20 martie 2026 12:04

Campania RoadSkill: Elevii din Tuzla au învățat de la polițiștii rutieri despre siguranța în trafic

Campania RoadSkill la Tuzla

Campania RoadSkill la Tuzla

image_pdf

Primii protagoniști ai Campaniei de educație rutieră RoadSkill au fost elevii Școlii Gimnaziale nr. 1 din comuna Tuzla. Activitatea s-a desfășurat pe 18 martie și a reunit aproximativ 50 de elevi din clasa a V-a, dornici să învețe lucruri noi despre siguranța în trafic.

Curioși și plini de entuziasm, copiii au ascultat cu atenție explicațiile polițiștilor Serviciului Siguranță Rutieră, au povestit situații reale întâlnite în trafic și au adresat numeroase întrebări. Răspunsurile primite i-au ajutat să înțeleagă mai bine cum să se protejeze și cum să adopte un comportament responsabil atunci când sunt participanți la trafic ca pietoni, bicicliști, utilizatori de trotinete sau  ca viitori conducători auto.

La finalul întâlnirii, elevii și-au testat cunoștințele printr-un scurt test, în urma căruia s-au înscris la tombola RoadSkill. Câștigătorii urmează să fie premiați în cadrul unei festivități organizate la finalul anului școlar.

Campania RoadSkill  va continua cu lecții esențiale pentru elevi, prezentate într-un mod prietenos și captivant, contribuind la creșterea siguranței celor mici în trafic.

Campania este desfășurată de polițiștii Serviciului Siguranță Rutieră, în parteneriat cu Asociația Firmelor Constănțene, cu sprijinul OMV Petrom și Netliner.

Lasă un răspuns

Continut protejat. Contactati redactia!