Șofer beat criță și fără permis, prins de polițiști: Ce alcoolemie a înregistrat etilotestul
Urmare a depistării, din data de 10 ianuarie 2025, privind un bărbat, care ar fi condus un autoturism sub influența alcoolului și cu exercitarea dreptului de a conduce vehicule suspendată, polițiști din cadrul Serviciul Siguranță Rutieră, sub coordonarera procurorului de caz, au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, a persoanei în cauză.
Astfel, la data de 10 ianuarie a.c., în jurul orei 02.30, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție au identificat un bărbat, de 36 de ani, care ar fi fost implicat într-un eveniment rutier, soldat cu pagube materiale, pe strada Corbului din muncipiul Constanța.
În urma verificărilor, s-a stabilit că șoferul în cauză avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, pentru perioada în curs.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
La data de 11 ianuarie a.c., acesta a fost prezentat Judecătoriei Constanța, care a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Bărbatul a fost condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.