşteptaţi la sediul A.J.O.F.M. Constanţa, str. Lacului, nr. 14, Compartiment Mediere, telefon:0241/481537, fax: 0241/481553.




Centrul Mangaliei, dotat cu camere “live“

Pe site-ul Primăriei Mangalia au apărut  două adrese web la care puteţi urmări imagini de la primele două camere video, publice, funcţionabile. Accesând linkurile de mai jos, puteţi urmări, “live“, centrul urbei de la malul mării.

Aşteptăm, cu interes, montarea unor astfel de camere şi în zonele cu infracţionalitate mare din Mangalia, începând cu „Barăcile“ Cartierului M.I. Dobrogeanu şi termânând cu străzile Sirenei sau Ion Creangă.

http://ipcamlive.com/53fb878f70393

http://ipcamlive.com/53fb7b638f792




Bilanţul Poliţiei Rutiere în ultima săptămână: 40 de accidente, soldate cu 5 persoane decedate

Din analiza efectuată de poliţiştii rutieri asupra dinamicii accidentelor de circulaţie şi a consecinţelor acestora, pentru perioada 1 septembrie  – 07 septembrie a.c., a rezultat faptul că la nivelul judeţului Constanţa, în perioada anterior menţionată, s-au înregistrat 40 accidente de circulaţie, soldate cu 5 persoane decedate, 1 persoană rănită grav şi 49 de persoane rănite uşor.

Principalele cauze de producere ale acestor accidente au fost traversarea neregulamentară a pietonilor – 12 accidente, neacordare prioritate auto – 9 accidente, neadaptarea vitezei la condiţiile de drum – 6 accidente, nerespectarea distanţei între autovehicule  şi neacordarea de prioritate pietonilor – 6 accidente (câte 3 accidente pentru fiecare cauză),  neasigurarea la efectuarea manevrei de schimbare a direcţiei de mers şi neasigurarea la efectuarea manevrei de mers înapoi – 4 accidente, întoarcere neregulamentară, neatenţia în conducere şi cauze medicale – 3 accidente, câte un accident pentru fiecare cauză.

Distribuţia accidentelor în funcţie de zilele săptămânii se situează astfel: luni s-au produs 9 accidente, marţi şi vineri s-au produs câte 7 accidente, miercuri  şi joi s-au produs câte 5 accidente, sâmbătă s-au produs 3 accidente şi duminică s-au produs 4 accidente.

Cele mai multe accidente s-au produs în perioadele de vârf (la prânz şi după-amiaza), între orele 14 şi 17 şi  21 şi 24.

În referire la mediul de producere a accidentelor rutiere, apare cu o uşoară preponderenţă de producere a acestora în zonele aglomerate. Astfel, în perioada analizată, în municipiul Constanţa au avut loc 20 accidente, dintre care 9 accidente au fost înregistrate pe principalele bulevarde, 11 fiind înregistrate pe diferite alte străzi. Restul accidentelor fiind înregistrate astfel: 9 accidente pe drumurile naţionale din judeţ şi 11 accidente în localităţile din judeţ.

  Pentru prevenirea accidentelor rutiere poliţiştii rutieri recomandă pietonilor

  • Să nu traverseze drumul public prin alte locuri decât pe trecerile de pietoni;
  • Când se traversează pe marcajul pietonal, pietonii trebuie să se asigure temeinic, să nu trverseze în fugă şi/sau fără să se asigure;
  • Să nu se angajeze în traversarea drumului public atunci când se apropie un autovehicul cu regim de circulaţie prioritară care are în funcţiune semnalele speciale de avertizare luminoase şi sonore;
  • Să nu traverseze partea carosabilă prin faţa sau prin spatele vehiculului oprit în staţiile mijloacelor de transport în comun;
  • Să nu prelungească timpul de traversare a drumului public, să întârzie, să se oprească fără motiv ori să se întoarcă pe trecerile pentru pietoni;
  • Să nu ocupe partea carosabilă în scopul împiedicării circulaţiei.



Un bucureştean a rămas fără portofele în Vama Veche

Vineri, 5 septembrie, poliţiştii Secţiei 3 Rurale Mangalia au fost sesizaţi de un turist, din Bucureşti, despre faptul că în noaptea de 04/05.09.2014, persoane necunoscute i-au sustras o geantă, pe care a lăsat-o nesupravegheată, în timp ce se afla pe plaja din Vama Veche, ce conţinea un telefon mobil, doua portofele în care se aflau acte de identitate şi suma de 350 lei.
În urma cercetărilor efectuate a rezultat că, bănuit de faptă este A. Constantin, de 35 de ani, din Constanta, acesta fiind cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
Poliţiştii au recuperat în totalizate bunurile, pe care le-au restituit părţi vătămate.




Moaştele Sfântului Nectarie, aduse pe mare, la Mangalia

Cu ocazia Zilelor Mangaliei au loc, zilele acestea, mai multe acţiuni organizate atât de Primărie, cât şi de Protoierie şi de Armată. Aseară, Fanfara Militară a susţinut un concert în Portul Turistic, în faţa locuitorilor oraşului. Ulterior, aceştia au întâmpinat delegaţia elenă, condusă de Mitropolitul Serafim de Pireu, care, alături de ÎPS Teodosie, Arhiepiscop al Tomisului, au adus, pe mare, moaştele Sf. Nectarie. Procesiunea, întâmpinată de mii de credincioşi din localitate, dar şi de pelerini, a străbătut întreg oraşul, mergând către Biserica Sf. Mina, locul în care au fost depuse, pentru închinare, moaştele Sf. Nectarie.

