(FOTO/VIDEO) Iată cum vor arăta gările Mangalia, Neptun și Costinești, aflate în plin proces de modernizare

Gara Neptun

Au început lucrările de modernizare și reabilitare aferente stațiilor Neptun și Costinești, parte din proiectul „Modernizarea/Reabilitarea a 47 de stații de cale ferată din România – SRCF Constanța.

Potrivit CFR proiectul este implementat în  stațiile Neptun hc, Costinești Tabără și Ciulnița, proiect finanțat prin Programul Transport (PT) cu fonduri externe nerambursabile.

Pentru stația Neptun hc, lucrările au început deja, iar pentru stația Costinești Tabără, termenul estimat de începere a lucrărilor de execuție este 30 aprilie 2025.

Ulterior, vor demara lucrările la gara Mangalia.

Iată cum vor arăta cele trei stații din sudul litoralului:

Mangalia

gara Mangalia
gara Mangalia

gara Mangalia
gara Mangalia

gara Mangalia
gara Mangalia

gara Mangalia
gara Mangalia

gara Mangalia
gara Mangalia

Neptun

Gara Neptun
Gara Neptun

Gara Neptun
Gara Neptun

Gara Neptun
Gara Neptun

Costinești

Gara Costinești
Gara Costinești

Gara Costinești
Gara Costinești

Gara Costinești
Gara Costinești

Gara Costinești
Gara Costinești

Gara Costinești
Gara Costinești

Gara Costinești
Gara Costinești

Principalele lucrări prevăzute

  • instalarea de containere modulare pentru case de bilete și grupuri sanitare;
  • închiderea temporară a peronului din fața clădirii stației Neptun pentru desfășurarea lucrărilor în condiții de siguranță;
  • prelungirea peronului spre Constanța pentru asigurarea unui acces facil al călătorilor;
  • reabilitarea și modernizarea clădirilor și peroanelor;
  • modernizarea instalațiilor electrice, sanitare, termice;
  • implementarea de echipamente moderne de telecomunicații și informare a călătorilor;
  • asigurarea accesibilității pentru persoanele cu mobilitate redusă;
  • montarea de panouri fonoabsorbante și soluții de reducere a zgomotului;
  • reabilitarea copertinelor, pasarelelor și pasajelor de acces.

Date contractuale

Valoarea contractului pentru Halta Neptun este de 16,57 milioane lei (fără TVA).

Proiectul este finanțat din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Transport (PT).

Pe aceeași temă:

Au început lucrările de reabilitare a haltei Neptun. Peronul va fi temporar închis




Judecarea apelului lui Dorinel Colgiu, stabilită pentru luna iunie. Fostul director al Goldterm Mangalia a fost condamnat la 4,4 ani de închisoare

Colgiu

A fost stabilită data la care se va judeca apelul lui Dorinel Colgiu la sentința judecătorilor Tribunalului Constanța. Fostul director al Goldterm Mangalia are de ispășit o condamnare de 4,4 ani de închisoare pentru trafic de influență.

Imediat după decizia magistraților Tribunalului Constanța din 31 martie 2025, Colgiu a înaintat apel.

Magistrații au stabilit, pentru 11 iunie 2025, judecarea apelului.

Până atunci, Dorinel Colgiu va continua să stea în arest la domiciliu.

De ce a fost condamnat Colgiu la 4 ani și 4 luni de pușcărie

În perioada 2023 – 2024, inculpatul Colgiu Dorinel ar fi pretins și primit în mai multe tranșe, suma de 15.000 de euro (echivalentul a 75.000 lei) de la un om de afaceri, cu punct de lucru în zona limitrofă plajelor Saturn – Venus, având ca obiect de activitate desfășurarea de acte de comerț pe plajă, la bar și închiriere de șezlonguri, pentru a interveni pe lângă funcționari publici din cadrul Primăriei Municipiului Mangalia și Poliției Locale Mangalia și a-i determina pe aceștia să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu în mod corespunzător în sensul de a permite societății comerciale respective să își desfășoare activitatea comercială în sezonul estival 2023 în lipsa autorizației „Aviz program de funcționare” emisă de Primăria Municipiului Mangalia și fără a fi supusă unor controale din partea Poliției Locale Mangalia și astfel să nu fie sancționată contravențional.

Ulterior, în perioada iunie – iulie 2024, inculpatul Colgiu Dorinel ar fi pretins de la același om de afaceri suma de 15.000 de euro pentru a-și trafica influența în același mod prezentat anterior.

În perioada mai – iunie 2024 inculpatul Colgiu Dorinel ar fi pretins și primit în două tranșe printr-un intermediar, de la un om de afaceri suma de 50.000 lei pentru a interveni pe lângă funcționari publici din cadrul Primăriei Municipiului Mangalia și a-i facilita acestuia eliberarea unei autorizații de funcționare, fără ca societatea să plătească suma de 80.000 lei ce reprezenta o taxă anuală pentru magazinele ce depășesc o suprafață de vânzare de peste 250 mp potrivit unei hotărâri a Consiliului Local.

Ulterior, la data de 01 iulie 2024, persoana respectivă care administra o societate comercială ce are ca obiect comercializarea de materiale de bricolaj, ar fi primit autorizația de funcționare pentru o taxă anuală de 239 lei stabilită pentru magazinele cu o suprafață de vânzare mai mică de 250 mp.

