4 martie 2025 23:33

Primăria Pecineaga a demarat consultarea publică privind elaborarea noului PUG al comunei

Comuna Pecineaga

Comuna Pecineaga

image_pdf

În conformitate cu art. 37 din Ordinul 2701/30.12.2010 pentru aprobarea Metodologiei de informare și consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului și de urbanism, a Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, cu completările ulterioare și conform Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare, vă informăm că a fost demarată procedura de informare și consultare a populației cu privire la documentația: “PLAN URBANISTIC GENERAL AL COMUNEI PECINEAGA, JUDEȚ CONSTANȚA ELABORAREA/ACTUALIZARE ÎN FORMAT DIGITAL A DOCUMENTAȚIEI DE AMENAJARE A TERITORIULUI ȘI DE URBANISM PLAN URBANISTIC GENERAL PENTRU COMUNA PECINEAGA”, inițiator și beneficiar Primăria Pecineaga.

În perioada 10.02.2025 – 27.03.2025 (45 de zile) aveți posibilitatea să consultați documentele complete ale propunerilor Planului Urbanistic General al Comunei Pecineaga (planșele, Regulamentul General non-tehnic), atât pe pagina web a Primăriei, cât și la sediul Primăriei Pecineaga, Compartimentul Urbanism, în zilele lucrătoare în intervalul orar 08:00-16:00.

Publicul este invitat să transmită observații asupra documentelor expuse/disponibile pe site-ul primăriei și la sediul Primăriei Pecineaga, în scris (Compartimentul Urbanism) sau pe e-mail secretariat@primaria-pecineaga.ro, în maxim 45 de zile calendaristice de la data anunțului.

Dezbaterea publică privind propunerile și prevederile preliminare ale Planului Urbanistic General va avea loc în data de 27.03.2025 la sediul Căminului Cultural al comunei Pecineaga situat în Șos. Ștefan cel Mare, nr. 66, începând cu ora 10:00 până la ora 12:00.