Un bărbat din Eforie și-a înjunghiat concubina în gât, cu un cuțit. Apoi a încercat să se sinucidă

Atac cu cuțitul
La data de 16 mai 2025, în jurul orei 13.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Eforie au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie a fost agresată fizic cu un cuțit, de concubinul său, într-un imobil de pe strada 23 August.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă.
Bărbatul bănuit de săvârșirea faptei a fost identificat în imobil, cu răni autoprovocate.
Ambele persoane au primit îngrijiri medicale.
Cercetarea la fața locului este în curs de desfășurare, ancheta fiind preluată de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale.
Precizăm faptul că la Poliția Orașului Eforie nu au fost înregistrate anterior sesizări cu privire la o eventuală stare conflictuală între cele două persoane, nefiind solicitată emiterea unui ordin de protecție provizoriu.
UPDATE:
Potrivit ISU Dobrogea, la locul solicitarii au fost găsite doua victime de sex masculin si feminin, în urma unei altercatii.
Ambele victime prezinta plagi înjunghiate în zona gâtului. Acestea au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Constanța.