 La sfârșitul lunii iunie – începutul lunii iulie 2024, inculpatul Colgiu Dorinel, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins, printr-un intermediar, de la un om de afaceri suma de 15.000 euro, pentru a-și trafica presupusa influență pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra funcționarilor publici din cadrul Primăriei Municipiului Mangalia și Poliției Locale Mangalia și că-i va determina pe aceștia să permită ca societatea omului de afaceri să-și desfășoare activitatea în continuare, fără autorizație de funcționare.

În contextul menționat mai sus, la data de 09 iulie 2024, inculpatul ar fi primit suma de 60.000 lei din banii pretinși inițial, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Decizia Tribunalului Constanța din 31 martie 2025:

Tip soluție: Condamnare cu acord de recunoaştere

Soluția pe scurt:

  1. Săvârşirea infracţiunii de trafic de influență, constând în aceea că la sfârșitul lunii iunie – începutul lunii iulie 2024, în baza unei înțelegeri prealabile cu inculpatul GAVRILĂ CONSTANTIN-ALEXANDRU, a pretins în mod indirect suma de 10.000 de euro, pentru sine sau pentru altul, prin intermediul inculpatului GAVRILĂ CONSTANTIN – ALEXANDRU, care a pretins suplimentar pentru sine și fără știrea inculpatul COLGIU DORINEL suma de 5.000 euro, de la BURDUF MARIUS-DUMITRU, în calitate de asociat unic și administrator în cadrul S.C. ADEBEBE DIVISION S.R.L., ce are ca obiect de activitate vânzarea produselor alimentare și nealimentare, având și lăsând să se creadă ca are influență asupra funcționarilor publici din cadrul Primăriei mun. Mangalia și Poliției Locale Mangalia și pe care a promis că îi va determina să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu în mod corespunzător în sensul de a permite ca S.C. ADEBEBE DIVISION S.R.L. să își desfășoare activitatea comercială în lipsa autorizației ”Aviz program de funcționare” și fără a fi supusă unor controale din partea Poliției Locale și astfel să nu fie sancționată contravențional.

Din suma pretinsă a primit la data de 09.07.2024, de la inculpatul GAVRILĂ CONSTANTIN – ALEXANDRU, suma de …lei, dintre care doar 50.000 lei erau destinați acestuia, sumă ce provenea de la BURDUF MARIUS-DUMITRU care i-a remis-o inculpatului GAVRILĂ CONSTANTIN–ALEXANDRU în două tranșe egale de 37.500, una în data de 04.07.2024 și una în data de 08.07.2024, condamnă pe inculpatul COLGIU DORINEL, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.

2. În baza art.6 din Legea nr.78/2000 rap. la art.291 alin.1 C.p., cu aplicarea art.396 alin.10 Cod procedură penală pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influență, constând în aceea că în cursul lunii mai 2024 a pretins în mod indirect, pentru sine sau pentru altul, prin intermediul lui GAVRILĂ CONSTANTIN-ALEXANDRU, suma de 50.000 lei de la MICU DAN, în calitate de director general la S.C. I&POLUX S.R.L. cu punct de lucru în mun. Mangalia, unde funcționează un magazin de bricolaj, având și lăsând să se creadă că are influență asupra funcționarilor publici din cadrul Primăriei Municipiului Mangalia și pe care a promis că îi va determina să elibereze autorizația ”Aviz program de funcționare” pentru S.C. I&POLUX S.R.L. fără ca societatea să plătească suma de 80.000 lei ce reprezenta o taxă anuală potrivit art. 2 alin. 1 lit. c din Hotărârea Consiliului Local nr. 330 din 21.12.2023, stabilită pentru magazinele ce depășesc o suprafață de vânzare de peste 250 mp, sumă pe care a primit-o prin intermediul lui GAVRILĂ CONSTANTIN-ALEXANDRU în două tranșe, una de 20.000 de lei în data de 14 iunie 2024 și una de 30.000 lei în a doua parte a lunii iunie 2024, autorizația fiind primită la data de 01.07.2024 pentru o taxă anuală de 239 lei stabilită pentru magazinele cu o suprafață de vânzare mai mică de 250 mp., condamnă pe inculpatul COLGIU DORINEL, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.

3. În baza art.6 din Legea nr.78/2000 rap. la art.291 alin.1 C.p., cu aplicareaart.35 alin.1 Cp., a art.396 alin.10 Cod procedură penală pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influență in formă continuată constând în aceea că în baza aceleași rezoluții infracționale, în vara anului 2023, a pretins în mod direct, pentru sine sau pentru altul, suma de 15.000 de euro (echivalentul a 75.000 lei) de la MORARU FLORIN, în calitate de asociat și administrator în cadrul S.C. DELTA S.R.L., cu obiect de activitate desfășurarea de acte de comerț pe plajă, la bar și închiriere de șezlonguri, având și lăsând să se creadă că are influență asupra funcționarilor publici din cadrul Primăriei Municipiului Mangalia și Poliției Locale Mangalia și pe care a promis îi va determina să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu în mod corespunzător în sensul de a permite ca S.C. DELTA S.R.L. să își desfășoare activitatea comercială în sezonul estival 2023 în lipsa autorizației ”Aviz program de funcționare” emisă de Primăria mun. Mangalia și fără a fi supusă unor controale din partea Poliției Locale Mangalia și astfel să nu fie sanc?ionată contravențional, din suma pretinsă primind de la MORARU FLORIN suma de 7.000 euro la sfârșitul lunii august 2023, suma de 2.000 euro în două tranșe de câte 1.000 euro în cursul lunii septembrie 2023, suma de 1.000 euro în data de 25.06.2024, suma de 4.000 euro în data de 01.07.2024 și suma de 1.000 euro în data de 08.07.2024, în cursul lunii iunie 2024 – începutul lunii iulie 2024, a pretins în mod direct, pentru sine sau pentru altul, suma de 15.000 de euro (echivalentul a 75.000 lei) de la MORARU FLORIN, în calitate de asociat și administrator în cadrul S.C. DELTA S.R.L., având și lăsând să se creadă că are influență asupra funcționarilor publici din cadrul Primăriei Municipiului Mangalia și Poliției Locale Mangalia și pe care a promis îi va determina să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu în mod corespunzător în sensul de a permite ca S.C. DELTA S.R.L. să își desfășoare activitatea comercială în sezonul estival 2024 în lipsa autorizației ”Aviz program de funcționare” emisă de Primăria mun. Mangalia și fără a fi supusă unor controale din partea Poliției Locale Mangalia și astfel să nu fie sancționată contravențional, condamnă pe inculpatul COLGIU DORINEL la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

