(VIDEO) Constanța: Un șofer de 70 de ani, aflat pe CONTRASENS, gata să lovească un pieton. S-a ales cu permisul suspendat
Un conducător auto a fost surprins de camera unui autoturism, în timp ce circula pe bulevardul Tomis, din Municipiul Constanța, pe banda destinată exclusiv transportului public de persoane. Acesta nu a acordat prioritate de trecere unui pieton, care s-ar fi angajat în traversarea străzii pe marcajul pietonal.
IPJ Constanța a transmis următoarele:
Polițiștii din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră Constanța s-au sesizat din oficiu, iar în urma verificărilor efectuate, au identificat conducătorul autoturismului, ca fiind un bărbat de 70 de ani.
Acesta a fost invitat la sediul poliției, unde i-au fost aduse la cunoștință prevederile legale pe care nu le-a respectat.
Ulterior, bărbatul în cauză a semnat procesul-verbal de constatare a contravenției, prevăzut cu amendă, fără a face alte mențiuni.
Totodată, polițiștii au luat măsura complementară a reținerii permisului de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru 60 de zile.