22 noiembrie 2024 6:36

Condamnatul care a pus pe jar polițiștii din tot județul Constanța ar fi fost prins la Neptun

Gheorghe Ivăncescu, bărbatul care a evadat, azi, din Penitenciarul Poarta Albă ar fi fost găsit la Neptun.

Reamintim faptul că, astăzi, Gheorghe Ivănescu din Pecineaga, cunoscut cu antecedente penale și condamnat de Judecătoria Mangalia pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, nu ar fi revenit din permisiunea ieșirii din penitenciar, care i-ar fi fost acordată în perioada 4 august a.c., ora 12.00 – 5 august a.c., ora 12.00.

În vederea capturării deținutului au fost dispuse masurile specifice, respectiv alarmarea personalului unității, trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unității, blocarea căilor de acces pe posibile direcții de deplasare, precum și cooperarea cu Inspectoratul Județean de Poliție Constanța, Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța, Garda de Coastă Constanța.

Pe aceeași temă:

Un individ condamnat de Judecătoria Mangalia la ani grei de închisoare a fost dat în URMĂRIRE: A „uitat” să se întoarcă la pușcărie din permisie