Contopeşte pedepsele aplicate inculpatului, astfel că acesta va executa pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare la care adaugă sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse (de 4 ani) respectiv 1 an şi 4 luni, în final condamnă pe inculpatul COLGIU DORINEL, la pedeapsa de 4(patru) ani şi 4(patru) luni închisoare.

Pedeapsa principala se va executa in regim de detenţie.

Deduce din pedeapsa de 4 (patru) ani şi 4 (patru) luni închisoare aplicată inculpatului COLGIU DORINEL perioada reţinerii de la 09.07.2024 la 10.07.2024, a arestării preventive de la 16.07.2024 la 09.10.2024 şi cea a arestului la domiciliu de la 09.10.2024 la zi.

Menţine măsura arestului la domiciliu faţă de inculpatul COLGIU DORINEL.

Dispune confiscarea specială în folosul statului a sumelor de:

  • 20.000 lei în vederea confiscării speciale ( în contul sumei provenite din fondurile speciale ale Direcției Naționale Anticorupție pe care martorul denunțător Moraru Florin a remis-o cu titlu de mită inculpatului Colgiu Dorinel și care nu s-a găsit);
  • 50.000 lei în vederea confiscării speciale ( în contul sumei primite cu titlu de mită, prin intermediul inculpatului GAVRILĂ CONSTANTIN-ALEXANDRU, de la de la MICU DAN, director general la S.C. I&POLUX S.R.L și care nu s-a găsit);
  • 13.000 euro în vederea confiscării speciale prin echivalent (în contul sumei primite cu titlu de mită de la Moraru Florin anterior formulării denunțului și care nu s-a găsit); –
  • 2.000 euro în vederea restituirii către Moraru Florin (în contul sumei primite cu titlu de mită de la Moraru Florin după formularea denunțului și care nu s-a găsit);

Aceste sumele de bani au fost depuse în conturile deschise la Unicredit Bank, titular cont A.N.A.B.I., conform recipiselor nr. 1096A0017 din 01.10.2024 pentru sumele în dolari, nr. 1096A0016 din 01.10.2024 pentru sumele în euro și nr. 1096A0015 din 01.10.2024 pentru sumele în lei.

Dispune confiscarea extinsă a sumelor de 170.740 lei, 17.800 euro (89.000 lei), 1.000 dolari (5.000 lei) ?i 1.200 euro (6.000 lei), totalizând 270.740 lei (cu excepția sumelor ce vor face obiectul confiscării speciale sau restituirii).

Dispune restituirea sumei de 2.000 euro către Moraru Florin (în contul sumei primite cu titlu de mită de la Moraru Florin după formularea denunțului și care nu s-a găsit);

Menţine măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanța nr. 172/2/P/2024 din data de 30.09.2024 prin care s-a dispus luarea măsurilor asigurătorii constând în instituirea sechestrului asigurător asupra următoarelor sume de bani ridicate de la inculpatul Colgiu Dorinel: 170.740 lei, găsită cu ocazia percheziției domiciliare, în vederea confiscării speciale și confiscării extinse, după cum urmează: –

  • 20.000 lei în vederea confiscării speciale ( în contul sumei provenite din fondurile speciale ale Direcției Naționale Anticorupție pe care martorul denunțător Moraru Florin a remis-o cu titlu de mită inculpatului Colgiu Dorinel și care nu s-a găsit);
  • 50.000 lei în vederea confiscării speciale ( în contul sumei primite cu titlu de mită, prin intermediul inculpatului GAVRILĂ CONSTANTIN-ALEXANDRU, de la de la MICU DAN, director general la S.C. I&POLUX S.R.L ?i care nu s-a găsit);
  • 100.740 lei în vederea confiscării extinse.

17.800 euro, găsită cu ocazia percheziției domiciliare, în vederea confiscării speciale, restituirii și confiscării extinse, după cum urmează:

  • 13.000 euro în vederea confiscării speciale prin echivalent (în contul sumei primite cu titlu de mită de la Moraru Florin anterior formulării denun?ului și care nu s-a găsit);
  • 2.000 euro în vederea restituirii către Moraru Florin (în contul sumei primite cu titlu de mită de la Moraru Florin după formularea denun?ului ?i care nu s-a găsit);
  • 2.800 euro în vederea confiscării extinse.

