Un elev de 14 ani de la Liceul Energetic din Constanța a venit la școală înarmat cu un cuțit
La data de 21 noiembrie a.c., în jurul orei 13.00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 1 Poliție au fost sesizați, de polițiști locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța, cu privire la faptul că ar fi identificat, în incinta Liceului Energetic, un minor, de 14 ani, elev în cadrul unității respective de învățământ, care ar fi avut asupra lui un obiect tăietor-înțepător.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase și amenințarea.
Totodată, au fost informați specialiști din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, în vederea luării măsurilor legale ce se impun, potrivit competenței.