21 noiembrie 2024 15:07

Ozghiun Menabit, candidatul Partidului Alternativa Dreaptă pentru Primăria Mangalia

Partidul Alternativa Dreaptă a anunțat că îl susține la fotoliul de primar, la alegerile din 9 iunie 2024, pe Ozghiun Menabit.

Iată mesajul transmis de Alternativa Dreaptă Constanța:

Ce putem face în legătură cu situația din Mangalia?

Noi, Alternativa Dreaptă, am luat decizia de a-l susține pe candidatul Menabit Ozghiun la Primăria Mangalia, cât și la Proiectul Alianței Electorale Locale “Noi Suntem Mangalia”!

În urma analizei, a experiențelor prin care am trecut, a situației care de 12 ani este într-un ciclu repetitiv și a stagnării locale, ne-am hotărât că cel mai înțelept lucru este să îl susținem pe candidatul Menabit Ozghiun la Primăria Mangalia.

Deoarece apreciem foarte mult lupta depusă de-a lungul anilor de către Ozzy, suntem inspirați, optimiști și recunoscători față de eforturile și acțiunile prin care Ozzy a susținut cetățenii Mangaliei pană în prezent.

Ce vrem sa facem mai concret?

Intrăm în Alianța Electorală Locală ”Noi Suntem Mangalia” în care susținem la Primăria Mangaliei pe Menabit Ozghiun, iar la Consiliul Local cu listă comună proiectul ”10 Pentru Mangalia”.

În Alianța Electorală Locală sunt invitate toate partidele, #OAMENII și Organizațiile non-profit din orașul Mangalia.

Deblocarea orașului din stagnarea activităților recreaționale și cea economică.

Dezvoltare economică a orașului astfel încât tinerii și familiile să beneficieze de oportunități educaționale și financiare.

Suntem de părere că Oamenii trebuie să și zâmbească! Avem nevoie de #ajutorul TĂU la schimbare, vino în Alianță alături de noi!

Grăbește-te, termenul-limită de înscriere în alianță este duminică 14 aprilie.