Elevii Liceului Teoretic „Callatis”, premiați la Olimpiada de Securitate Cibernetică și Competiția de Securitate Cibernetica UnBreakable

Liceul Teoretic Callatis
La faza națională a Olimpiadei de Securitate Cibernetică (19-22 mai), Vlad-Ștefan Mateciuc din clasa a XII-a A a obținut Premiul I, iar Andrei-Ionuț Granat mențiune și calificare în lotul lărgit ce se va întălni în august în vederea selecției echipei ce va reprezenta România în competiția European Cyber Security Challenge din octombrie de la Varșovia.
Anul trecut, Vlad Mateciuc a facut parte din lotul ce a reprezentat România la European Cyber Security Challenge ce s-a desfășurat în Torino.
La finala națională Unbreakable România (9-11 mai 2025), echipa formată din aceiași Vlad-Ștefan Mateciuc, Andrei-Ionuț Granat de la Liceul „Callatis” Mangalia și Vladimir Albu de la Colegiul National „Mircea cel Bătrân” a obținut Premiul I, reușind să întreacă echipa din care a făcut parte numarul 1 din toate clasamentele competițiilor naționale din domeniu, printr-o foarte bună colaborare și coeziune, sprijinându-se reciproc și folosindu-și atuurile personale în fiecare tip de provocare.
Totodată, la finala Campionatului național de securitate cibernetică (27-30 mai 2025), Andrei-Ionuț Granat a fost premiat cu Premiul special pentru locul 6 obținut la categoria Juniori (pănă în 20 de ani), unde a concurat cu liceeni și studenșii calificați în această etapă.
Competițiile din domeniul securitătți cibernetice sunt foarte grele, cele online durează 3-4 zile (și nopți), cele finale (face to face) 1-2 zile, câte 7 ore. Rar, în competiții, s-a văzut atât de mult faire-play, participanții fiind foarte curioși mai degrabă în descoperirea și urmărirea soluțiilor, împărtățind mereu pe grupul de discord experința trăită. Se ajută și cresc împreună.
Provocările sunt diverse: Capture The Flag, OSINT, Web, Forensic, Jeopardy, analiza trafic, programare, scripting și ”Attack and Defense”.
Rezolvarea acestora presupune multe cunoștinte care depășesc cu mult programa școlară, se studiază în Universități în cadrul programelor de masterat. Frustrarea și „nereușita” sunt depășite datorită pasiunii împărtașite, împreună formând legături ce se transformă în prietenii.