28 martie 2024

Consilierii, chemaţi într-o şedinţă fără… proiecte de hotărâre! Aleşii, rugaţi de Bola să reanalizeze taxele şi impozitele locale

Consilierii locali au fost convocaţi în această seară într-o şedinţă de îndată, la sediul primăriei. Pe ordinea de zi a întâlnirii – convocată la orele 17.30, dar demarată cu greu, cu aproape o oră întârziere din lipsa cvorumului – s-au aflat doar două puncte: discuţii pe baza unei adrese a prefectului judeţului Eugen Bola, cu privire la un proiect aprobat anul trecut, în decembrie, referitor la taxele şi impozitele pe 2014 şi o informare cu privire la mai multe hotărâri judecătoreşti ce nu pot fi puse în executare. Prin urmare, niciun proiect de hotărâre pe ordinea de zi, ci numai două informări, ce nu au necesitat votul consilierilor.

În ceea ce priveşte primul punct de pe ordinea de zi, acesta a constat într-o adresă a lui Eugen Bola către Consiliul Local Mangalia, în care prefectul arată că, urmare a sesizărilor primarului Cristian Radu cu privire la nelegalitatea deciziei consilierilor locali în privinţa HCL 519/2013, prin care se stabileau taxele şi impozitele pe anul 2014, „reiterăm rugamintea de a reanaliza impactul negativ major asupra vieţii sociale şi economice din municipiul Mangalia, în stuaţia în care aceasta HCL va rămâne nemodificată”. Prefectul, analizând sesizările primarului, arată că datoria primăriei, la finele anului financiar 2013, era de 10.948.338 lei, din care suma arieratelor este de 6.225.112 lei. Tot în adresa prefectului se arată că „dacă va fi pusă în aplicare HCL 519 aşa cum a fost adoptată, aceasta ar avea un impact bugetar negativ în sensul diminuării veniturilor proprii ale Mangaliei, reprezentate de taxe şi impozite de 5 milioane de lei”.

Cu alte cuvinte, prin votul consilierilor la finele anului trecut – aceştia renunţând la taxele speciale şi micşorând taxe de autorizare a agenţilor economici – s-ar crea, teoretic, o „gaură” în bugetul secătuit, în primul rând, de datorii precum arieratele contractate în 2012, un împrumut bancar la BCR, sumele datorate firmelor ce au câştigat în instanţă procesele împotriva primăriei sau leasingul aparaturii de specialitate din Spitalul Mangalia. Totalul acestor datorii ar fi, potrivit angajaţilor primăriei, de 27,5 milioane de lei.

Consilierul Vasile Olan a declarat că este oportună, în acest caz, analizarea cauzelor care au declanşat aceste datorii şi tragerea la răspundere a celor vinovaţi. În plus, au spus consilierii locali, este cel mai probabil necesară o reducere a cheltuielilor şi nu modificarea taxelor şi impozitelor, pe care aceştia le-au votat în umă cu o lună. „Noi am luat act de poziţia prefectului, pentru că adresa sa tocmai acest lucru ni-l solicita. În continuare, dacă un consilier sau un grup de consilieri vor sesiza un aspect de nelegalitate în privinţa taxelor şi impozitelor votate de noi, aceştia vor iniţia un proiect de hotărâre, pe care îl vom aproba sau nu”, a concluzionat consilierul Paul Foleanu.

Primăriei i se solicită, prin decizii judecătoreşti irevocabile, peste 30 de hectare de teren

Al doilea punct de pe ordinea de zi a şedinţei s-a dorit, potrivit declaraţiei secretarului primăriei, Petrina Boiţă, aprobarea unui „mandat pentru formularea de plângeri penale”, acordat lui Cristian Radu de către Consiliul Local. Edilul ar urma să se îndrepte împotriva celor pe care îi consideră vinovaţi de o serie de retrocedări de terenuri, obţinute în diferite instanţe.

„Avem situaţii în care patru moştenitori revendică un teren care deja are un proprietar, aceştia având sentinţe definitive şi executorii de la mai multe instanţe. În total, suprafeţele pe care trebuie să o retrocedăm în aceste dosare sunt de circa 30 de hectare. Primăria nu are atât pământ, iar dacă nu punem în executare sentinţele, ne putem alege noi, funcţionarii, cu dosare penale”, a declarat Petrina Boiţă.

Consilierii au decis că nu pot mandata primarul cu o astfel de decizie pentru că nu li s-a înaintat un proiect de hotărâre în acest sens şi, mai mult, spun aceştia, potrivit Codului Penal, orice funcţionar aflat în exerciţiul funcţiunii are obligaţia ca, în situaţia în care sesizează un aspect de ilegalitate în munca ce o prestează, să sesizeze organele de anchetă, fără niciun fel de mandat.

În cele din urmă, s-a luat decizia ca, pentru o proximă şedinţă, să li se aducă la cunoştinţă consilierilor locali numele celor implicaţi în aceste dosare. Se pare că există posibilitatea ca, printre aceste nume să fie şi consilieri care au aprobat, în mandatele trecute, vânzări de terenuri.

2 thoughts on “Consilierii, chemaţi într-o şedinţă fără… proiecte de hotărâre! Aleşii, rugaţi de Bola să reanalizeze taxele şi impozitele locale

  1. De unde sunteti ma, din ce gaoace Cum v-au putut parintii vostri face ?Mimati respectul pentru cele sfinte, Dar vindeti si pamanturi si morminte.Nenorocitilor se rupe snurul.La munca, la batut tarusi cu curul,,,Mars de adio-Adrian Paunescu. Toiag de sprijin ne este doar legea lui Dumnezeu si nadejdea ca nu o sa mai dureze mult ,,,

Comments are closed.