1.000 de dolari, găsită cu ocazia percheziției domiciliare, în vederea confiscării extinse;

1.200 euro, găsită în autoturismul inculpatului, în vederea confiscării extinse

Sumele de bani care au fost depuse în conturile deschise la Unicredit Bank, titular cont A.N.A.B.I., conform recipiselor nr. 1096A0017 din 01.10.2024 pentru sumele în dolari, nr. 1096A0016 din 01.10.2024 pentru sumele în euro și nr. 1096A0015 din 01.10.2024 pentru sumele în lei.

În baza art.275 alin.2 Cod proc. pen. obligă pe inculpatul Colgiu Dorinel la plata sumei de 50.546,08 lei ( urm. pen.-48746,08 şi c.prel cu instanta-1800 lei ) reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei, pentru procuror, inculpat şi partea vătămată.




Grav accident rutier la Agigea. Un pieton a fost lovit de o mașină pe pod

IMG-20250428-WA0016

La data de 28 aprilie a.c., în jurul orei 21.00, polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe D.N. 39, în apropierea comunei Agigea, pe pod, s-a produs un accident rutier.

Din primele cercetări efectuate rezultă că un bărbat ar fi condus un autoturism și ar fi lovit un pieton care ar fi traversat strada prin loc nepermis.

În urma accidentului rutier, pietonul a fost rănit grav, asupra acestuia fiind efectuate manevre de resuscitare.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0 ,23 mg/ litru alcool pur în aerul expirat.

Cercetarea la fața locului este în curs de desfășurare.

UPDATE:

Victima a fost transportată la spital.




Au început lucrările de reabilitare a haltei Neptun. Peronul va fi temporar închis

Neptun halta

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. informează că au început lucrările de modernizare și reabilitare aferente stației Neptun, parte din proiectul „Modernizarea/Reabilitarea a 47 de stații de cale ferată din România – SRCF Constanța.

Potrivit CFR, în  stații: Neptun hc, Costinești Tabără și Ciulnița”, proiect finanțat prin Programul Transport (PT) cu fonduri externe nerambursabile.

Pentru stația Neptun hc, lucrările au început deja, iar pentru stația Costinești Tabără, termenul estimat de începere a lucrărilor de execuție este 30 aprilie 2025.

Modernizarea infrastructurii din cele două stații are ca scop:

  • îmbunătățirea condițiilor de exploatare în stații și creșterea calității serviciilor oferite călătorilor;
  • creșterea gradului de siguranță și confort pentru pasageri și bunurile acestora;
  • atragerea călătorilor către transportul feroviar, în detrimentul modurilor rutier și aerian.

Principalele lucrări prevăzute

  • instalarea de containere modulare pentru case de bilete și grupuri sanitare;
  • închiderea temporară a peronului din fața clădirii stației Neptun pentru desfășurarea lucrărilor în condiții de siguranță;
  • prelungirea peronului spre Constanța pentru asigurarea unui acces facil al călătorilor;
  • reabilitarea și modernizarea clădirilor și peroanelor;
  • modernizarea instalațiilor electrice, sanitare, termice;
  • implementarea de echipamente moderne de telecomunicații și informare a călătorilor;
  • asigurarea accesibilității pentru persoanele cu mobilitate redusă;
  • montarea de panouri fonoabsorbante și soluții de reducere a zgomotului;
  • reabilitarea copertinelor, pasarelelor și pasajelor de acces.

Date contractuale

Valoarea contractului pentru Halta Neptun este de 16,57 milioane lei (fără TVA).

Proiectul este finanțat din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Transport (PT).




(FOTO) Bilanțul a cinci zile de sterilizări GRATUITE la Mangalia: 325 de animăluțe vor avea o viață mai bună și mai sănătoasă

Sterilizări Mangalia

325 de animăluțe vor avea o viață mai bună și mai sănătoasă la Mangalia, în urma unei noi campanii coordonate de Gabriela Ionescu.

O nouă campanie masivă de sterilizări ale animăluțelor cu și fără stăpân a avut loc la Mangalia. Coordonată de Gabriela Ionescu, campania a fost susținută, ca de fiecare dată, de Asociația SUST Orphan Animal Clinic Bucharest – Green Vetcare, asociație care face minuni, de ani de zile, în ce privește bunăstarea câinilor și pisicilor din România.

“Țin să îi mulțumesc, pe acesta cale, doamnei Susy Utzinger Stiftung für Tierschutz – SUST sufletul acestei organizații.

Mii de mulțumiri echipei pentru munca depusă.

Au operat dr. Mircea Stefanache Paumi-Vet, dr. Cristina Ștefania- Vetcare Green, ajutați de George Anghel, Anca, Irene, Măriuca și Nurgi.

Ca de fiecare dată, am avut alături de mine prietenii (voluntari) Elena, Gabița, Elvira, Mirela, Marian, Cristina, Alex și Oana.

Vă mulțumesc, dragii mei!

Spunem  într-un glas : „Sărut mâna pentru masă” doamnei Ștefania.

Nu în ultimul rând, țin să le mulțumesc tuturor oamenilor cu suflet care au înțeles că STERILIZAREA ESTE SOLUȚIA!” a transmis Gabriela Ionescu.

