6 martie 2025 15:09

Conducerea Spitalului Mangalia trimite mămicile să își trateze micuții la… privat! „Nu putem transforma spitalul într-un dispensar!”

pediatrie
image_pdf

O postare pe pagina de Facebook a Spitalului Municipal Mangalia a stârnit indignarea cetățenilor orașului, mai ales pe aceea a mamelor cu copii mici. Reprezentanții unității medicale – cea mai mare din zona de sud a litoralului – îndeamnă mamele cu copilași bolnavi să nu aleagă spitalul decât ca ultimă soluție pentru cei mici și, mai degrabă, să îi trateze la … „privat”!

Spitalul Municipal Mangalia a ajuns, de nenumărate ori, pe buzele românilor din toată țara. Nu ca o „lumină” a activității manageriale, ci, dimpotrivă. La ultima ședință a Consiliului Local, aleșii ținuți în fața ușii primarului tiktoker Radu dezvăluiau faptul că Spitalul Mangalia este ÎNGLODAT în datorii.

Unul dintre subiectele amplu dezbătute în ultimii ani a fost acela a lipsei medicilor pediatri la Mangalia. În perioada aceasta, în care, la nivel național este decretată o epidemie de gripă, mămicile cu copilași febrili sunt nevoite să ia, ca de obieci în ultimii ani, drumul spre Constanța.

Și, pe principiul „dacă tăceai, filosof rămâneai”, conducerea Spitalului Municipal Mangalia se apucă să îndemne mamele, am zice noi cu oarecare doză de cinism, să apeleze la medicii de familie în cazul unor urgențe, sau, de ce nu, să își caute sănătatea la medicii din mediul privat.

Cu același cinism, consducerea Spitalului își amintește cu „nostalgie” când medicii pediatri dădeau fuga la domiciliul copiilor pentru a-i îngiji acasă, adăugând, totodată  că, la Mangalia, la o populație de aproape 40.000 de locuitori „își desfășoară activitatea 6 medici de familie, care au în competență și atribuții pediatrice”.

Un consult la privat începe de la 200 de lei

Când ai salariul în mii de euro, cu greu poți înțelege disperarea unei mame cu bebelușul în brațe, care, poate, abia are bani de lapte praf sau pampers. La un cabinet privat, la Mangalia, un sinpliu consult este 200 de lei, o perfuzie – 200 de lei, iar o injecție 50 de lei.

„Ne amintim cu toții cum părinții noștri ne duceau frecvent la cabinetul medicului de familie pentru tratamente, vaccinări, diagnostice sau rețete medicale”, își începe pledoaria conducerea spitalului, în postarea publică de pe Facebook.

„Mai mult decât atât, în cazul nou-născuților, acești medici se deplasau la domiciliu, unde lunar se realizau măsurători (înălțime și greutate), se ofereau sfaturi mamei pentru o alimentație sănătoasă a bebelușului, precum și alte indicații specializate pentru îngrijirea copilului. De asemenea, conform legii, aceste cabinete medicale au obligația de a administra tratamente injectabile în mod GRATUIT, atât copiilor, cât și adulților!

În plus, în municipiul nostru există mai multe cabinete medicale individuale de pediatrie, cum ar fi:

– Policlinica Mangalia (dr. Popițanu M.); 

– Centrul Medical de lângă farmacia Minifarm de la gară (dr. Zaharia I.); 

– Clinica Dr. Bun, situată la etajul băncii BCR (dr. Jianu M. și dr. Popa D.).

Activitatea medicală în cadrul Spitalului Municipal Mangalia se desfășoară în regim de spitalizare continuă, de urgență sau de zi.

Toate cazurile sunt gestionate de medicii de gardă, inclusiv cele pediatrice”.

Mangalia, oraș european: Un SINGUR medic pediatru asigură urgențele, de la 8 la 14.00. Ulterior, salvarea celor mici este drumul spre Județean

„Singurul medic pediatru disponibil își desfășoară activitatea de luni până vineri, între orele 8:00 și 14:00, în cadrul serviciului de urgențe.

Ulterior, acesta preia secția de pediatrie, unde evaluează copiii internați.

În intervalul de timp rămas, activitatea pediatrică este preluată de medicul urgentist pentru adulți, care este de gardă 24 de ore.

Acesta examinează starea copilului și, dacă este necesar, solicită consultul medicului ortoped (în caz de luxații, entorse sau fracturi) sau al medicului chirurg (pentru tăieturi, înțepături sau alte situații).

