22 noiembrie 2024 1:48

Parfumuri și haine contrafăcute, ascunse într-un autocar de Turcia. Au fost confiscate de polițiștii de la Vama Veche

Parfumuri contrafăcute

Parfumuri contrafăcute

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche au descoperit, într-un autocar sosit din Turcia, articole vestimentare, încălțăminte și parfumuri în valoare de peste 10.000 lei, inscripţionate cu numele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

În data de 19.04.2023, la Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche, judeţul Constanţa, poliţiştii de frontieră au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific pasagerilor dintr-un autocar ce efectua curse pe ruta Turcia – România.
Astfel, polițiștii de frontieră au descoperit în bagajele deținute de doi cetățeni români, 39 articole de îmbrăcăminte și încălțăminte și 55 de parfumuri, care purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute. Persoanele în cauză au declarat că au achiziţionat articolele din Turcia, fără a deține documente de provenienţă pentru bunurile transportate.
Produsele, în valoare de aproximativ 10.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca bunuri de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.