Sterilizări Mangalia
Sterilizări Mangalia

Sterilizări Mangalia
Sterilizări Mangalia

Sterilizări Mangalia
Sterilizări Mangalia

Sterilizări Mangalia
Sterilizări Mangalia

Sterilizări Mangalia
Sterilizări Mangalia

Sterilizări Mangalia
Sterilizări Mangalia




Accident feroviar: O femeie a MURIT, lovită de tren, între stațiile Valu lui Traian și Basarabi

Accident feroviar

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar la această oră între stațiile Valu lui Traian și Basarabi, din cauza unui accident feroviar, soldat cu decesul unei persoane, care a fost surprinsă în gabaritul căii, pe firul II, de trenul IR 1686, care circulă în relația Constanța – București Nord.

Persoana lovită de tren este o femeie de circa 40 de ani.

„Menționăm faptul că, trenul IR 1686 va staționa la locul accidentului, pe firul II, până la finalizarea cercetărilor desfășurate de către autoritățile competente. De asemenea, în intervalul orar necesar investigațiilor, trenurile IR 1581 (București – Constanța) și R 11082 (Constanța – București) sunt oprite temporar în gările Basarabi, respectiv Valu lui Traian, până la transmiterea avizului de către organele de cercetare de reluare a circulației pe segmentul afectat.

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA informează publicul călător de faptul că, personalul feroviar al SRCF Constanța colaborează îndeaproape cu autoritățile competente pentru reluarea traficului feroviar pe intervalul Valu lui Traian – Basarabi în condiții de siguranță”, au transmis reprezentanții CFR SA.




Piedone a început controalele pe litoral. În prima zi a închis trei unități și a dat sancțiuni de 71.500 lei

Piedone

Comisarii din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au efectuat, vineri, o serie de acțiuni de control în cadrul Comandamentului de 1 Mai, în urma cărora au aplicat amenzi în valoare de 71.500 lei și oprirea temporară a activității pentru trei operatori economici.

În data de 25.04.2025, comisarii din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor privind Comandamentul de 1 Mai au efectuat un număr de 36 de acțiuni operative de control dispuse de Ordinul președintelui Cristian Popescu Piedone, 388/24.04.2025.

În urma controalelor, au fost aplicate un număr de 13 sancționat contravenționale în cuantum de 71.500 lei. Totodată, au fost dispuse măsuri de oprire definitivă de la comercializare și retragerea din circuitul consumului uman pentru produse alimentare în cantitate de 117 kg, în valoare de 4.012 lei, au fost dispuse măsuri de oprire temporară până la remedierea deficitelor pentru produse alimentare, dar și nealimentare în cantitate de 54 bucăți + 19 kg, în valoare de 2.533 lei’, se arată într-o postare a instituției, pe pagina oficială de Facebook.

Operatorii economici controlați sunt:

  • S.C. Cristal & Co SRL,
  • S.C. Maya & Alexa SRL,
  • Solaris Zimcom SRL,
  • S.C. Lial Star Import-Export SRL (Hotel Laguna),
  • S.C. FEZH Patiseria SRL,
  • S.C. Otto & Mela SRL,
  • Tihnea Sulia PFA,
  • S.C. Tania Premium SRL,
  • S.C. Pizza Cremona,
  • S.C. Pro Tag Holding SRL,
  • Nety Food SRL,
  • IF Moisei Ion,
  • Moda Riga Factory SRL,
  • Prodcom Narcis – 88 SRL,
  • Eco Corsa SRL,
  • S.C. Vimav Com SRL,
  • PFA Osman Ferdin,
  • Prod CKM Narcis SRL,
  • Hotel New Belvedere Mangalia,
  • Stan Corporation SRL,
  • Mera Resort SRL,
  • S.C. Video Magazin Alexis SRL,
  • Pred – Ami SRL, Hotel Forum,
  • CTC Litoral SRL,
  • S.C. Profi Rom Foos SRL,
  • Gavriloaia Scarlat Nuța Persoană Fizică Autorizată,
  • Aurora Impex SRL, Vila Regal SRL,
  • Cel Mai Cel Friksi SRL,
  • S.C. Litoralest Supermarket SRL,
  • S.C. Program Transporting,
  • S.C. Eurocom SRL
  • S.C. Aliment BSA Sud SRL.

În același timp, au fost dispuse măsuri de oprire temporară a prestării serviciilor, până la remedierea deficiențelor, în cazul: S.C. Aliment BSA Sud SRL, Nety Food SRL și S.C. Profi Rom Food SRL.




Avocatul Adrian Olteanu din cadrul Baroului Constanța a murit în cursul zilei de astăzi

Untitled-8

Avocatul Adrian Olteanu, din cadrul Baroului Constanța, a murit astăzi, în timp ce se afla în vacanță.

Adrian Olteanu se afla în vacanță în Insulele Seychelles când i s-ar fi făcut rău la plajă. Medicii au încercat să îi salveze viața, dar, din păcate, acesta nu a răspuns manevrelor de resuscitare.

Se fac demersuri pentru repatrierea trupului neînsuflețit al avocatului Adrian Olteanu.

Condoleanțe familiei îndurerate!

 

 




Cod GALBEN de vijelii pe litoral: Se anunță ploi torențiale și posibile căderi de grindină

Untitled-1

Agenția Națională de Meteorologie anunță cod galben de vijelii, valabil de azi, 25 aprilie și până luni, 27 aprilie, orele 10.00.

Potrivit ANM, în Dobrogea vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului (viteze de 50…70 km/h), vijelii și căderi de grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 50 l/mp.

 




ATENȚIE! Se reiau antrenamentele militare pe mare, la Mangalia, Limanu și raioanele de instrucție din Marea Neagră

exercitii pe mare

Reprezentanții Centrului de Perfecționare Operații Speciale Navale Mangalia informează că, în perioada 28.04.2025 – 17.05.2025, militarii din cadrul UM 02660 vor relua activitățile de instruire și antrenamente specifice pe mare.

