Horia Constantinescu se întoarce la Constanța. Tribunalul a SUSPENDAT ordinul prin care șeful CJPC era delegat la Ialomița

Tribunalul Constanța s-a pronunțat astăzi, 30 iulie 2025, cu privire la cererea de suspendare formulată de Horia Constantinescu împotriva deciziei de mutare temporară a sa la șefia Protecției Consumatorilor Ialomița.
La finalul lunii iunie, prin decizia fostului șef ANPC Cristian Popescu Piedone, Horia Constantinescu era transferat, pentru 6 luni, la CJPC Ialomița.
Șeful CJPC Constanța a contestat, a doua zi, decizia, iar astăzi, Tribunalul Constanța i-a dat câștig de cauză. Decizia instanței este executorie, dar nu definitivă:
Admite cererea de suspendare formulată de reclamantul Constantinescu Horia-Miron în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.
Dispune suspendarea executării actului administrativ constând în Ordinul nr. 538/25.06.2025 emis de Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, până la pronunțarea hotărârii asupra fondului cauzei.
Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 5450 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată acordate parțial.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Constanța.