Neptun: Trei turiști au fost scoși la mal în ultimul moment înainte să se înece, în zona La Steaguri
Reprezentanții Serviciului Județean de Ambulanță Constanța au transmis că, astăzi, 10 iulie 2024, trei turiști, doi din Prahova și unul din Bistrița, au fost scoși la mal chiar înainte să se înece, în zona La Steaguri din Neptun.
Potrivit dr. Claudia Tatarici, purtătorul de cuvânt al SAJ Constanța, cei trei au fost în pragul înecului, fiind asistați medical pentru a-și reveni.
În prezent sunt în afara oricărui pericol.