Exercițiile militare cu ambarcațiuni rapide vor avea loc pe raza Portului Militar Mangalia, insula Mangalia, laguna Limanu și raioanele de instrucție din Marea Neagră, cu trageri simulate cu muniție de manevră, pe timp de zi și de noapte.

Reprezentanții MApN precizează că aceste activități vor produce zgomot specific și pot crea, de asemenea, disconfort în rândul populației.

Pe această cale, militarii din cadrul acestei structuri mai subliniază faptul că s-au luat toate măsurile necesare pentru a nu pune în pericol siguranța populației și a mediului înconjurător.

Sursa foto: Navy.ro




(FOTO/VIDEO) Pregătiri la Vama Veche pentru minivacanța de 1 Mai. În stațiune au sosit primii turiști

Vama Veche înainte de 1 Mai

Vama Veche se pregătește pentru minivacanța de 1 Mai. Patronii de cluburi, restaurante și unități de cazare, dar și localnicii care închiriaza de sezon, fac ultimele retușuri la unitățile lor.

Între timp, plaja a fost nivelată, iar primii turiști s-au și întins la soare.

Deocamdată, oferta la Vamă sunt apă, aer și soare, alături de plajele amenajate sau nu. Trebuie să știți că, dacă vreți să străbateți drumul spre Bulgaria pe malul mării, o puteți face numai până la granița marcată de Poliția de Frontieră.

Altfel, riscați să fiți opriți de polițiștii care veghează în zonă.

Vama Veche înainte de 1 Mai
Vama Veche înainte de 1 Mai

Vama Veche înainte de 1 Mai
Vama Veche înainte de 1 Mai

Vama Veche înainte de 1 Mai
Vama Veche înainte de 1 Mai

Vama Veche înainte de 1 Mai
Vama Veche înainte de 1 Mai

Vama Veche înainte de 1 Mai
Vama Veche înainte de 1 Mai

Vama Veche înainte de 1 Mai
Vama Veche înainte de 1 Mai

Vama Veche înainte de 1 Mai
Vama Veche înainte de 1 Mai

Vama Veche înainte de 1 Mai
Vama Veche înainte de 1 Mai

Vama Veche înainte de 1 Mai
Vama Veche înainte de 1 Mai

Vama Veche înainte de 1 Mai
Vama Veche înainte de 1 Mai

Vama Veche înainte de 1 Mai
Vama Veche înainte de 1 Mai

Vama Veche înainte de 1 Mai
Vama Veche înainte de 1 Mai

Vama Veche înainte de 1 Mai
Vama Veche înainte de 1 Mai

Vama Veche înainte de 1 Mai
Vama Veche înainte de 1 Mai

Vama Veche înainte de 1 Mai
Vama Veche înainte de 1 Mai

Vama Veche înainte de 1 Mai
Vama Veche înainte de 1 Mai

Vama Veche înainte de 1 Mai
Vama Veche înainte de 1 Mai

Vama Veche înainte de 1 Mai
Vama Veche înainte de 1 Mai

Vama Veche înainte de 1 Mai
Vama Veche înainte de 1 Mai

malul cu Bulgaria
Vama Veche înainte de 1 Mai

Vama Veche înainte de 1 Mai
Vama Veche înainte de 1 Mai

Vama Veche înainte de 1 Mai
Vama Veche înainte de 1 Mai




Ce transmite Prefectura Constanța despre alegerile de la Limanu. BEC a decis ordinea candidaților de pe buletinele de vot

bec-peste-150-000-de-alegatori-au-votat-pana-la-ora-23-00-in-sectiile-din-strainatate-18496418

Instituția Prefectului – Județul Constanța, alături de autoritățile abilitate, continuă  activitățile necesare organizării și desfășurării alegerilor pentru Președintele României din anul 2025. Totodată, Instituția este implicată și în organizarea alegerilor locale parțiale pentru primar din comuna Limanu.

În data de 25 aprilie a.c., o delegație a Instituției Prefectului – Județul Constanța și a Biroului Electoral de Circumscripție Județeană nr. 14 Constanța, va prelua, sub paza cadrelor Ministerului Afacerilor Interne, de la București:

  • buletinele de vot pentru alegerea Președintelui României din anul 2025, primul tur (675.222 bucăți);
  • materialele necesare desfășurării alegerilor (ștampile cu mențiunea „VOTAT”, timbre autocolante etc.);
  • buletinele de vot pentru alegerile locale parțiale pentru primar în localitatea Limanu (6.293 bucăți).

Buletinele de vot, atât cele pentru alegerile prezidențiale – primul tur, cât și cele pentru alegerile locale parțiale pentru primar din localitatea Limanu, vor fi depozitate la Sala de Sport a Palatului Copiilor din Constanța. Măsurile de ordine și siguranță în perimetrul locației vor fi asigurate de către forțe ale Inspectoratului de Jandarmi Județean „Mihail Kogălniceanu” Constanța. În data de 03 mai a.c., buletinele de vot, ștampilele cu mențiunea  „VOTAT”, timbrele autocolante etc. vor fi distribuite, în baza unui grafic de predare și sub paza cadrelor M.A.I., către primari și președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare, respectiv către președintele Biroului Electoral de Circumscripție Comunală nr. 44 Limanu.

