Razie cu luptătorii SAS la Vama Veche. Mai mulți tineri au fost prinși cu canabis și grindere la ei
Ieri, 23 august 2024, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Secția 2 Poliție Vama Veche – 2 Mai, împreună cu luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au desfășurat o acțiune pentru menținerea ordinii și liniștii publice și prevenirea traficului și consumului de substanțe psihoactive.
În cadrul activităților derulate, au fost legitimate 132 de persoane și au fost verificate 50 de vehicule.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 4.000 de lei.
De asemenea, a fost reținut în vederea suspendării un permis de conducere și au fost retrase două certificate de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.
Totodată, polițiștii au identificat pe strada Falezei două persoane, având un comportament nefiresc.
În urma efectuării controlului corporal, polițiștii au descoperit în rucsacul uneia dintre persoane, un bărbat de 23 de ani, o folie din plastic în care se aflau patru comprimate ce conțineau substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive.
De asemenea, asupra unui bărbat, de 24 de ani, a fost găsită o folie din plastic ce conținea o substanță susceptibilă a avea efecte psihoactive.
Totodată, în timp ce efectuau activitatea de patrulare, polițiștii au identificat trei bărbați care aveau asupra lor o țigaretă confecționată artizanal și diferite cantități de substanță vegetală suspectibile a avea efecte psihoactive, precum și două grindere.
În cauză au fost sesizați polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, potrivit competenței.
La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța.