Primăria Mangalia sărbătorește cu fasole și cârnați Ziua Unirii Moldovei cu Țara Românească

unire mangalia.10

Primăria Municipiului Mangalia, în parteneriat cu Garnizoana Mangalia organizează, miercuri, 24 ianuarie, festivități militare și religioase, prilejuite de împlinirea a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române.

Pe această cale, organizatorii invită locuitorii orașului și pe toți cei interesați, să ia parte la evenimentul care va avea loc, în Piaţa Republicii din localitate, începând cu ora 10:00. Manifestările dedicate Unirii Moldovei cu Țara Românească vor debuta cu ceremonialul militar, în cadrul căruia va avea loc întâmpinarea comandantului Garnizoanei Mangalia, comandor  Mihai Dănilă, de către Garda de Onoare. Din cuprinsul festivităților militare, amintim intonarea Imnului Național, respectiv arborarea drapelului la catarg, oficierea serviciului religios, dar și susținerea alocuțiunilor din partea oficialităților prezente, prin care va fi evocată semnificația acestei zile importante din istoria românilor. Totodată, vor fi depuse coroane și jerbe de flori la Monumentul Eroilor din Piața Republicii, din partea autorităților locale, a instituțiilor și asociațiilor militare, asociațiilor civile, partidelor politice, etc. Evenimentul se va încheia cu parada militară a Detaşamentului de Onoare al Garnizoanei, dar și cu organizarea Horei Unirii, simbol al evenimentului istoric de la 1859. După ceremonialul militar, toți cei prezenți sunt așteptați să servească o porție din tradiționala fasole cu cârnați, oferită de Primăria Mangalia.




A MURIT femeia lovită de un autoturism, la Kaufland Mangalia. A suferit două stopuri cardiace în urma accidentului

Lumanare

Femeia accidentată, astăzi, în jurul prânzului, în zona Kaufland Mangalia a murit, la Spitalul Clinic Județean Constanța.

Potrivit cadrelor medicale, femeia de 51 de ani fusese adusă în comă la spital și, cu toate eforturile medicilor, ea a pierdut lupta cu moartea.




Accident îngrozitor pe DN39, la intrarea în Mangalia. O femeie a fost grav rănită

Accident Mangalia

Un groznic accident de circulație a avut loc în această după amiază în zona Kaufland din Mangalia, pe partea Dacia Service.

Din primele date este vorba despre o femeie de 52 de ani, accidentată în timp ce voia sa traverseze DN39.

Aceasta a fost dusă urgent cu ambulanța la Modulul de Urgențe Mangalia, unde ar fi fost resuscitată. Femeia ar fi în stare critică. A fost resuscitata minute în șir, și-a revenit, dar, ulterior, a suferit un nou stop cardiac la Urgențe.

Evenimentul a avut loc la orele 13.12. Inițial, femeia a fost transportată la Mangalia, apoi la Spitalul Clinic de Urgență Constanța, în stop cardio respirator.

Iată ce transmite IPJ Constanța referitor la acident:

La data de 20 ianuarie a.c., în jurul orei 13.30, polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe D.N. 39, în apropierea municipiului Mangalia, s-a produs un accident rutier.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat, de 39 de ani, ar fi condus un autoturism și ar fi lovit o femeie, de 51 de ani, care s-ar fi angajat în traversarea drumului național prin loc nepermis și fără să se asigure.
În urma accidentului rutier, aceasta a fost rănită.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest și cu aparatul din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive, rezultatele fiind negative.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.

FOTO: Viața Dobrogei

Accident Mangalia




A dispărut o femeie din Constanța. Ați văzut-o?

WhatsApp Image 2024-01-19 at 19.19.39_e720d68f

La data de 19 ianuarie a.c., în jurul orei 16.30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța-Secția 3 Poliție au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a numitei MOLDOVANU SANDA, de 59 ani, din orașul Constanța.

La data de 19 ianuarie a.c., în jurul orei 14.00, aceasta a plecat în mod voluntar de la domiciliu, fără a reveni până în prezent.La data plecării purta o geacă neagră, pantaloni negri și o căciula de blană.

Cetăţenii care pot furniza orice informaţii în legătură cu această persoană sunt rugaţi să contacteze numărul unic pentru apeluri de urgență 112 sau Dispeceratul I.P.J. Constanța, tel. 0241.611.364.




O femeie din Constanța a fost arestată după ce i-a dat foc concubinului

Foc

Ieri, 18 februarie 2024, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța a dispus reținerea pentru 24 de ore, a unei femei, de 53 ani, bănuită de săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat.

Astfel, din cercetările efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale a reieșit că, la data de 18 ianuarie a.c., pe fondul unui conflict spontan, aceasta ar fi provocat incendierea unui bărbat, de 52 de ani.

Femeia a fost condusă și încarcerată în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Astăzi, femeia a fost prezentată instanței de judecată, cu propunere legală.




Patru persoane arestate preventiv, în urma unor percheziţii la o grupare specializată în traficul de droguri de mare risc

Droguri

Polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu ofiţeri ai Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Tulcea, sub coordonarea procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Tulcea, au pus în aplicare mai multe mandate de percheziție domiciliară pe raza municipiului Tulcea într-un dosar penal privind săvârşirea unor infracțiuni de trafic de droguri risc şi de mare risc, ambele în formă continuată.
În cursul acestei zile, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Tulcea a dispus arestarea preventivă a patru inculpați, pentru o perioadă de 30 de zile.

Polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă – Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Tulcea, împreună cu ofiţeri ai Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Tulcea, sub coordonarea procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Tulcea, au pus în aplicare joi, 18.01.2024, un număr de zece mandate de percheziție domiciliară pe raza municipiului Tulcea într-un dosar penal privind săvârşirea unor infracțiuni de trafic de droguri de risc şi de mare risc, ambele în formă continuată..
Acțiunea reprezintă o etapă a activităților de procedură penală, desfășurate de către poliţiştii de frontieră, la delegarea procurorilor DIICOT, pentru probarea activităţii infracţionale a unei grupări specializată în traficul cu substanţe interzise, din care a reieșit că inculpații, în perioada 2021 – ianuarie 2024, au deținut și comercializat, în mod repetat, droguri de risc (canabis și rezină de canabis) către consumatori de pe raza județului Tulcea, cu sume cuprinse între 60 și 200 lei. De asemenea, cu diverse ocazii, aceștia au oferit cu titlu gratuit, țigarete cu canabis, confecționate artizanal.
Cu privire la unul dintre inculpați s-a reținut și faptul că a deținut, fără drept, în scopul comercializării, o cantitate de MDMA (ecstasy), drog de mare risc.
La aceste percheziții au fost identificate şi ridicate sume de bani în lei, euro şi lire sterline, cantități de droguri de risc şi mare risc (haşiş, canabis, ţigări artizanale conținând canabis și ecstasy sub formă de comprimate), un pistol neletal şi o armă cu aer comprimat cu lunetă, grindere, precum și alte mijloace de probă.
Ieri, procurorii DIICOT – BT Tulcea au dispus reţinerea a 4 persoane, iar în cursul acestei zile, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Tulcea a dispus arestarea preventivă a celor patru inculpați, pentru o perioadă de 30 de zile.
Acțiunea a fost realizată cu sprijinul luptătorilor Serviciului Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Tulcea și jandarmilor din Gruparea Mobilă de Jandarmi Constanța, iar suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Române.




Curtea de Conturi a sesizat, OFICIAL, DNA, cu privire la Primăria Mangalia. Este vizat un presupus prejudiciu de 4,2 milioane de lei

primaria-mangalia

Curtea de Conturi a României a publicat lista neregulilor sesizate în anul 2023, în urma cărora au fost sesizate organele de anchetă penală.

În ceea ce privește UAT Mangalia, Curtea de Conturi a sesizat DNA Constanța, cu privire la un presupus prejudiciu de aproape 4,2 milioane de lei.

Decizia a fost luată pe 14 septembrie 2023.

Lista cu toate neregulile constatate de Curtea de Conturi anul trecut o puteți găsi AICI.

 




Zeci de protestatari din Constanța au rămas fără carnete de conducere. Șoferii spun că echipajele de jandarmi le-au întins „o cursă”

Protest Mangalia

Zeci de şoferi care se îndreptau către protestul desfăşurat la unele dintre intrările în Portul Constanţa au rămas, în noaptea de marţi spre miercuri, fără permisele de conducere, ei susţinând că un echipaj de jandarmi le-ar fi întins „o cursă”.