În intervalul 25 – 26 aprilie 2025, la Sala de Spectacole a Palatului Copiilor din Constanța se vor desfășura sesiunile de  instruire a președinților și locțiitorilor birourilor electorale ale secțiilor de votare.

Potrivit deciziei BEC Limanu, în urma tragerii la sorți, ordinea de pe buletinele de vot este următoarea:

  • Poziția nr. 1: Partidul S.O.S. România, candidat Vasile Florin Nazarie
  • Poziția nr. 2: Partidul Social democrat (PSD), candidat Mihai Feodorof
  • Poziția nr. 3: Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), candidat Maria Zaharia
  • Poziția nr. 4: Partidul Forța Dreptei, candidat Bogdan Vlădescu.



Un român și doi pakistanezi, prinși la braconat la Mangalia: 2 tone de pește, confiscate de polițiștii Gărzii de Coastă

pește braconat

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat în Marea Neagră un pescador, la bordul căruia se aflau trei persoane care desfășurau activități de pescuit ilegal având asupra lor două tone de peşte.

Potrivit polițiștilor, în data de 23.04.2025, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia au desfășurat o acțiune privind prevenirea și combaterea pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat în Marea Neagră, în cadrul căreia, au detectat un pescador acostat la mal, în apropierea localității Mangalia.

La bordul ambarcațiunii se aflau trei bărbați, un cetățean român și doi din Pakistan, care desfășurau activități de pescuit pentru care nu dețineau documentele necesare.

În urma verificărilor efectuate, la bordul pescadorului au fost descoperite mai multe recipiente în care se aflau două tone (2000 kilograme) de pește din specia șprot.

Întreaga cantitate de pește, care era depozitată în cutii cu apă și în sare, a fost predată unei societăți comerciale de profil.




(FOTO/VIDEO) Peisaj de poveste la malul mării: Portul Turistic Mangalia, învăluit în ceață densă

Ceață la Mangalia

Ceața densă care a învăluit Mangalia a creat un peisaj de poveste la malul mării.

Potrivit Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române ceața reduce vizibilitatea în trafic pe unele drumuri din județul Constanța.

Din cauza condițiilor meteo nefavorabile (ceață), au fost suspendate manevrele navelor maritime si fluviale în porturile de la Marea Neagră.

 

Ceață la Mangalia
Ceață la Mangalia

Ceață la Mangalia
Ceață la Mangalia

Ceață la Mangalia
Ceață la Mangalia

Ceață la Mangalia
Ceață la Mangalia

Ceață la Mangalia
Ceață la Mangalia

Ceață la Mangalia
Ceață la Mangalia

Ceață la Mangalia
Ceață la Mangalia

Ceață la Mangalia
Ceață la Mangalia




Primăria Tuzla ANGAJEAZĂ. Este scos la concurs postul de muncitor necalificat la Compartimentul Cultură

Primăria comunei Tuzla

Primăria comunei Tuzla organizează concurs pentru ocuparea. pe perioada nedeterminată. a funcției contractuale, de execuție de muncitor necalificat.

Potrivit anunțului Primăriei Tuzla, postul scos la concurs este la Compartimentul Cultură, Sport, Religie, Activități pentru Tineret.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:

  • studii gimnaziale/profesionale/medii;
  • vechime in munca – nu este cazul;

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 09.05.2025, ora 15.30, termenul limita pentru depunerea dosarelor;
  • 21.05.2025, ora 10,00, proba practica (Primaria Comunei Tuzla)
  • 23.05.2025, ora 14,00, proba interviu (Primaria Comunei Tuzla;

Relatii suplimentare se pot obtine la telefon :0241747178

 

 




ARDE o casă la 23 August. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Pompier

Pompierii ISU Dobrogea intervin, la această oră, la un incendiu izbucnit la o casă din comuna 23 August.

Potrivit ISU Dobrogea a luat foc un imobil de pe strada Geo Dumitrescu.

Intervin salvatorii Stației Mangalia cu trei autospeciale de stingere și un echipaj SAJ.

Vom reveni.




Șofer de 18 ani, cu poliția pe urme, la Mangalia: Nu avea permis de conducere, iar mașina era neînmatriculată

Limanu, Mangalia, Poliția noaptea

Ieri, 22 aprilie 2025, în jurul orei 22.25, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Biroul Siguranță Rutieră, aflați în patrulare pe șoseaua Constanței, au observat un autoturism al cărui conducător auto ar fi efectuat viraj peste marcajul longitudinal continuu, punând în pericol siguranța traficului.

Polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului, dar acesta nu s-a conformat, continuându-și deplasarea.

Polițiștii au pornit în urmărirea vehiculului, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune.

Autoturismul a fost interceptat după o distanță de aproximativ 3 kilometri.

La volanul acestuia a fost identificat un bărbat, de 18 ani.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat că acesta nu ar deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, autoturismul ar fi neînmatriculat, iar plăcuțele cu numărul de înmatriculare montate pe acesta ar aparține unui alt vehicul, care ar fi radiat din circulație.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.




Oficial: Festivalul Neversea 2026 va avea loc la Constanța

Neversea2024

După șase ediții spectaculoase și sute de mii de fani care au trăit frumusețea apusurilor și răsăriturilor pe plajă, organizatorii Neversea anunță că ediția a VII-a a festivalului va avea loc în 2026, la Constanța. 

