26 aprilie 2024

Semnal de alarmă: Şcoala din Neptun, închisă din lipsa elevilor?

scoalaSituaţie neobişnuită în învăţământul din Muncipiul Mangalia. Şcoala Generală din Neptun riscă să fie închisă din cauza lipsei elevilor, cel puţin asta afirmă administraţia publică locală din Mangalia.

Din dorinţa de a atrage cât mai mulţi copii, unele şcoli sunt, la ora actuală, suprapopulate, susţine primarul Cristian Radu, care îi consideră direct răspunzători pe directorii acestor unităţi de învăţământ. Acesta tună şi fulgeră împotriva migraţiei elevilor din Neptun şi Olimp: “De exemplu, Şcolile nr. 3 şi 5 sunt suprapopulate, timp în care Consiliul Local asigură transportul gratuit elevilor care fac naveta din Neptun şi Olimp către unităţile din Mangalia. Elevii ce ar fi trebuit să urmeze cursurile şcolii din Neptun, cei de la Herghelie, Fruviileg sau Olimp, au ales să vină la Mangalia. Şcoala nr. 5 ne solicită 300.000 de euro pentru mansardare, iar o unitatea din Neptun, dotată cu toate cele necesare, urmează să fie închisă”.

În replică, directorii vizaţi de supărarea edilului local spun că numărul elevilor şi cel al claselor în şcolile lor este, de zeci de ani, acelaşi. În eventualitatea că Şcoala Neptun va pune lacătul pe uşă, aceasta nu va fi din cauza celorlalte unităţi şcolare din Mangalia.

Directorul Şcolii “Gala Galaction”, prof. Adriana Popescu, afirmă că, situaţia în care se află Şcoala Neptun este una cu mult mai complexă, lucru pe care domnia sa îl cunoaşte foarte bine, întrucât a predat la această unitate mai bine de un deceniu: “Nu din cauza Şcolii Gala Galaction s-a depopulat unitatea din Neptun. 11 ani din viaţa mea mi i-am dedicat elevilor din Neptun. Pe atunci vorbeam de un număr de peste 400 de copii, în timp ce, la ora actuală, dacă mai trăiesc 100 de şcolari în perimetrul amintit. Am avut clase foarte bune şi elevi eminenţi. Dar, la vremea cu pricina, IAS-ul reprezenta o resursă de elevi extrem de importantă. Nu poţi acuza Şcoala nr. 5 şi de desfiinţarea IAS-ului. Mai mult, numărul copiilor de la Herghelie, o altă sursă de elevi, este mult mai mic. Locuinţele din Neptun şi Olimp s-au transformat, în marea lor majoritate, în case de vacanţă şi, implicit, numărul elevilor s-a redus drastic”.

Directorul Şcolii “Gala Galaction” recunoaşte că o parte din elevii din Neptun s-au îndreptat către unitatea pe care o conduce, dar că este opţiunea fiecărui părinte să aleagă, în numele copilului său, locaţia unde acesta să înveţe. “Dacă aceşti copii au ales şcoala noastră, nu putem decât să ne bucurăm. Înseamnă că suntem o unitate apreciată. Atât timp cât este respectat Regulamentul învăţământului preuniversitar şi Legea Educaţiei, noi vom primi cu mare drag orice copil”, concluzionează prof. Adriana Popescu.

În ceea ce priveşte numărul de clase, ”Gala Galaction” are acelaşi număr de clase de ani de zile, deci nu poate fi vorba despre o suprapopulare a şcolii.