Oamenii au spus, pe reţele de socializare, că ar fi fost dirijaţi de jandarmi să meargă pe contrasens, pe banda de urgenţă a autostrăzii A4, ulterior fiind opriţi de poliţişti şi sancţionaţi.

Jandarmeria dezminte că le-a întins o capcană protestatarilor în Constanța. Recunoaște însă că mașina jandarmilor a întors pe contrasens, pe banda de urgență, după ce „a primit o nouă misiune”, arată Știripesurse.ro.

Jandarmeria precizează că, marți, coloana de protestatari, formată din 47 de autovehicule, se deplasa pe autostrada A4 venind dinspre DN39, fiind însoțită de o autospecială de jandarmi, cu direcția către Port.

„Întrucât accesul spre Port era blocat de o coloană de tiruri, echipajul de jandarmi și autovehiculele protestatarilor au fost nevoite să staționeze, ca urmare a acestui blocaj. Având în vedere că, la acel moment existau alte blocaje în dreptul porților 7 și 9 din Port, echipajul de jandarmi a primit o nouă misiune, fiind redirecționat către aceste zone. Întrucât drumul către Port era blocat, autospeciala jandarmeriei a întors pe contrasens, pe banda de urgență, având pornite semnalele luminoase, pentru deplasarea de urgență spre zona porților 7 și 9”, transmite Jandarmeria.

În plus, spune sursa citată, un jandarm a coborât din mașină după ce a observat că o parte dintre autovehiculele intenționează să o ia pe contrasens, punându-le în vedere că trebuie să staționeze în locul unde se aflau: „menționăm că niciun reprezentant al echipajului de jandarmi nu a făcut semne spre coloana protestatarilor, care să indice faptul că aceștia trebuie să-i urmeze. Deplasarea autovehiculelor care faceau parte din coloana de protestatari, pe contrasens, a fost o decizie exclusiv a acestora, fără a fi rezultatul unei indicații din partea forțelor de ordine”.




(FOTO/VIDEO) Transportatorii protestează la Mangalia și zonele din jur. Traficul spre sudul litoralului este mult îngreunat

Protest Mangalia

Transportatorii din Mangalia și comunele din jur au ieșit la protest. Chiar acum, aceștia dau ocol sensului giratoriu care duce spre Limanu, iar polițiștii dirijează circulația, care se desfășoară anevoie.

Protest Mangalia
Protest Mangalia

Protest Mangalia
Protest Mangalia

Protest Mangalia
Protest Mangalia




La Judecătoria Mangalia a început procesul Monicăi Macovei, fostul ministru de Justiție

Monica Macovei

La Judecătoria Mangalia a avut loc, astăzi, primul termen în dosarul fostului Ministru al Justiției, Monica Macovei. Aceasta este acuzată că, în octombrie 2022, a accidentat, grav, un motociclist.

Pe 8 octombrie 2022, fostul ministru al Justiției se întorcea din satul 2 Mai, unde are o casă de vacanță, iar la ieșirea de pe podul care leagă Mangalia de Limanu, a pierdut controlul direcției de mers, a intrat pe contrasens, unde a izbit în plin un motociclist care circula regulamentar.

Motociclistul a suferit leziuni extrem de grave.

Astăzi, dosarul a fost amânat, pentru data de 13 februarie 2024.

Fostul ministru este acuzat de infracțiunea de vătămarea corporală din culpă.




(VIDEO) Transportatorii din Constanța, la a treia zi de proteste

Untitled-8

Transportatorii, fermierii, dar și alți șoferi nemulțumiți de actuala guvernare, au ieșit, pentru a treia seară, pe străzile Constanței.

 

 

 




Un șofer inconștient a fost urmărit pe câmp, cu copilul de un an și nevasta pe locul din dreapta

Untitled-1

La data de 13 ianuarie a.c., în jurul orei 11.20, un polițist din cadrul Serviciului Rutier a observat, pe D.C. 47, între localităȚile Izvoarele și Coslugea, un autoturism al cărui șofer a virat brusc pe un drum de pământ, la vederea autospecialei de poliție.

Polițistul a efectuat semnale acustice și luminoase, în vederea opririi acestuia, dar conducătorul auto și-a continuat deplasarea.

Polițistul a pornit în urmărirea acestuia, observând că, pe locul din pasagerului din dreapta față se află o femeie ce ține în brațe un minor, de aproximativ 1 an.