Motivul pentru care organizatorii au fost nevoiți să ia această decizie este dat de faptul că pentru acest an, reprezentații Neversea alături de autoritățile locale nu au reușit să identifice un sector de plajă liber de contracte și care să corespundă standardelor și conceptului cu care au fost obișnuiți până acum fanii festivalului. Plaja Modern, locația unde s-a desfășurat până acum festivalul, a fost în ultimii ani licitată pentru alte activități comerciale de tip beach bar, închirieri sezlonguri, situație care a afectat semnificativ în fiecare an suprafața și desfășurarea festivalului, iar în ultimele luni, noi sectoare importante din acea locație au fost licitate.

Viceprimarul Municipiului Constanța, Costin Răsăuțeanu, și-a luat angajamentul față de organizatori de a debloca această situație, și de a căuta soluții care să permită continuarea organizării festivalului Neversea, pe o plajă în Constanța, în condiții legale și la standardele specifice unui festival de anvergură internațională.

„Neversea este un concept special, devenind în timp cel mai mare și cel mai spectaculos festival pe plajă din Europa. Am investit ca echipă multă pasiune, efort, energie și resurse considerabile pentru a ajunge în acest punct.  Suntem hotărâți și ne luăm angajamentul de a căuta și găsi o soluție împreună cu autoritățile locale care să ne permită organizarea festivalului în condiții comerciale și legale corecte pe termen lung. Chiar dacă momentan am fost nevoiți să punem pe pauză Neversea pentru aceasta vară, domnul viceprimar Costin Răsăuțeanu ne-a convins să nu renunțăm în a căuta opțiuni viabile, iar prin implicarea sa activă, avem certitudinea că vom găsi împreună soluții pentru a desfășura Neversea în 2026 și a-i asigura succesul pe termen lung. Ne revedem cu bucurie la cel mai frumos și spectaculos festival pe plajă în

 2026” – Bogdan Buta, CEO & Fondator al grupului UNTOLD UNIVERSE (grup care deține și festivalul Neversea).

„Știam că organizatorii festivalului Neversea erau în punctul în care nu mai aveau cum să organizeze festivalul, neexistând o soluție cu plaja, lucru pe care l-am considerat din start o mare pierdere pentru turismul și economia locală. Am luat decizia să mă implic direct, pentru că știu cât de mult înseamnă un astfel de eveniment pentru oraș. Primăria trebuie să fie un integrator și îi vom sprijini cu tot ceea ce este necesar ca acest eveniment să rămână la Constanța. Deja avem câteva variante de locații disponibile care urmează a fi analizate împreună cu echipa Neversea. Încă o dată, menționez că un astfel de eveniment este esențial pentru oraș, atât din punct de vedere cultural, cât și economic.”- Costin Răsăuțeanu, Viceprimar Municipiul Constanța.

În același timp, în următoarele săptămâni, toți fanii festivalului care și-au achiziționat abonamente early bird pentru Neversea 2025, vor primi prin email opțiuni multiple de utilizare a acestora.

„Le suntem profund recunoscători fanilor Neversea care ne-au fost alături și au crezut în povestea noastră. Decizia de a muta următoarea ediție pentru 2026 nu a fost una ușoară. Le promitem că așteptarea va merita și că vom reveni cu o experiență spectaculoasă, intensă și memorabilă. Le mulțumim pentru încredere și răbdare – Neversea este despre oameni minunați și energia lor.” – Edy Chereji, Co-Fondator & Chief of Public Affairs al grupului UNTOLD UNIVERSE.




CUTREMUR de 6.2 în Turcia. A fost resimțit și în București

cutremur

Un cutremur de 6.2 grade pe scara Richter a lovit Turcia și s-a resimțit și în Capitală.

Cutremurul a fost urmat de două replici locale, de 5 grade, respectiv 5.3 grade, dar și de un seism mai mic, de 3.9 grade, în Grecia.

Cutremurul a avut loc în vestul Turciei, în apropiere de Marea Marmara, potrivit Centrului Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC). Seismul a avut loc la ora 12:49, ora locală (09:49 UTC), la o adâncime de doar 12 kilometri, ceea ce explică intensitatea cu care a fost resimțit în mai multe localități din regiune, inclusiv în zona metropolitană a Istanbulului.

Epicentrul a fost localizat la 40 de kilometri sud-vest de Büyükçekmece (populație: 163.000) și la 23 de kilometri sud-sud-vest de Silivri (populație: 53.100), ambele orașe fiind situate în vestul Istanbulului, într-o zonă dens populată.

Până în acest moment, autoritățile nu au raportat victime sau pagube materiale semnificative, însă locuitorii din Istanbul și din localitățile apropiate au relatat că au simțit mișcarea tectonică timp de câteva secunde, în unele cazuri fiind evacuați din clădiri ca măsură de precauție.




A murit Virgil Stancu, patronul Hotelului Paradiso și vicepreședinte FPTR

Stancu

În această dimineață, Federația Patronatelor din Turismul Românesc a anunțat trecerea în neființă a lui Virgil Stancu, vicepreședinte al FPTR.

„Un om deosebit, un profesionist discret și echilibrat, un coleg implicat, domnul Virgil Stancu a contribuit în mod constant la dezvoltarea turismului românesc și la activitatea federației noastre.

A fost mereu un susținător al dialogului constructiv și al colaborării, un om care a inspirat respect prin calmul, bunul simț și seriozitatea sa.

În aceste momente grele, întreaga echipă a FPTR transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate și tuturor celor care l-au cunoscut și prețuit.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, transmite FPTR.