25 noiembrie 2024 1:22

Dorinel Colgiu a ajuns la Tribunalul Constanța unde va afla dacă va sta după gratii în următoarele 30 de zile

Dorinel Colgiu a fost adus, în urmă cu câteva minute, la Tribunalul Constanța, acolo unde judecătorii vor stabili dacă își va petrece următoarele 30 de zile în arest.

Dorinel Colgiu este bănuit, deocamdată, de infracțiunea de trafic de influență. În dosarul său mai apar alte trei nume din Primăria Mangalia: Ana Maria Gheorghe, director la Direcția de Turism, Didi Călin, city managerul orașului și Constantin-Alexandru Gavrilă, presupusul intermediar al șpăgii de  15.000 de euro cerute de Dorinel Colgiu pentru o autorizație de funcționare.