20 aprilie 2024

Sute de participanţi la concursul naţional „Olimpiada de Iarnă“

vlcsnap-2015-01-18-13h46m42s135Cercul Militar Mangalia a găzduit, astăzi, ediţia a V-a a Festivalului concurs naţional „Olimpiada de Iarnă“, organizată de Federaţia „Star Music România“, cu sprijinul Primăriei Municipiului Mangalia. Potrivit afirmaţiilor preşedintelui Federaţiei, Costel Oprea, primii cinci câştigători ai concursului vor participa, pe 21 ianuarie, la sărbătoarea localităţii Izvor din Bulgaria, urmând ca, tot aceştia, să fie incluşi în delegaţia care va reprezenta România la Festivalul Internaţional „Dei Giovani“ din Piacenza, Italia şi la cel similar din Barcelona, Spania.

Potrivit declaraţiilor organizatorilor, scopul manifestării este acela al descoperirii noilor talente, indiferent de vârstă sau de domeniul în care performează. Pe scena Cercului Militar Mangalia au urcat ansambluri folclorice şi grupuri de dans modern, ansambluri de dans etnic, interpreţi de muzică uşoară şi populară, alături de mici pictori şi actori. Pe lângă participanţii din Mangalia s-au mai aflat reprezentanţi din Constanţa, Bucureşti, dar şi din Bulgaria. Vârstele celor înscrişi în concurs au fost de la 5 ani la peste 70.vlcsnap-2015-01-18-13h46m29s253

Juriul care a apreciat evolutia fiecarui concurent în parte a fost compus din: Doina Muntean (solist), Karl Robert Perko (pictor), Brânduşa Cârstescu (solist), Gheorghe Vlad (organizator evenimente), Ion Cârneci (interpret), Ana Maria Perko (profesor), Rodica Bota (solist). Tinerele talente au fost răsplătite cu diplome speciale, alături de premiile I, II şi II, alături de Marele Premiu al Federaţiei „Star Music“ şi de Trofeul Festivalului.

vlcsnap-2015-01-18-13h47m12s179