Sfântul Nectarie Taumaturgul din Eghina este unul dintre cei mai noi sfinţi canonizaţi de Biserica Greciei, în 1961. În timpul vieţii numeroşi săraci şi bolnavi, lipsiţi de orice ajutor, veneau la el ca la părintele lor sufletesc şi se vindecau cu rugaciunile adresate lui, întrucât, se spune, sfântul se învrednicise de darul facerii de minuni. După moartea sa, în 1920, credincioşii, mai ales cei atinşi de boli grave sau incurabile, vin să se închine la mormântul său din Eghina, Grecia.

Moaştele Sf. Nectarie vor însoţi, mâine, delegaţia condusă de IPS Teodosie, ce va participa la sfinţirea noii Biserici cu Hramul „Adormirea Maicii Domnului şi a Sfinţilor Ierarhi Nicolae şi Bretanion” din comuna 23 August.

În continuarea Zilelor Mangaliei, astăzi, începând cu orele 20:00, turiştii şi locuitorii oraşului sunt invitaţi în Portul Turistic, unde va avea loc un concert susţinut de formaţiile Fair Play, Bosquito, precum şi Mike Godoroja & Blue Spirit.

http://youtu.be/6yHMrwmbsts




Peste 500 de porumbei înscrişi în cursa finală “Black Sea One Loft Race“

150 de crescători cu peste 500 de porumbei s-au înscris în cursa finală a concursului internaţional “Black Sea One Loft Race“. Evenimentul s-a desfăşurat la Mangalia, pe Columbodromul aparţinând consilierului local Marian Guţă. Proprietarii păsărilor, provenind din România, Danemarca, Olanda, Lituania, Turcia, Portugalia, Italia, Bulgaria, Belgia şi Franţa, au aşteptat, la Columbodromul din Mangalia, timp de şapte ore, sosirea favoriţilor lor. Porumbeii au plecat din Cuza Vodă (judeţul Botoşani) la primele ore ale dimineţii şi au trecut linia de finish după orele amiezii.

„Am venit la Mangalia pentru că sunt pasionat de porumbei, iar columbodromul de aici este unul important în România. Trebuie să ai timp liber pentru această pasiune, să fii alături de porumbeii pe care îi creşti acasă. În ceea ce priveşte porumbeii de pe columbodrom, aici contează foarte mult originile păsării, pentru că, de pui, toţi sunt hrăniţi şi întreţinuţi la fel, timp de trei luni, pentru ca, apoi, să se întreacă într-o cursă foarte grea“, a declarat, pentru „Ediţia de Sud“, regizorul Ion Cărmăzan, prezent la concursul de la Mangalia.

Numărul porumbeilor participanţi în această cursă a fost de peste 700, însă, în finală, numai 502 au luat startul de la Cuza Vodă.

Un porumbel crescut pe un columbodrom îl costă pe proprietar 150 de euro, bani cu care este întreţinut timp de trei luni. Columbodromul devine, astfel, casa păsărilor la care, în momentul în care sunt transportate într-o altă localitate, acestea revin cu siguranţă. Cursa dintre Cuza Vodă şi Mangalia, de peste 500 de kilometri, este considerată una dificilă. O parte a porumbeilor plecaţi din judeţul Botoşani nu au mai ajuns la linia de final.

Câştigătorii cursei nu sunt, întotdeauna, şi primii veniţi. A fost şi exemplul câştigătorului acestei competiţii, un porumbel aparţinând lui Cosmin Olteanu, din Urlaţi, judeţul Prahova. Micuţa pasăre a sosit în urma altor concurenţi însă a fost prima care a intrat în “hotspot“, timp în care primii sosiţi au rămas, pe acoperişul crescătoriei, pentru a-şi trage sufletul.

Prin regulament, porumbeii câştigători au fost scoşi la licitaţie. Premiile competiţiei, constând în bani şi cupe, au fost oferite la finalul cursei ce a ţinut cu sufletul la gură columbofili români şi străini, deopotrivă.

 




Prima ediţie a „Cupei Callatis“ la dans sportiv

Complexul Sportiv „Callatis“ găzduieşte, astăzi, prima ediţie a Concursului Naţional de Dans Sportiv „Cupa Callatis”. Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Mangalia, în colaborare cu Federaţia Română de Dans Sportiv şi Clubul Total Dance Piteşti. La startul competiţional s-au înscris aproximativ 500 de concurenţi, la „solo“ şi „perechi“, de la 30 de cluburi, din opt oraşe din ţară. Cel mai tânăr concurent are patru ani, iar cel mai „vârstnic“ 36 de ani.

Tinerii dansatori se întrec, pe mai multe categorii de vârstă, la categoria „standard“ (vals lent, tango, vals vienez, slow fox şi quick step) şi „latino“ (samba, cha-cha, rumba, paso doble şi jive). Pregătirea fizică şi tehnică a sportivilor este una extrem de strictă. Ştefan Chiper, profesorul Clubului Pro Dance Constanţa, ne-a prezentat antrenamentul elevilor pe care îi coordonează:  „La începutul verii am avut o perioadă de cantonament, timp de zece zile, când, dimineaţa, avea loc pregătirea fizică, iar după amiaza cea tehnică. Ulterior, antrenamentele se desfăşoară de trei ori pe săptămână, timp de două ore. Dansul sportiv îl recomand în primul rând băieţilor, pentru că îi ajută să capete eleganţă, ţinută şi încredere. Fetele devin, la rândul lor, mult mai frumoase şi sunt impecabile în costumele de scenă“.

Juriul „Cupei Callatis“ este alcătuit din membri prestigioşi ai tuturor centrelor participante, care analizează cu minuţiozitate prestaţiile dansatorilor. Premiile oferite constau în cupe şi diplome. Organizatorii îşi propun ca această competiţie să se desfăşoare anual, pe mai multe categorii de vârstă şi clase valorice la care  să participe dansatori de mare prestigiu din întreaga ţară.