VIOLATOR la 16 ani. Un puști din Năvodari a intrat în locuința unei femei, a violat-o și i-a furat 12.000 de lei
La data de 19 decembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Năvodari, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, un minor, de 16 ani.
Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunii de viol.
Astfel, la data de 19 decembrie a.c., acesta ar fi pătruns în locuința persoanei vătămate, pe care ar fi deposedat-o, prin violență, de suma de 12.000 de lei.
Ulterior, ar fi întreținut raporturi sexuale cu aceasta, împotriva voinței persoanei vătămate.
Tânărul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Astăzi, a fost prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile, propunere ce a fost admisă.