Se efectuează investigații radiografice, iar dacă starea de urgență impune transferul către o altă unitate cu medic pediatru disponibil non-stop, această decizie se ia doar cu acordul părintelui însoțitor.

Totuși, avem nevoie și de colaborarea dumneavoastră! Vă rugăm să apelați la serviciile de urgență doar în situații reale de urgență.

În primul rând, adresați-vă medicului de familie pentru o evaluare inițială sau consultați unul dintre medicii pediatri menționați anterior. Spitalul este destinat gestionării problemelor grave de sănătate, urgențelor medicale și bolilor cronice care necesită internare, investigații sau recuperare pe termen lung.

Nu putem transforma spitalul într-un dispensar (!)”.

Fără a mai comenta postarea conducerii Spitalului Municipal Mangalia, lăsăm loc comentariilor mămicilor din localitate, la această postare:

  • Un mesaj Nesimțit din partea unei conduceri Nesimțite

Să vă povestesc experiența mea de acum fix o lună cu personalul incompetent al spitalului Mangalia… în după masa zilei de 6 ianuarie, fetița mea de 5 luni a început să facă febră, 39, inițial am crezut ca poate sunt dințișorii, i am administrat antitermic, reușind să scad temperatura, după 4 ore de la antitermic temperatura copilului s a ridicat din nou, atunci mi am dat seama ca nu sunt dințișorii și ca este vorba de ceva in organism. Știam ca in zi liberă de la stat nu se lucrează în nici un cabinet și nici medicul de familie nu este, așa ca m am dus la spitalul Mangalia, știind ca oricum nu rezolv nimic, dar am zis să încerc. I am spus doamnei de la recepție situația, ca este vorba de o fetiță de 5 luni care face febră mare, are probleme cu refluxul și care nu începuse diversificarea la acel moment, hrănindu-se doar cu lapte, dansa a spus ca o cheamă repede pe asistenta de la pediatrie…

doamna aceasta m a uimit cu incompetenta ei, mi a spus ca nu o poate vedea nimeni, ca nu este doctor pediatru, este un doctor de gardă de alta specialitate care eventual se poate uita la copiii peste 5 ani, lor poate sa le prescrie un sirop ceva dar la fetița mea nu se poate uita ca nu este de compentanta sa, mi a zis ca mai bine merg spre spitalul județean deoarece este foarte mică și există riscul de deshidratare, având și problema cu refluxul, să nu îi dau lapte pentru ca la temperaturi ridicate se strică în stomăcel, să-i dau apă și tocăniță, eu SPECIFICÂND de 3 ori ca nu am început diversificarea, mi a mai spus să nu stăm în urgențe la ei pentru ca am aștepta foarte mult după o ambulanță, ca în Mangalia este un singur doctor pediatru care lucrează de luni până vineri în zile normale și care stă până la ora 14 și dacă sunt foarte mulți copiii și ajung târziu spre ora 14 nu mă primește pentru ca trebuie să își încheie programul, plus ca a doua zi marți pe 7 ianuarie este tot zi liberă și nu o sa fie, și ca mai bine să mergem cu mașina personală spre spitalul Județean.

Pentru ca există spitale ca cel din Mangalia, unde doar se îngroapă niște banii, pentru ca oricum nu se tratează nimic, doar se fac niște salarii și atât, spitalul județean este plin, timpul de așteptare este ceva de speriat, nu mai vorbim de riscul infectării cu altceva fiind un număr foarte mare de bolnavi.

Bineînțeles ca am ajuns la un spital privat unde ni s a pus un diagnostic și ni s a dat un tratament, dar exista persoane care nu au mașini personale, care nu au posibilitate financiară sa achite taxele unui spital privat. Aceste persoane ce fac???????

Și mai ales dacă prinzi o perioada de sărbători sau un weekend cum a fost situația noastră????

Cum este posibil ca în anul 2025, să nu existe medic pediatru de gardă intr un spital, să fie un singur doctor care lucrează de luni până vineri de la 8-14?????

Spitalul Mangalia este o rușine, aveți și un tupeu fantastic să postați așa ceva.

Ar trebui ca toți părinții din Mangalia și zonele de pe lângă să luam atitudine, să facem plângeri către președintele CJ Florin Mitroi ca să vină în control și pe la acest spital denumit Morga Mangalia, să facă puțină curățenie la conducerea lui exact cum a făcut la cel din Constanța, pentru ca așa nu se mai poate.