După aproximativ 5 kilometri, conducătorul auto a abandonat autoturismul și a fugit.

Polițistul a pornit în urmărirea acestuia, procedând la efectuarea somațiilor verbale legale.

Deoarece bărbatul nu s-a supus, a executat un foc de avertisment, în plan vertical, cu armamentul din dotare.

Conducătorul auto a reușit să fugă, dar, la scurt timp după aceea, a revenit la fața locului.

Acesta a fost identificat în persoana unui bărbat, de 33 de ani.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.




Doi șmecheri fără permis de conducere nu au oprit la semnalul polițiștilor din Lumina. S-au răzgândit când s-au tras spre ei focuri de armă

WhatsApp Image 2024-01-12 at 15.00.55_6bb4466d
La data de 11 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Mihail Kogălniceanu, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, doi bărbați, de 29 de ani.
Aceștia sunt bănuiți de săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Astfel, la data de 8 ianuarie a.c., aceștia ar fi condus pe rând un autoturism, unul fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar celălalt având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru perioada în curs.
La aceeași dată, în jurul orei 00.45, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Mihail Kogălniceanu – Postul de Poliție Lumina au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului autoturismului.
Acesta nu s-a conformat semnalului, continuându-și deplasarea.
Pentru interceptarea vehiculului, unul dintre polițiști a folosit armamentul din dotare, executând foc de avertisment în plan vertical și, ulterior, în direcția vehiculului.
Cei doi bărbați au fost reținuți, pentru 24 de ore, conduși și încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Astăzi, vor fi prezentați procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere legală.



Un obsedat a fost reținut, la Constanța. A agresat sexual o fată de 16 ani

Infractor

La data de 11 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Biroul de Investigații Constanța, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Judecătoriei Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 36 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunior de ultraj contra bunelor moravuri și agresiune sexuală.

Astfel, la data de 21 decembrie 2023, bărbatul ar fi comis gesturi obscene în public.

Ulterior, la data de 3 ianuarie a.c., bărbatul, de 36 de ani, ar fi agresat sexual o minoră, de 16 ani, pe strada Soveja.

Bărbatul a fost condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

La data de 12 ianuarie a.c., va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunerea legală.




Barbat din Mangalia, în comă dupa ce a fost lovit pe trecerea de pietoni

Accident, victima

La data de 6 ianuarie a.c., în jurul orei 17.20, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Oituz, s-a produs un accident rutier.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat, de 70 de ani, ar fi condus un autoturism și ar fi lovit un bărbat, de 71 de ani, care s-ar fi angajat în traversarea regulamentară a străzii, pe marcajul pietonal.

În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a pietonului, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.




Șofer drogat, prins la volan în Eforie Nord

Poliția rutieră

La data de 10 ianuarie a.c., în jurul orei 21.00, polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Eforie au identificat un bărbat, de 36 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Traian.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.




(GALERIE FOTO) Scafandrii au reluat căutările celor doi pescari din Ovidiu, dispăruți în lacul Siutghiol

Căutări dispăruți Siutghiol

Scafandrii militari au reluat, în această dimineață, căutările celor doi pescari din Ovidiu, ce au dispărut în zona lacului Siutghiol, între Ovidiu și Palazu Mare.

Cei doi sunt Florin Sîrbu, de 30 de ani și Cristian Pantea, de 21 de ani, ambii din orașul Ovidiu.

 




O adolescentă din Constanța a dispărut de la domiciliu. Ați văzut-o?

Dispăruta

În această seară, în jurul orei 20.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța-Secția 2 Poliție au fost sesizați cu privire la plecarea de la domiciliul său din Constanța a minorei Dascaliu Renata Mioara, în vârstă de 15 ani.

În această dimineață, în jurul orei 08.00, aceasta a plecat la școală, fără a reveni la domiciliu până în prezent.

Minora are 1,55 m înălțime, păr brunet și lung și ochi căprui.

La data plecării purta o geacă roz, pantaloni albaștri și adidași negri.

Cetăţenii care pot furniza orice informaţii în legătură cu această persoană sunt rugaţi să contacteze numărul unic pentru apeluri de urgență 112 sau Dispeceratul I.P.J. Constanța, tel. 0241.611.364.




Vlad Pascu, șoferul drogat care a luat viețile a doi tineri, în vara anului trecut, rămâne în arest

Vlad Pascu

Vlad Pascu, șoferul drogat care a luat viețile a doi tineri, în vara anului trecut, va rămâne în arest.

Decizia a fost luată de judecătorii Tribunalului Constanța și este definitivă.

Soluția pe scurt: Respinge, ca nefondată, contestația formulată împotriva încheierii din data de 28.12.2023 pronunțată de Judecătoria Mangalia în dosarul penal nr. 4989/254/2023/a5 de inculpatul Vlad Matei Pascu, cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului.

Ia act că inculpatul a fost asistat de apărător ales.

În baza art. 275 alin 2 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă de cameră de consiliu, azi 09.01.2024.




Extrem de zâmbitoare în sala de judecată, ucigaşa Loredana Atănăsoaie nu a revenit acasă, ci rămâne în spatele gratiilor

Loredana și Alina

Luni, 8 ianuarie 2024, magistraţii Tribunalului Constanţa au decis ca Loredana Atănăsoaie din Vaslui care în vara anului trecut şi-a ucis cu bestialitate cea mai bună prietenă, pe Alina Elena Ciobanu, să rămână în continuare în arest.

Constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luate faţă de inculpata ATĂNĂSOIAE LOREDANA IONELA, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor, prev. de art. 188 alin. 1 C.pen., furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. b C.pen., efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. de art. 250 C.pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. (2 acte materiale), operaţiuni ilegale cu instrumente de plată fără numerar, prev. de art. 2501 C.pen., şi acces ilegal la un sistem informatic, prev. de art. 360 C.pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. (3 acte materiale), toate cu aplic. art. 38 alin. 1 C.pen.

Menţine măsura arestării preventive luate faţă de inculpata ATĂNĂSOAIE LOREDANA IONELA, urmând ca aceasta să fie verificată din nou cel târziu la data de 06.02.2024. Respinge ca neîntemeiată cererea inculpatei, prin apărător, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu”.

Tot ieri, a fost stabilit termen şi pentru camera preliminară, însă nici avocatul criminalei, nici apărătorul ales al fetei ucise, av. Florin Răican nu au formulat cereri şi excepţii. În perioada următoare, după ce magistraţii vor constata că rechizitoriul prin care criminal a fost trimisă în judecată pentru omor este legal întocmit de către Parchet, se va stabili primul termen de judecată pe fond.

Referitor la ziua de ieri, mai exact la verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestului preventive faţă de tânăra ucigaşă, av. familiei victimei, Florin Răican a declarant pentru Ediţia de Sud: “Loredana a fost adusă în sala de judecată de către o domnişoară polițist şi părea că nu este afectată de nimic din ceea ce se întâmpla în jurul său. Avocatul desemnat din oficiu   s-a apropiat de ea şi i-a şoptit câteva cuvinte, moment în care Loredana a început să râdă. Aceasta şi-a păstrat buna dispoziţie până în momentul în care în sală a intrat judecătorul de drepturi şi libertăţi.

În timp ce procuroarea a solicitat menţinerea arestului preventive faţă de autoarea omorului, avocatul său a încercat, fără temei şi fără argumente, să solicite modificarea măsurii din arest preventiv în arest la domiciliu, arătând că în viitor va solicita chiar şi controlul judiciar. În acelaşi timp, colţurile guriiLoredanei au căzut şi consternarea a înlocuit veselia de pe faţa sa. Ai fi putut crede că nu înţelege nimic din ceea ce se întâmpla atunci. Probabil, chiar a crezut că va primi arrest la domiciliu şi se va întoarce acasă, nicidecum în penitenciar”, a declarat av. Florin Răican.

Apărătorul familiei fetei ucise îşi menţine decizia de a solicita magistraţilor să schimbe încadrarea juridical a faptei din omor în omor calificat, existând suficiente probe în acest sens.

Reamintim, în noaptea de 5/6 august 2023, într-un hotel din staţiunea Saturn, o fată de 18 ani a fost ucisă cu sălbăticie de către cea care i-a fost vecină, colegă de bancă, colegă de muncă şi cea mai bună prietenă. Trupul fetei a fost carat cu un geamantan şi abandonat de către criminal sub o bancă din Parcul Diana din aceeaşi staţiune.