Primarul Mangaliei a ajuns la Curtea de Apel, în dosarul penal în care este judecat pentru abuz în serviciu

Cristian Radu la Curte

Primarul Mangaliei, Cristian Radu, a ajuns la Curtea de Apel, la o nouă înfățișare din dosarul 352/36/2023 privind fapte de corupție.

De ce este trimis în judecată Cristian Radu:

Pe 20 iunie 2023, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

  • CRISTIAN RADU, la data faptelor și în prezent primar al municipiului Mangalia, județul Constanța, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,

și

  • BOIŢĂ PETRINA, la data faptelor secretar al municipiului Mangalia, județul Constanța,
  • DUMITRANA ROMULUS, la data faptelor administrator public al municipiului Mangalia, județul Constanța și persoană delegată cu atribuţii de Primar,
  • CĂLIN DIDI GEORGE, la data faptelor director în cadrul Direcţiei juridice şi de administraţie publică locală şi ulterior director în cadrul Direcţiei de achiziţii publice şi programe de dezvoltare din cadrul primăriei municipiului Mangalia, județul Constanța,
  • VLĂDESCU DANIEL, la data faptelor șef al Serviciului Juridic din cadrul primăriei municipiului Mangalia, județul Constanța,
  • FOTIN DIANA-IONELA, la data faptelor Director al Direcţiei de Management Fiscal şi Control din cadrul primăriei municipiului Mangalia, județul Constanța,
  • NEGRU MARIA, la data faptelor funcționar în cadrul Compartimentului Control Financiar Preventiv Propriu al Primăriei Municipiului Mangalia,

Avocat în cadrul Baroului București,

toți pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

În perioada octombrie 2014 – decembrie 2017, inculpatul Radu Cristian, în calitatea menționată mai sus, cu încălcarea dispozițiilor legale, ar fi încheiat cu o societate de avocatură, reprezentată de inculpatul avocat în cadrul Baroului București, trimis în judecată în prezenta cauză, un număr de 95 de contracte având ca obiect asistenţa juridică şi reprezentarea primăriei municipiului Mangalia în dosarele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti şi altor organe judiciare sau jurisdicționale. Este de precizat faptul că o parte dintre acestea ar fi fost încheiate în condițiile în care, la nivelul primăriei Municipiului Mangalia, existau deja contracte de asistenţă juridică încheiate cu o altă societate de avocatură, în care ar fi fost prevăzute onorarii și de peste 200 de ori mai mici față de cele stabilite în noile contracte.

În contextul menționat mai sus, primarul Radu Cristian ar fi beneficiat de ajutorul celorlalți șase inculpați, funcționari publici, care ar fi întocmit și semnat diverse acte (referate de necesitate, caiete de sarcini, etc.), ce ar fi stat la baza organizării unor proceduri formale de achiziție a serviciilor judiciare menționate mai sus.

Ca urmare a demersurilor menționate mai sus, primăria municipiului Mangalia a fost prejudiciată cu suma totală de 13.675.922 lei.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Constanţa cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Pe aceeași temă:

Surpriză neplăcută pentru Cristian Radu la Curtea de Apel: Primarul, întâmpinat cu pancarte în care i se cer „banii înapoi”




Decizie a instanței în dosarul PENAL al lui Cristian Radu: Denunțătorul primarului Mangaliei va da primele declarații

Untitled-10

Curtea de Apel Constanța s-a pronunțat, în urmă cu puțin timp, ce probe vor fi administrate în dosarul privind infracțiunea de abuz în serviciu al primarului Cristian Radu.

Pe 26 martie, orele 11.00, va fi următorul termen al procesului.

Iată ce au decis magistrații Curții de Apel:

Încuviinţează proba cu înscrisuri pentru inculpaţii Boiţă Petrina şi Vlădescu Daniel.

Încuviinţează proba cu declaraţia martorului Pomenea Cristian (va fi citat la adresele indicate în vol.3 de urmărire penală, fila 18 şi fila 21).

Încuviinţează proba cu declaraţiile următorilor martori propuşi prin rechizitoriu: Moroianu Nicolae, Bociog Ştefan Dragoş, Tănase Leonard Florin, Foleanu Paul Florin, Duzinschi Dana-Albena, Cucu Cristina Elena, Mardale Constanţa Corina, Călin Manuela Daniela, Ciocănel (Cabuz) Andreea, Zainea Raluca, Bădulescu Mioara, Budurescu Ileana Emi, Tifu Maria Elena.

În temeiul art.100 alin.4 lit.a,b Cod procedură penală respinge solicitările privind audierea martorilor Ivan Georgiana, Paraschiv Rodica, Buruiană Eugenia, Mitiţescu Ştefania, Drăgan Dan Elena, Gheorghe Ana-Maria, Abălaru Theodora Ioana, Rotaru Mihaela, Sărăcin Bogdan.

Respinge solicitarea referitoare la vizionarea în şedinţă publică a înregistării audio-video a şedinţei Consiliului Local Mangalia din data de 26.09.2014. Pentru termenul din data de 26.03.2025, ora 11.00, dispune citarea martorilor Pomenea Cristian, Moroianu Nicolae, Bociog Ştefan Dragoş şi Tănase Leonard Florin, sub sancţiunea amendării în caz de neprezentare.

Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată astăzi 05.03.2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.

Document: Încheiere de şedinţă    05.03.2025

Pe aceeași temă:

(VIDEO) Nou termen de judecată pentru Cristian Radu. Primarul Mangaliei a ieșit tăcut din sala de judecată