  • Bun venit in 1930 ! Orașul unde , plecând de la nou născuți , rămânem fără drepturi ! Plătitori de taxe și impozite și asigurări de sănătate unde nu beneficiem de nimic !
Dau aici un impuls părinților !
Nu v-ați saturat ?!? Administrația oricum doar știe sa încaseze și nimic mai mult !
Haideți cu toții sa scoatem mizeriile din instituite publice !
  • Anunț de interes public!!!

Sa intelegem ca tot noi suntem de vina pentru ca nu mergem la cabinetele de pediatrie din Mangalia!Unde apropos, fiecare consultatie costa!Deci sa inteleg ca nu ar trebui sa avem dreptul la garzi, in cadrul Sectiei De Pediatrie?Ok, ziua ne trimiteti la cabinetele de pediatrie(contracost) din oras, dar noaptea cum facem?Si sambata si duminica?Sa ne spuneti!!!Dar chiar sa mintiti cu nerusinare cum ca programul este 8:00-14:00?Am 2 zile de cand am fost in nenorocirea aia de sectie de pediatrie!!!!Era 10:30, sectia plina copii urlau ba de dureri ba ca nici un scaun nu aveam unde sa putem astepta ore intregi desi programul este 8:00-14:00, nu?Si singurul dr.care exista, din pacate acolo, urla la noi parintii ca ce stam acolo, ca acolo nu sunt urgente, ca cine ne-a pus sa venim de la 8:00?Pai este posibil asa ceva?Atata bataie de joc?Si tot voi sa ne “certati” pe noi ca nu mergem si la cabinetele din oras, pentru ca vezi Doamne nu aveti voi medici suficienti!Pai este de datoria noastra in calitate de locuitori ai unui oras, sa va ajutam tot noi?Sa va facem munca mai usoara?Pai domnisoara manager, pentru ce ocupa acel scaun de atatia ani?Nu ca sa gaseasca solutii?Pai daca este peste puterile dansei, de ce nu se retrage in glorie?Sa vina altcineva competent si cu studii de specialitate la carma unui spital atat de vital si important pentru noi locuiotorii acestui oras si pentru alte zone limitrofe!!!!!!!!!

  • Dvs.vorbiti pentru cursul saptamanii, ca exista medici de familie.

Oare in weekend nu se imbolnavesc copiii? Noaptea?

Cabinetele individuale,de multe ori nici nu au locuri disponibile,si nu mai zic de costuri.

Sunt de parere ca trebuie luata mai in serios treaba cu garda pediatrica!

Realitatea e mult mai dramatica! N-o mai cosmetizați atâta și faceți ceva ca nu toți își permit consultații private sau sa ajungă în toiul nopții la Constanța.

  • Să vă fie rușine ,de ce nu avem la secția de pediatrie doctorii ?ne trimiteți la privat unde consultația este 250 de lei dar oare nu va gândiți cate mămici își permit să meargă la privat ,pai atunci închideți secția de pediatrie de tot ,la urgente adulți te tratează cu o indiferența,stai cu orele acolo , este o asistenta chipurile de la pediatrie care doar plimba niste foi    Rușine mai bine vă cereți scuze ptr că nu puteți asigura serviciu de pediatrie nu sa ne trimiteți la privat !
  • Cat tupeu..

Acum doua săptămânii fetița mea făcea febră ușoară

Joi Am fost la Dr bun,au consultat o mi au dat tratament acasă, 150 consultația 250 tratament.

Sâmbătă sa înrăutățit situația trebuia să mergem imediat la spital , dar cum nu sunt dr de gardă în Mangalia in weekend,bineînțeles că am ajuns la Constanța

Acolo după ce au consultat o mi au spus foarte frumos doamnele dr că îmi făceau transfer să mă internez la Mangalia având în vedere ca locuiesc aproape de Mangalia , dar cum nu sunt Dr de gardă in weekend, este nevoie sa rămânem internate acolo .

Eu mi am permis să merg la Constanța cu copilul ,mi am permis să o duc la un consult la Dr bun,dar credeți că toată lumea își permite ?

Nu ar fi mai bine sa stăm și noi mai liniștite ca mame ,că în caz de orice avem un spital și personal care ne pot ajuta ?

Habar nu aveți cat stres este pe capul nostru când apar muci / febră / tuse sau orice alt simptom al unei răceli sau gripe ,că nu avem încotro și trebuie să mergem la Constanța în caz de mai rău ?